02 martie 2020, 19:00 Caleidoscop views 1714
Horoscopul pentru 3 martie 2020
02 martie 2020, 19:00 Caleidoscop views 1714

Horoscopul pentru 3 martie 2020

BERBEC

Dacă nu primeşti nici un fel de încurajare de la cei din jur, înseamnă că nu te afli în mediul adecvat pentru scopurile tale. Caută alt grup de colaboratori, ieşi din spaţiul sumbru în care ai nimerit, pentru că te-ar putea influenţa negativ. Tu eşti plin de energie, de poftă de mişcare şi de acţiune, or acest anturaj ostil, împovărat de griji şi probleme, s-ar putea să te tragă şi pe tine înapoi. Ai putea deveni motorul de energie de care au nevoie astfel de oameni – trişti, pesimişti, lipsiţi de direcţie – deci erijează-te în liderul lor şi condu-i spre ceva care să-i scoată din această stare nefastă.

TAUR

Nu e recomandabil azi să lucrezi pe cont propriu, pentru că ai ajuns într-un punct în care contează enorm cooperarea, lucrul în echipă, comunicarea permanentă cu tovarăşii tăi. Fiecare are ceva de spus sau un rol de jucat în acest proiect, ca atare nu e momentul cel mai potrivit pentru a-ţi recăpăta independenţa sau pentru a face opinie separată. Pune-ţi şi tu în joc energiile şi cunoştinţele pentru acest scop comun, din care în final, are toată lumea de câştigat. Vei fi susţinut, ajutat, completat perfect de oameni care au interese similare, deci daţi-vă mâna pentru acel ţel pe care îl visează toată lumea.

GEMENI

La atitudinea bătăioasă pe care o abordezi în relaţia cu ceilalţi, ţi se răspunde exact invers: cu toleranţă, simpatie, amabilitate, prietenie, ceea ce te va dezarma foarte repede. Nu are rost să vorbeşti agresiv şi nervos în orice situaţie, mai ales cu cei dragi, ci trebuie să-ţi aduci aminte zicala aceea românească: vorba dulce mult aduce! Schimbă-ţi tonul, fii tu cel jovial şi simpatic, aşa cum te ştie lumea, şi ajustează-ţi comportamentul în aşa fel încât să fii pe placul tuturor, nu un pachet de nervi gata să explodeze la prima scânteie.

RAC

Eşti în faţa unui proiect nou care te entuziasmează la maximum. Nu eşti aşa de obicei, nu te aprinzi atât de repede, dar de data aceasta eşti extrem de motivat să te apuci repede de treabă, să baţi fierul cât e cald. Cineva este alături e tine şi te încurajează, ceea ce îţi este de mare ajutor, pentru că ai de multe ori nevoie de o susţinere de pe margine. Visul care se conturează te încântă, te înflăcărează, te atrage ca un magnet, şi când ai un scop atât de frumos la orizont, cum să nu tragi tare ca să-l atingi mai repede?

LEU

Este excelentă atitudinea pe care o abordezi faţă de criticii tăi cei mai acerbi, astăzi! Nu pleca urechea la judecăţi de valoare nemeritate, la predici pe care unii abia aşteaptă să le ţină cu superioritate. Ia-o în glumă, apelează la ironie, ba chiar şi la o oarecare atitudine jucăuşă în faţa acestora, pentru că vei vedea că nu au nici un drept să te atace. Deşi pui de multe ori la suflet vorbele dure, de data aceasta cel mai bine e să le iei peste picior, să răspunzi cu o poantă, să le arăţi că nu îţi pasă de ce ţi se spune cu autoritate pentru că nu eşti vinovat de nimic din ceea ce ţi se reproşează. Râzi şi treci mai departe!

FECIOARĂ

Orice activitate prin care te ocupi de sănătatea unor persoane care suferă lângă tine ţi se potriveşte de minune: de la a pregăti cuiva un ceai, de la a alina durerea unui convalescent şi până la a intra cu cineva chiar în sala de operaţii. Ai un talent special de a alina durerea, de a alunga frica de doctor, de a vindeca suflete care suferă, deci dedică-ţi timpul şi energia unui astfel de gest nobil. Eşti conştient cât de importantă e o vorbă bună când cineva e bolnav, de aceea o oferi cu dragă inimă!

BALANȚĂ

Dacă vrei o zi rodnică, fă echipă cu cei la care ţii! Familia este centrul universului tău, pentru că de acolo îţi extragi tu energia pozitivă, stimulentele de a merge mai departe, sursa de afecţiune necondiţionată, şi aceleaşi daruri preţioase le oferi şi tu înapoi cu dragă inimă. Viaţa de familie este armonioasă, frumoasă, un schimb reciproc de gesturi tandre şi calde, vă susţineţi reciproc şi vă ajutaţi unii pe alţii să vă exprimaţi în voie. Din această cooperare minunată se pot naşte azi proiecte îndrăzneţe din care fiecare are ceva de învăţat, de oferit, de câştigat.

SCORPION

Cu tovarăşii potriviţi, azi poţi avea parte de un succes de răsunet. Singur, nu vei avea aceleaşi rezultate, ca atare fă echipă cu persoane bine pregătite, ambiţioase, a căror prezenţă te stimulează să dai tot ce ai mai bun din tine. Proiectele colective, în care nimeni nu se erijează în lider cu orice preţ. ci fiecare îşi joacă rolul care îi revine cu conştiinciozitate, pot duce la rezultate demne de toată lauda, ca atare nu încerca să fii singur, ci alătură-te oamenilor care te pot determina să lupţi cu toate forţele pentru succes.

SĂGETĂTOR

Ai mare grijă la deciziile categorice pe care eşti gata să le iei. S-ar putea să fie nişte alegeri făcute în pripă care, mai devreme sau mai târziu, te vor pune într-o situaţie dificilă. Dacă pe tine te scoate dintr-un impas, nu la fel se poate spune despre cei din jur, care vor primi decizia ta ca pe o veste bombă. Fii deci prudent când spui azi un da sau un nu, pentru că s-ar putea să sune a verdict pentru altcineva care chiar are nevoie de răspunsul tău. Dacă e un refuz, fă-l să nu sune ca o uşă trântită în nas, ca să nu strici de tot planurile unui coleg care avea nevoie de acest răspuns de la tine.

CAPRICORN

Nu te crampona de o singură variantă pe care o ai deocamdată la îndemână, pentru că încă nu au apărut toate opţiunile posibile. Eşti încă pe drumul cel lung către rezultatul visat, deci nu trebuie să te grăbeşti nici să extragi concluzii, nici să-ţi exprimi ultimul cuvânt, nici să iei decizii finale, de vreme ce vor mai apărea detalii importante pe parcurs. Ia-ţi un răgaz suficient de timp de analiză, de studiu, de comparaţie, de acumulare de informaţii suplimentare, şi abia la final, după ce vei fi adunat deja suficiente resurse, să alegi cea mai bună idee. Eşti încă la faza de adunare de informaţii şi nu te mulţumi cu una – două. Se poate să aduni mai multe!

VĂRSĂTOR

Modul unora ceva mai jucăuş şi mai superficial de a trata lucrurile te cam debusolează, pentru că nu ştii foarte bine cum să tratezi impasul de faţă. Ei iau în glumă astfel de momente, le fac să pară mai simple decât sunt în realitate. Ignoră riscurile şi piedicile şi vor să te influenţeze şi pe tine să le priveşti la fel, ca şi cum ar fi floare la ureche. Poate chiar merită să abordezi această atitudine lejeră, semn că întotdeauna gândirea pozitivă te scoate din impas! Ce rost să vezi numai probleme la tot pasul când cu un zâmbet poţi trece peste toate?

PEȘTI

Discuţi azi cu o persoană care are un efect miraculos asupra ta. Tonul vocii sale, energia pe care o degajă, lumina care i se citeşte în ochi par angelice şi eşti fericit că ai această ocazie de a-i sta alături. Ai multe de învăţat de la acest om, pe care îl admiri sincer, pe care îl asculţi cu smerenie, pe care îl respecţi pentru ceea ce reprezintă. E un exemplu demn de urmat şi eşti de-a dreptul fericit că îi poţi sta în preajmă chiar şi pentru câteva minute. Ai mereu senzaţia că e trimis de undeva de sus anume pentru a-ţi oferi ţie un sprijin exact când ai mai mare nevoie de îndrumare. Vorbeşte cu el, deschide-ţi sufletul, căci vei primi răspunsuri capitale!

Sursa: www.acvaria.com

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2020

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1895
Populația:
453 locuitori

Alexandrovca este un sat din cadrul comunei Trifăneşti, raionul Floreşti. Satul este situat pe malul stîng al rîului Căinari, la distanța de 20 km de oraşul Floreşti și la 129 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 453 de oameni. Satul Alexandrovca a fost înființat în anul 1895.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.