Arată noutățile începînd cu...

eye 727 Vizualizări

Horoscopul pentru 13 februarie 2019


BERBEC

Deşi ai chef de discuţii, de socializare, nu ai parte de cei mai potriviţi interlocutori. Nimereşti într-un anturaj în care planează ostilitatea, tăcerea pune stăpânire peste toţi încât e o povară şi pentru tine să păstrezi atmosfera vie în astfel de medii. Dar noroc că apari tu, pentru că ai un tonus viu care mobilizează pe toată lumea la mai multă acţiune. Dacă tu nu ai intervenit în acest spaţiu cu aerul tău tineresc şi cu dorinţa de distracţie, toţi s-ar fi complăcut într-o linişte mohorâtă, ca atare sosirea ta seamănă cu o rază de soare.

TAUR

Stai puţin şi ascultă ce-ţi transmite vocea interioară cu privire la direcţia de mers în situaţia de faţă. Poate sensul la care te-ai gândit nu este cel mai bun, ci mai există şi altceva care ar merita folosit ca soluţie în ceea ce te preocupă acum. Nici nu ştii cum auzi un sfat excelent din cel mai neaşteptat ungher al minţii tale, dintr-o amintire de demult, dintr-un refren de melodie auzit la radio. Informaţiile cele mai folositoare vin către tine pe căi subtile, nu sub formă de sfaturi concrete, informaţii scrise sau ceva foarte palpabil, deci fii atent şi la aspectele mai ciudate cu care intri azi în contact.

GEMENI

O gafă infantilă comisă de un amic te ţine pe tine acum pe loc. Trebuie să lupţi alături de el să repare greşeala, dar cel mai tare te doare faptul că tu nu ai avut nicio vină. A fost numai contribuţia lui iar acum el încearcă să se şteargă pe mâini de această faptă, pasând vina pe umerii altora. Ce-i drept, o face cu un dram de umor şi de ironie, nu cu răutate, dar nu meriţi tu să dregi oalele sparte de alţii, oricât de buni prieteni aţi fi. Dacă celălalt a greşit, să repare, fără a te atrage şi pe tine în greşeala sa!

RAC

A sta pe margine şi a te plânge de orice, nu e varianta cea mai potrivită în situaţia de faţă, ci ţi se cere să depăşeşti rezervele sau temerile şi să te implici şi tu în această provocare. Chiar dacă, pe moment, ai impresia că nu-i vei face faţă, că nu eşti pregătit sufleteşte pentru o astfel de confruntare, vei reuşi mai bine decât ai putea crede, totul e să-ţi înfrângi starea emoţională negativă care te copleşeşte. A-l lua pe nu în braţe la ce e mai greu, spunând că nu ştii, nu poţi, nu vrei, ar însemna un eşec lamentabil, or tu poţi, ştii şi vrei mai mult decât ai putea crede. Ia taurul de coarne şi intră în arenă!

LEU

Ai grijă în ce te bagi azi, pentru că eşti atras într-o capcană. Colaboratorii cu care ai avut o relaţie bună înainte nu mai sunt la fel de sinceri şi de cooperanţi, ci apelează la tertipuri incorecte pentru a-şi atinge doar propriile interese. Nimeni nu se va gândi la dorinţele tale, deci, ca să ţi le aperi, trebuie să te ridici singur pentru drepturile tale. Deschide bine ochii şi nu crede chiar tot ce-ţi promit cei care îţi stau alături, pentru că nu e în avantajul tău, ci numai al lor!

FECIOARĂ

Te comporţi ca o cloşcă ce stă permanent cu ochii pe puii ei, totul dintr-o nevoie mărită de control asupra celor pe care îi iubeşti. Sigur, iubirea e una, controlul e alta. Deci fă o distincţie clară între cele două atitudini, ca să nu exagerezi cu dorinţa de a face bine cu orice preţ. Binele cu de-a sila nu e semn de iubire, ci de impunere a propriei voinţe. Gândeşte-te şi la ce-şi doreşte cel din faţa ta, la ce îi place, la ce nu-i place, pentru că nu e obligatoriu să accepte intervenţia ta, chiar dacă tu ai impresia că e iubire pură. Respectă-i libertatea de a spune nu, pentru că dacă nu acceptă gestul tău de iubire nu înseamnă că te iubeşte mai puţin. Vrea să-şi controleze el propria sa viaţă!

BALANȚĂ

Eşti stresat la culme de cei din jurul tău, care cer enorm de la tine. Auzi doar critici, comentarii, reproşuri, dar nu ar trebui să le priveşti doar ca pe nişte atacuri la adresa ta, ci ca pe nişte stimulente să iei atitudine, să schimbi ceva, să dai startul unor direcţii noi. Dacă îi laşi pe cei agitaţi şi nervoşi din preajmă să te conducă cu această atitudine negativă, le dai putere şi mai mare, ca atare ia taurul de coarne şi schimbă polaritatea acestor confruntări. Un reproş te poate motiva să dai startul unei noi direcţii, critica poate repara o greşeală, cicăleala te poate împinge la acţiune. Fă ceva, chiar dacă faci la nervi!

SCORPION

Nu erai mulţumit de direcţia în care mergea un proiect de la care aveai mari speranţe. Aproape că erai pregătit să-l abandonezi, de vreme ce nu se mai prefigura nimic promiţător la orizont, dar iată că răbdarea ta a ajuns într-un punct în care lucrurile încep din nou să se mişte. Ai stat pe loc o vreme, totul părea blocat, dar toate sacrificiile făcute pe parcurs au acum efecte benefice. Un ritm alert, proaspăt, te scoate din impas şi îţi dă alt chef de acţiune. La nevoie o iei şi de la capăt, dar convins în reuşită.

SĂGETĂTOR

Vindecă-ţi inima de emoţii negative, pentru că le-ai acumulat fără motiv. Chiar nu ai de ce să suferi: ţi-ai infestat singur inima cu trăiri negative care îţi fac rău, de aceea ai nevoie de o detoxifiere totală. Iartă, uită, închide sipetul cu amintiri triste, nu mai privi înapoi la lucruri care te dor. Ce a fost a fost, ar trebui să mergi mai departe cu lecţia învăţată, fără să tot treci în revistă ce a fost mai neplăcut. Imaginează-ţi că tristeţea ta se duce pe o apă, la vale, şi în urmă rămâne un suflet eliberat de o povară nemeritată. Aruncă balastul peste bord şi zboară liber din nou!

CAPRICORN

Tu ai idei excelente, dar nu prea ai cu cine le împărtăşi, de parcă atragi alături de tine doar oameni comozi, leneşi, care nu au chef de nimic din ceea ce le propui. Dacă nu ai pe cine te baza, încearcă să faci singur tot ceea ce ai în plan pentru astăzi, deoarece poţi deveni un exemplu pentru cei care abia se urnesc la treabă. Văzându-te pe tine implicat şi culegând deja roadele acţiunilor începute, s-ar putea să-i convingi şi pe ei să ţi se alăture. Nu insista să chemi alături de tine pe cei care spun nu am chef la orice, ci apucă-te de treabă, arătându-le concret ce anume doreşti.

VĂRSĂTOR

Joci un rol important în grupul din care faci parte, fie că e vorba de echipa de lucru, fie de prietenii tăi. Lumea îţi apreciază sfaturile şi compania, pentru că eşti o sursă de energie pozitivă pentru ei. Ştiu că întotdeauna se pot baza pe ajutorul tău, pentru că tu vezi lucrurile dintr-un alt unghi decât ei, deci le poţi fi de folos când ei se simt blocaţi în ceaţă. Au darul de a-i învăţa pe alţii ce să facă, de parcă tu ai fi o enciclopedie amplă de soluţii şi răspunsuri, la care se poate apela uşor. O faci cu sinceritate şi necondiţionat doar pentru că tu deţii soluţia pentru ei: de ce ai ţine-o doar pentru tine?

PEȘTI

Pune-ţi mintea la contribuţie şi preia conducerea proiectului în care eşti implicat. E nevoie de o minte lucidă, organizată şi de un control ceva mai strict asupra tuturor detaliilor. Nu e momentul nici să laşi lucrurile la voia întâmplării, nici să aştepţi să cadă din senin, ci totul depinde de felul în care aranjezi tu toate detaliile. Cu cât eşti mai precis în decizii, cu cât aşezi toate aspectele la locul potrivit în momentul potrivit, cu atât succesul final va fi mai vizibil. Sunt momente în care e nevoie de un dram de rigurozitate, de limitări şi legi menite să restabilească ordinea corectă a lucrurilor, deci respectă-le cu stricteţe. E în beneficiul tău!

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2019

Localităţile Moldovei şi diasporei

Congazcicul de Jos

Statut:
Sat
Prima atestare:
1905
Populația:
273 locuitori

Congazcicul de Jos este un sat din cadrul comunei Congazcicul de Sus, UTA Găgăuzia. Localitatea se află la distanța de 5 km de municipiul Comrat și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 273 de oameni. Satul Congazcicul de Jos a fost întemeiat în anul 1905.

Citeşte mai departe