Arată noutățile începînd cu...

eye 7733 Vizualizări

Studiu: oamenii nu se schimbă!


Foto: unica.ro

Avem aceeași personalitate de-a lungul vieții, încă din prima copilărie și pînă sîntem bătrîni, indiefrent de contextul în care trăim – demonstrează un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Riverside, California. 

Studiul arată că trăsăturile de personalitate detectate la copii sînt un puternic indicator pentru cum se vor comporta ei ca adulți. Folosind datele unui studiu realizat în 1960 pe 2400 de elevi (clasele I-VI), cercetătorii au comparat interviurile înregistrate atunci cu cele realizate cu aceiași indivizi 40 de ani mai tîrziu.

Ei au examinat 4 trăsăsturi ale personalității – fluența verbală, adaptabilitatea, impulsivitatea și comportamentul de autodepreciere (pînă la anularea importanței ca persoană).

Ce au descoperit:

• Copiii de acum 40 de ani care vorbeau fluent, dominau conversația, erau interesați de subiecte intelectuale au devenit adulți foarte inteligenți. Cei care au obținut, copii fiind, scoruri mici la fluență verbală s-au dovedit a fi adulți cu probleme de relaționare, care au abandonat în fața obstacolelor întîlnite de-a lungul vieții.

• Cei care obținuseră scoruri mari la adaptabilitate s-au transformat în adulți optimiști și de succes, în timp ce acei copii (de acum 40 de ani) care nu acumulaseră punctaje mari au devenit adulți care se autodepreciază, cer mult sfaturile altora și au probleme de relaționare.

• Cei care au fost cotați în coplărie ca impulsivi și-au păstrat caracteristica și la maturitate și vorbesc mult și tare, iar cei precauți sînt și după 40 de ani timizi și temători, îi țin pe ceilalți la distanță și se simt nesiguri ca adulți.

• Cei care se apreciau foarte puțin acum 40 de ani au devenit adulți plini de sentimente de vinovăție și resentimente, care caută confirmări externe, spun lucruri negative despre ei și sînt nesiguri, în timp ce aceia care au luat punctaje mici acum 40 de ani la autodepreciere au devenit adulți care tind să vorbească tare, să ”umple” o cameră, chiar să se poarte ușor condescendent.

Cercetătorii au concluzionat că personalitatea este parte din noi și că, în timp ce anumite evenimente de viață ne pot schimba comportamentul temporar, personalitatea și modul în care funcționăm ”pe dinăuntru” nu se schimbă

De unde, poate, și expresia ”lupul își schimă părul, dar năravul, ba”…

 

Sursa: unica.ro

Cuvinte cheie:

studiu , om , caracter , psihologie

Localităţile Moldovei şi diasporei

Ciopleni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1436
Populația:
1180 locuitori

Ciopleni este un sat din cadrul comunei Hruşova, raionul Criuleni. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Criuleni și la 18 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1180 de oameni. Satul Ciopleni a fost menționat documentar în anul 1436.

Citeşte mai departe