Mergi spre compartimentul: Teatrul
17 mai 2023, 14:30 Teatrul views 19184
Valeriu Țurcanu – o viață consacrată teatrului
17 mai 2023, 14:30 Teatrul views 19184

Valeriu Țurcanu – o viață consacrată teatrului

Astăzi actorul de teatru și cinema Valeriu Țurcanu aniversează 73 de ani.

S-a născut la 17 mai 1950 la Camenca. A absolvit Institutul de Arte „Gavriil Musicescu" din Chișinău. În anul 1971, după absolvirea Institutului de Arte, a fost angajat în trupa Teatrului Naţional „V. Alecsandri" din Bălţi - la invitaţia lui Anatol Pînzaru, pe atunci prim-regizor al teatrului.

Timp de şapte ani, pînă în 1977, a trecut prin principiala „forjerie de actori" bălţeană. „Ajuns pe o scenă profesionistă, credeam că gata, sînt actor. Însă după vreo doi-trei ani de „chin şi osîndă artistică", înţelegînd mai multe despre teatru şi despre scenă, am văzut că mai este mult pînă voi fi actor în deplinul sens al cuvîntului. Pentru asta e nevoie să cunoşti multe subtilităţi ale meseriei, să le înveţi - de la maeştri cum sînt Mihai Volontir, Călin Măneaţă, Mihai Ciobanu, regretatul. Şi aşa am ros scîndura scenei încă vreo patru ani...", îşi aminteşte actorul.

După şapte ani petrecuţi pe scena Teatrului Naţional „V. Alecsandri", Valeriu Țurcanu a fost angajat la Teatrul „Luceafărul". „Mai fericit ca în acea zi, cînd consiliul artistic al teatrului m-a acceptat în trupa luceferistă, n-am fost, probabil, niciodată. Cînd mă gîndeam că în curînd voi juca alături de maeştrii Dumitru Caraciobanu, Ecaterina Malcoci, Eugenia Todoraşcu, Vladimir Zaiciuc, Ilie Todorov, Sandri Ion Şcurea... mi se tăia răsuflarea", rememorează maestrul Valeriu Ţurcanu.

A lucrat la „Luceafărul" din 1977 pînă în 1998, adică mai bine de 20 de ani. Pe scena „Luceafărului" a avut şi roluri mari, şi roluri episodice. Pentru actor, însă, toate sunt scumpe. Apoi s-a creat o situaţie cînd a trebuit să plece.

„După vreo trei ani de rătăcire, am avut şansa să fiu angajat în trupa Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale". Mărturisesc sincer, mă gîndeam să nu mă mai întorc în teatru... Însă şmecherul de Grecu, citindu-mi în privire ceea ce vroiam să-l rog, mi-a făcut din ochi, zicîndu-mi: „Vino pe data de întîi, să vorbim...." - şi a schiţat un gest sugestiv cu mîinile, din care am înţeles lucrul cel mai principal: mă ia în teatru", povesteşte Valeriu Ţurcanu.

La începutul anului 2005 Valeriu Ţurcanu trece în trupa teatrului „Satiricus", interpretînd roluri în spectacolele „Maestrul şi Margareta", „SRL Moldovanul". „Caligula", „Maimuţa în baie". „Cerere în căsătorie".

Cuvinte cheie:

moldovenii , cultura , teatru , actori

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1691
Populația:
833 locuitori

Cucioaia este un sat din cadrul comunei Ghiliceni, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanţa de 20 km de oraşul Teleneşti şi la 92 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 833 de oameni. Satul Cucioaia a fost menționat documentar în anul 1691.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.