|
Cine este gazda Campionatului Mondial de fotbal din 2026
Cine este gazda Campionatului Mondial de fotbal din 2026. Al 68-lea Congres al FIFA, găzduit miercuri la Moscova, va decide prin vot gazda Cupei Mondiale de fotbal din 2026, urmând să aleagă între candidatura Marocului şi cea comună a SUA, Canadei şi Mexicului.
SUA, Canada și Mexic vor organiza împreună Cupa Mondială de fotbal din 2026. Decizia a fost luată, miercuri, prin vot, de către participanții la al 68-lea Congres FIFA.
Candidatura nord-americană a primit 134 de voturi, iar cea a Marocului – 65 de voturi. Va fi prima ediţie a CM cu 48 de selecţionate.
Reprezentanții FIFA, reuniți la a Moscova, la al 68-lea Congres al organizației, vor decide, miercuri, prin vot, gazda Cupei Mondiale 2026.
Cei 211 membri ai federaţiilor naţionale vor decide cu o simplă majoritate, adică minim 106 voturi, candidatura câştigătoare.
CM 2026 se va desfăşura cu un format nou, cu 48 de echipe care vor disputa 80 de meciuri, comparativ cu 32 de echipe şi 64 meciuri la CM 2018 din Rusia (14 iunie-15 iulie).
Candidaturile au fost examinate în detaliu de o comisie specială (Bid Evaluation Task Force) în luna octombrie şi a stabilit un sistem de punctaj transparent pentru raportul de evaluare. Conform raportului de evaluare, dosarul candidaturii nord-americane a primit 4,0 puncte din maxim 5, iar cea a Marocului a primit 2,7 puncte din 5.
La cele 20 de categorii de risc potenţial, Maroc a avut risc minim la 7, mediu la 10 şi ridicat la stadioane, cazare şi transport. Nord-americanii au avut risc minim la toate categoriile, cu excepţia costurilor de organizare, suport guvernamental, drepturile omului şi standardele de muncă, cu risc mediu.
SUA a găzduit CM 1994, Mexic ediţiile din 1970 şi 1986, iar Canada şi Maroc nu au organizat niciodată Cupa Mondială.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1928
- Populația:
- 567 locuitori
Berezovca este un sat din cadrul comunei Calaraşovca, raionul Ocniţa. Satul Berezovca este situat la o distanţă de 30 km de oraşul Ocniţa şi la 259 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 567 de oameni. Satul Berezovca a fost întemeiat în anul 1928.
Comentarii
(0)