05 aprilie 2019, 01:00 Sănătate views 15861
05 aprilie 2019, 01:00 Sănătate views 15861

Lumina artificială pe timpul nopții cauzează depresie


Foto: itop.net 

Cercetătorii americani au ajuns recent la concluzia că oamenii care dorm cu un bec aprins sînt mult mai predispuşi la depresie. Ei au descoperit că lumina nocturnă, indiferent cît de slabă ar fi aceasta, poate afecta activitatea creierului, relatează MSNBC.

Chiar şi strălucirea emisă de un televizor sau de o veioză minusculă poate fi de ajuns pentru a influenţa în sens negativ sănătatea mintală. 

Acesta este cel mai recent dintr-un lung şir de avertismente cu privire la pericolele aduse de dereglarea ciclului natural al organismului. Studiile anterioare au demonstrat că persoanele care lucrează noaptea sînt mai predispuse la cancer şi că expunerea prelungită la lumină în timpul nopţii duce la luarea în greutate.

În cadrul cercetării recente, specialiştii de la Ohio State University şi-au propus să afle cum sînt afectate rozătoarele de expunerea la o lumină slabă, în cele opt ore în care ar fi trebuit să doarmă. Astfel, ei au observat că, deşi lampa nu emitea radiaţii foarte puternice, comportamentul animalelor a avut foarte mult de suferit în urma acestui experiment. Totodată, hamsterii au fost supuşi unui test de măsurare a depresiei, în timpul căruia experţii au înregistrat cantitatea de apă îndulcită băută de fiecare mamifer, lipsa de interes faţă de recompensa cu pricina semnalînd o modificare a dispoziţiei. Concluzia a fost că rozătoarele expuse la lumină pe durata nopţii au prezentat mai multe simptome ale depresiei comparativ cu cele care au fost lăsate să doarmă pe întuneric. Analizele ulterioare au scos la iveală diferenţe semnificative în structura unei regiuni a creierului numite hipocampus.

„Hipocampusul joacă un rol cheie în tulburările stării afective, printre care se numără şi depresia. Chiar şi lumina difuză poate duce la apariţia comportamentelor depresive”, a declarat cercetătoarea Tracy Bedrosian.

Cuvinte cheie:

studiu , depresie , sanatate

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1484
Populația:
910 locuitori

Gangura este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Misovca, Homuteanovca, Gangura și Alexandrovca. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Ialoveni și la 49 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 910 oameni. Satul Gangura a fost menționat documentar în anul 1484.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.