|
Ambasada Italiei la Chișinău a donat Bibliotecii Naționale peste 1800 de cărți (Foto)
Peste 1800 de exemplare de carte a donat Ambasada Italiei la Chișinău Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.
Prezentă la eveniment, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, a declarat pentru MOLDPRES că acest dar generos, care cuprinde peste 1600 de titluri, vine din partea Robertei Alberotanza, fost director al Institutului Cultural Italian cu o dedicație postmortem pentru prietena sa, jurnalista Elena Doni, iar transportul cărților din Italia în R. Moldova a fost asigurat de Camera de Comerț Italia-Moldova.
"Ținînd cont că anume în Italia este a doua ca număr cea mai mare comunitate de moldoveni din lume și că sunt atît de mulți (circa 2500) de studenți moldoveni în Italia, devine fundamentală ideea de a folosi orice ocazie pentru a promova cunoașterea reciprocă. Și nu există o cale mai bună decît cartea. Cu această donație vom completa fondurile vaste de cărți italiene, care cuprind diferite domenii, de la istorie la literatură, de la lingvistică la istoria artelor", a subliniat Valeria Biagiotti.
Oficialul italian și-a exprimat încrederea că aceste cărți vor fi citite de foarte multă lume, în special, vor fi utile italienilor care locuiesc în Moldova, care vor găsi aici romanele care au făcut istoria literaturii italiene, elevilor Liceului Teoretic "Dante Alighieri", studenților Universității de Stat și Universității Pedagogice de Stat "Ion Creangă", copiilor care se întorc cu mamele lor în Moldova și care vor putea găsi un fond de carte adaptat exigențelor lor și tuturor celor care vor dori să-și aprofundeze cunoștințele limbii italiene.
În alocuțiunea sa, directorul Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, a adus sincere mulțumiri Ambasadei Italiei în R. Moldova, menționînd că "aceste cărți cu siguranță își vor găsi cititorul și constituie o punte de legătură dintre cele două țări". La rîndul său, Roberta Alberotanza a afirmat că în luna octombrie, în cadrul săptămînii culturii italiene, va veni cu un nou lot de carte.
Manifestarea s-a încheiat cu un recital literar-muzical, susținut de către profesorii și elevii Liceului Teoretic "Dante Alighieri" și studenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 1741 locuitori
Rădeni este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Rădeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Călărași și la 81 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1741 de oameni. Satul Rădeni a fost menționat documentar în anul 1437.
Comentarii
(0)