28 noiembrie 2019, 09:00 Caleidoscop views 2600
Horoscopul pentru 28 noiembrie 2019
28 noiembrie 2019, 09:00 Caleidoscop views 2600

Horoscopul pentru 28 noiembrie 2019

BERBEC

Aştepţi cu sufletul la gură un moment decisiv pentru viaţa ta sentimentală, faţă de care ai o emoţie cu totul aparte. Ai trac, ca înaintea primei întâlniri sau ca în ziua nunţii, pentru că ai senzaţia că ceea ce se petrece acum în inima ta are o conotaţie profundă, de destin, ceva ce nu trăieşti în fiecare zi. Te pregăteşti sufleteşte pentru acel eveniment şi eşti de-a dreptul fericit, pentru că vezi şi din partea celuilalt aceeaşi trăire intensă, semn că sunteţi amândoi pe aceeaşi lungime de undă.

TAUR

Este o ocazie bună de a-ţi arăta valoarea şi de a câştiga respectul tuturor printr-un succes de milioane. E o plăcere să ieşi la rampă şi să spui ce ştii, pentru că te bazezi pe o experienţă bogată acumulată în timp îndelungat. Mult aşteptata şansă de a te evidenţia apare, ca atare profită de ea fără să stai pe gânduri şi fără să o faci pe modestul. O persoană importantă stă cu ochii pe tine pentru a-ţi estimează calităţile, pentru că intenţionează să îţi facă o propunere interesantă. Nu aştepta să te remarce, arată cine eşti.

GEMENI

Discuţia cu o persoană mai matură are efecte contradictorii asupra ta. Pe de o parte, te stimulează să-ţi pui mintea la contribuţie şi să faci planuri măreţe de perspectivă, dar, pe de altă parte, îţi taie un pic elanul, pentru că îţi atrage permanent atenţia că ceea ce visezi nu se ridică peste noapte, ci în timp îndelungat şi cu imense eforturi. Merită să visezi că totul e posibil şi că vei ajunge acolo cândva, dar trebuie să fii permanent conştient cât de mult ţi se cere ca să-ţi îndeplineşti visul pe care celălalt ţi-l alimentează cu argumente puternice.

RAC

Eşti cam sensibil din punct de vedere emoţional şi, la o stare deja fragilă, orice cuvânt cu tentă negativă are efecte şi mai mari asupra ta. De fapt, eşti atât de sensibil, încât chiar şi cel mai mic afront te doare, orice aspect ciudat te îngrijorează, şi totul din cauza unui psihic fragil şi pesimist. Eliberează-te de aceste stări neplăcute, deci, dacă vrei să te linişteşti şi să te eliberezi de povara din suflet, primul pas ar fi să ieşi din mediile încărcate negativ. Dacă la problemele tale mai vin şi ei cu ale lor, fii sigur că ziua va fi ratată.

LEU

Te afli într-un mediu rigid, condus de regulamente stricte şi de persoane bătrâne sau cel puţin învechite ca mentalitate şi care nu pot fi de acord cu viziunea ta modernă asupra lucrurilor. Ca să te adaptezi acestui mediu, va trebui să fii ca ceilalţi deci, oricât de greu ţi-ar fi, potoleşte-ţi spiritul de aventură pentru a le face pe plac celor care deţin azi frâiele. Nu mai eşti tu cel curajos care merge pe căi nebătătorite, ci doar un pion pe o tablă de şah, care răspunde întocmai îndrumărilor date de alţii.

FECIOARĂ

Călătoriile nu sunt cea mai bună idee pentru azi, de aceea ar fi recomandabil să nu pleci azi la drum, deoarece surprizele cele mai neplăcute de la drum pot să apară. Ori primeşti veşti proaste de departe, ori deplasarea programată pentru azi e înţesată de piedici şi situaţii neprevăzute, încât aproape că ar fi mai bine pentru tine dacă nu ai pleca nicăieri. Se poate ivi un aspect de ultimă oră care să te oprească să mai ajungi la destinaţia propusă, dar se pare că e mai bine aşa.

BALANȚĂ

Trebuie să alegi pe ce drum vrei să mergi în perioada următoare, dar nu eşti încă pregătit pentru a lua o decizie. Ai mai multe variante la dispoziţie, toate au ceva de oferit şi toate au un preţ de plătit, deopotrivă, tocmai de aceea nu ştii asupra căreia să te opreşti. Nu face alegerea la întâmplare, în funcţie de starea de moment, ci analizează atent ce ţi se potriveşte, pentru că alegerea, odată făcută, nu mai poate fi schimbată. Nu te grăbi la prima idee care îţi vine în minte, pentru că e posibil ca cea de a doua să fie mai inspirată.

SCORPION

Eşti un fel de lider în colectivul din care faci parte şi ar trebui să-i conduci şi pe ceilalţi spre un rezultat comun, dar te irită faptul că unii nu îţi respectă autoritatea şi fac totul după cum cred ei de cuviinţă. Nu e momentul să fie independenţi şi să facă opinie separată, ar trebui ca toţi să-şi unească forţele spre un scop unic, de aceea îţi va fi greu să te impui în faţa celor mai tineri care au impresia că le ştiu pe toate. Ar fi bine să te asculte, pentru că tu ştii mai bine ce trebuie făcut.

SĂGETĂTOR

E furtună în jurul tău, dar această energie scăpată de sub control, îţi prieşte, pentru că-ţi redeschide pofta de a face lucruri măreţe. Aveai nevoie de un stimulent şi acesta apare brusc, pe nepregătite. Pe moment, eşti derutat şi nervos, dar după şocul primului impact, vei începe să te aduni şi să profiţi de valul ascendent care te împinge mai repede decât ai fi sperat. Profită de tot ce ţi se oferă azi în cantităţi uriaşe: energie, entuziasm, poftă de viaţă, pentru că te duc spre un scop care te va încânta la maximum.

CAPRICORN

Eşti o fire pragmatică, dar dacă iubirea se combină şi cu interesul, atunci eşti un om fericit. Iubeşti şi cu sufletul, dar şi cu mintea, pentru că nu ai putea iubi pe cineva fără un sfanţ în buzunar. Aştepţi dovezi materiale de iubire şi simţi şi tu, la rândul tău, să faci gesturi de generozitate din iubire, ca să-i demonstrezi celuilalt cât de mult ţii la el. Relaţia voastră evoluează pe un teren stabil şi promiţător, cu mari şanse să mergeţi mai departe împreună ca o pereche foarte bine închegată ce pune accent pe un plan comun.

VĂRSĂTOR

Veştile care sosesc azi de la prieteni au  un efect mobilizator asupra ta şi îţi dau alt chef de acţiune. Devii mai implicat, mai agresiv, în sensul bun al cuvântului, şi nu te laşi până ce nu duci la capăt ceea ce ai început. Când ştii că ai susţinători şi adepţi, ai mai mult curaj să continui o acţiune, oricât de dificilă ar fi. Ai un grup de suport care te împinge de la spate şi te face să crezi mai mult în scopul pentru care munceşti şi de dragul lor, te ambiţionezi să ajungi repede la rezultatele visate.

PEȘTI

Merită să intri în competiţia de idei care se naşte azi, pentru că vei descoperi o mulţime de păreri diferite de ale tale, dar de care te vei putea folosi la un moment dat. Nu le considera conflicte inutile, deşi tensiunea creşte cu fiecare replică dură care este spusă de participanţi, căci vei vedea că toate aceste opinii diametral opuse se vor lega într-o direcţie comună şi constructivă. Oricare ar fi subiectul pe marginea cărora se nasc atâtea controverse, ai şi tu un cuvânt de spus peste toate, tot aşa cum ai şi ceva nou de învăţat din ce auzi.

Sursa: acvaria.com

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2019

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1490
Populația:
1482 locuitori

Zagarancea este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Elizavetovca, Semeni și Zagarancea. Localitatea se află la distanța de 4 km de orașul Ungheni și la 117 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1482 de oameni. Satul Zagarancea a fost menționat documentar în anul 1490.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.