Arată noutățile începînd cu...

eye 10156 Vizualizări

De ce nu înţeleg bărbaţii femeile?


Foto: informing.ru

Faptul că femeile sunt greu de înţeles, nu mai este o noutate de mult timp. Acum, oamenii de ştiinţă dovedesc că acest lucru nu este doar o scuză oferită bărbaţilor, pentru aceştia este chiar o greutate în a descifra emoţiile citite în ochii femeilor. Să vedem în continuare şi cine-i de vină.

Studiul arată că bărbaţii au avut de două ori mai multe probleme în a descifra emoţiile din ochii femeilor. Părţi ale creierului indivizilor de sex masculin asociate cu emoţiile, nu şi-au intensificat activitatea atunci cînd bărbaţii s-au uitat în ochii femeilor.

Actualul studiu a fost făcut la Spitalul LWL al Universtităţii din Bochum, Germania de către un cercetător pe nume Boris Schiffer. În timpul testului, au fost folosiţi 22 de bărbaţi cu vîrste cuprinse între 21 şi 52 de ani şi un scaner care foloseşte fluxul de sînge pentru a măsura activitatea creierului.

Subiecţii au fost apoi rugaţi să analizeze imaginile a 36 de perechi de ochi, jumătate a unor bărbaţi, jumătate a unor femei, încercînd să identifice emoţiile oamenilor aflaţi în fotografii. În final au trebuit să catalogheze ca fiind îngrozite sau neincrezătoare privirile din imagini.

Rezultatul a fost extrem de concludent, creierul subiecţilor s-a activat diferit atunci cînd au privit fotografi ale bărbaţilor faţă de imagini ale femeilor. Amigdala bărbaţilor, zonă a creierului legată de emoţii, empatie şi frică, s-a activat mai puternic ca răspuns la fotografiile care înfăţisau perechi de ochi masculini. Alte regiuni asociate de emoţie şi comportament nu au fost activate cînd au privit fotografiile femeilor.

Testul ar putea concluziona că pe lîngă dificultăţile bărbaţilor de a citi sentimentele femeilor, ei ar mai putea prezenta un deficit de empatie faţă de sexul opus.

De ce se întîmplă acest lucru, nu a fost elucidat. Se presupune că este vorba de o condiţionare culturală acumulată în timp sau de o problemă funcţională provenită din trecutul evolutiv al oamenilor.

Cuvinte cheie:

psihologie , femei , barbați

Comentarii

 (1)
  • #1 xiaojun
    Acest mesaj a fost şters de către moderator!

Localităţile Moldovei şi diasporei

Găleşti

Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
1776 locuitori

Găleşti este un sat şi comună din raionul Străşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Găleşti și Găleştii Noi. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Strășeni și la 46 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1776 de oameni. Satul Gălești a fost menționat documentar în anul 1528 cu denumirea Tutoveni.

Citeşte mai departe