Arată noutățile începînd cu...

eye 23004 Vizualizări

Principalul - să credem că putem renunţa la fumat

Astăzi mulţi psihologi sînt absolut siguri că una dintre cele mai complicate sarcini pentru om poate deveni anume posibilitatea de a  renunţa la fumat. Trebuie de menţionat că deja au fost dezvoltate o serie de principii de bază pentru cei care doresc să scape de acest obicei prost. Unele dintre ele sunt bazate pe medicină, altele – pe psihologie sau pe presupuneri.

Oamenii de ştiinţă americani au oferit publicului larg zece reguli, care au permis miilor de fumători să renunţe la obiceiul prost.

Se recomandă să efectuaţi o autoanaliză. Să înţelegeţi în care situaţii vitale apare nevoia de a fuma - acest lucru poate fi serviciul, deplasarea cu maşina sau pur şi simplu timpul liber la domiciliu. Încercaţi să înlocuiţi fumatul cu o serie de alternative posibile. În special, puteţi bea o  ceaşcă de ceai sau mînca un măr, există o serie de alternative utile şi plăcute la ţigări, doar trebuie să le acordaţi o atenţie cuvenită.

Puteţi folosi o varietate de medicamente, care au fost produse de profesioniştii experimentaţi. Dar nu trebuie să contaţi numai pe acestea, deseori pe această piaţă sunt vîndute falsuri sau pur şi simplu remedii ineficiente.

Trebuie doar să credeţi că renunțarea la fumat a devenit o etapă obligatorie în calea vieţii dvs. Pentru a face acest lucru, examinaţi statisticile de sănătate – la ce fel de consecinţe duce fumatul regulat, cum acesta poate afecta aspectul dumneavoastră şi speranţa de viaţă, studiaţi problema cum alţii se referă la obiceiul dvs. de a fuma - toate acestea vor fi un mare ajutor în lupta împotriva fumatului. Mulţi cred că prin reducerea numărului de ţigări pînă la una, vă veţi lăsa de fumat - acest lucru nu este adevărat, lupta împotriva fumatului trebuie să fie continuată pînă la o victorie absolută.

Cuvinte cheie:

fumatul , sanatate , sfat

Comentarii

 (1)

Localităţile Moldovei şi diasporei

Budăi

Statut:
Sat
Prima atestare:
1720
Populația:
244 locuitori

Budăi este un sat din cadrul comunei Ţipala, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Ialoveni și la 44 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 244 de oameni. Satul Budăi a fost menționat documentar în anul 1720.

Citeşte mai departe