17 decembrie 2019, 09:00 Caleidoscop views 3680
Horoscopul pentru 17 decembrie 2019
17 decembrie 2019, 09:00 Caleidoscop views 3680

Horoscopul pentru 17 decembrie 2019

BERBEC

Eşti invitat să te alături unui proiect colectiv cu care, la prima vedere, nu ai prea multe în comun, dar vei vedea că ai o impresie greşită. Te vei simţi foarte bine în acel grup, vei fi primit cu braţele deschise, pentru că ai sau ştii şi tu ceva ce le este tuturor de folos. Vă puneţi cu toţii forţele la un loc pentru un rezultat comun, de care veţi beneficia cu toţii, şi fiecare trebuie să facă un efort de adaptare, să îl asculte pe cel de alături, să-i accepte opinia, să primească sfaturile sale. A face opinie separată, fiecare în felul său, nu ar fi decât motiv să strice armonia de care e nevoie pentru a ajunge la rezultatul visat. Conlucraţi cu toţii cu deschidere unii spre alţii.

TAUR

Nimic nu se construieşte peste noapte, totul necesită timp de coacere şi răbdare, ceea ce ai nevoie şi tu ca să-ţi vezi visele împlinite. Eşti pe drumul cel bun spre ţinta ta finală, dar nu trebuie să sari peste etape. Drumul de la scânteia iniţială la vălvătaia maximă e încă lung, deşi tu ai vrea să ajungi acolo pe loc, dar merită aşteptarea. Vorbeşte despre dorinţele tale, nu le păstra doar pentru tine, deoarece a le verbaliza, a le exprima liber, face parte din procesul de construcţie a visului tău. Scrie pe hârtie ce-ţi doreşti, povesteşte celor dragi la ce visezi, pentru că cineva acolo sus te aude şi te va recompensa însutit într-o zi. Dar nu imediat!

GEMENI

Tot ce ai nevoie vine către tine la momentul cel mai potrivit. Chiar dacă tu ai vrea rezultate mai rapide, vei vedea că toată această aşteptare are totuşi un rol, ca atare nu pretinde roade imediate! Ai răbdare, clădeşte ce ţi-ai propus convins că e nevoie de această construcţie lentă, şi când e programat undeva acolo sus să se întâmple, vei fi recompensat cu ceea ce meriţi. Nu te opri din investiţia continuă de resurse care ţi se cere pentru ceea ce speri să primeşti la final, şi oferă tot ce ştii sau ce ai din abundenţă, pentru că nimic nu se clădeşte din nimic. Cu cât depui mai multă energie şi pasiune, cu atât roadele vor fi mai bogate!

RAC

Te simţi ciudat într-un anturaj cu care nu prea găseşti subiecte comune de discuţie. De obicei nu ai astfel de probleme, dar azi resimţi un puternic blocaj de comunicare, poate din cauza unor persoane care strică atmosfera cu modul lor de a se comporta. Unii sunt tăcuţi şi parcă ai vorbi cu surzii, alţii sunt ca de pe altă planetă şi eforturile tale de a le intra în graţii eşuează, deci trebuie să dai dovadă de multă toleranţă şi flexibilitate în funcţie de caracterele celor cu care intri în contact.

LEU

Oricât de orgolios ai fi, nu se poate să nu te gândeşti la cât de multe ai de pierdut dacă te încăpăţânezi să ţii supărare pe cineva. Aruncă o privire la cel care te-a rănit şi ai să vezi cât de jenat se simte şi el, cât de mult ar vrea să-ţi intre iar în graţii. În sinea ta descoperi că şi tu vrei împăcarea la fel de mult. Lasă garda jos, arată că regreţi situaţia în care aţi ajuns, şi deschide o portiţă, cât de mică, spre dialog şi explicaţii. E şansa ta de a ierta, de a repara ceea ce nu a mers, pentru că, hai, recunoaşte, şi tu vrei la fel de mult să-ţi recuperezi prietenul. Amândoi împărtăşiţi aceleaşi sentimente şi, dacă nu vă împăcaţi acum, fiecare va rămâne cu regretul şi cu dorul înfipte în suflet.

FECIOARĂ

Vrei, nu vrei, trebuie să accepţi unele schimbări din mers în viaţa ta, dar vei vedea că toate acestea sunt, în final, în beneficiul tău. A porni acum pe un alt drum poate te destabilizează, dar vei vedea, după o vreme, cât de multe s-au ameliorat în destinul tău, semn că de cele mai multe ori startul spre o altă direcţie atrage după sine o serie întreagă de transformări pozitive. Parcă şi lumina e diferită, parcă şi aerul e mai pur, parcă tu arăţi altfel, deci ajunge doar o cât de mică abatere de la sensul iniţial şi ai să vezi că ajungi în cu totul altă parte!

BALANȚĂ

Nu te aştepta ca cei cu care vorbeşti azi să discute filosofii sau să atace subiecte de excepţie, pentru că dialogul poate fi plăcut şi pe marginea celor mai banale lucruri. Că vorbeşti despre vreme sau despre reţete culinare, descoperi o reală plăcere a conversaţiei cu cei din jur, cu şansa de a-ţi face noi prieteni. Coboară ştacheta discuţiilor azi, pentru că pot fi mult mai plăcute dacă nu pretinzi să se ridice la un nivel de elită, pe care nu toată lumea îl apreciază sau îl abordează.

SCORPION

Cel mai bine e să stai în banca ta şi să-ţi pregăteşti succesul din umbră. Nu face prea mult tam-tam pe seama proiectului pe care îl construieşti cu ambiţie şi răbdare. Aşteaptă să se clarifice situaţia, să ajungi la primele rezultate palpabile, şi abia după aceea să te lauzi cu ce ai realizat. Cele mai de răsunet reuşite sunt cele asupra cărora păstrezi o oarecare undă de mister, făcându-le publice abia după ce se vor materializa. Cât timp eşti convins că te îndrepţi spre rezultatele cele mai bune, e doar o chestiune de timp până se vor arăta concret!

SĂGETĂTOR

Nu te poate opri nimeni şi nimic din elan, deoarece tu vezi în orice eveniment o provocare prin care îţi pui şi mai bine în valoare calităţile. La energia de care dai dovadă, la ambiţia care te însoţeşte şi la dorinţa ta de a te remarca – pentru că ai cu ce! – rezultatele nu pot fi decât excepţionale. Cu cât atitudinea ta e mai tonică şi mai pozitivă în faţa oricărui moment cu care te confrunţi, cu atât lucrurile vor evolua din ce în ce mai bine spre un scop pe care ţi l-ai propus, e bine să îţi menţii acest tonus ridicat pe tot parcursul demersurilor tale, fără a te lăsa învins de vreo piedică. Şi acestea au rolul lor!

CAPRICORN

Nu încerca să ţii alături de tine oameni care îţi seamănă, nici ca vârstă, nici ca nivel de pregătire, nici ca sex, pentru că azi lucrurile cele mai bune apar din punerea de acord a cât mai multor aspecte diferite. Cu cât grupul din care faci parte e mai divers, cu atât ideile vor fi mai variate şi, din unirea lor, se poate ajunge la soluţii excelente. Nu poţi primi o idee diferită de la un om care gândeşte sau acţionează la fel ca tine, ca atare, dacă vrei o opinie cu adevărat folositoare, cere-o de la cineva aflat la distanţă mare de tine pe orice plan: din altă generaţie, care provine din alt sistem de educaţie, poate chiar din altă ţară.

VĂRSĂTOR

Ai mare nevoie de linişte, şi unde te simţi cel mai bine dacă nu acasă? Chiar dacă te retragi complet din iureşul lumii pentru o zi, fără a lua legătura cu nimeni, vei fi mulţumit de această izolare, pentru că doar aşa îţi poţi încărca eficient bateriile. Nu vrei să fii bătut la cap cu problemele altora, nici să-ţi sune telefonul întruna, şi nu doreşti nimic altceva decât linişte profundă în care să meditezi asupra propriei tale vieţi. Meriţi o zi de refugiu în care să te dedici doar propriului eu interior, care are nevoie de puţină atenţie.

PEȘTI

Priveşti la cei dragi cu mândrie pentru că vezi în ei propriile tale investiţii făcute în timp. Eşti conştient că tot ce vă leagă, amintirile frumoase, evenimentele fericite de care vă bucuraţi, atmosfera armonioasă de acasă, a avut la origine propriile tale eforturi, deci ai cu ce te mândri. Tot ce vezi, e rodul muncii tale, efectele iubirii tale, grija ta de zi cu zi canalizată spre ceea ce îndrăgeşti tu cel mai mult, iar ceea ce oferă ei înapoi te umple de fericire! Copilul, casa, partenerul de viaţă, prietenii, animalele pe care le îngrijeşti s-au hrănit din iubirea ta, iar acum primeşti răsplata!

Sursa: acvaria.com

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2019

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
78 locuitori

Ulmul Mic este un sat din cadrul comunei Ulmu din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Rîbnița și la 113 km de Chișinău. Populaţia satului Ulmul Mic alcătuia 78 de oameni în anul 2012. Satul Ulmul Mic a fost înființat la ănceputul secolului XX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.