08 august 2018, 09:00 Caleidoscop views 2880
Horoscopul pentru 8 august 2018
08 august 2018, 09:00 Caleidoscop views 2880

Horoscopul pentru 8 august 2018

BERBEC

Toate ar trebui să-ţi meargă ca pe roate azi, pentru că planează un aer norocos în jurul tău. De fapt, ai şansa de a întâlni o mulţime de oameni care, mai devreme sau mai târziu, vor juca roluri cheie în planurile tale, deci ţine minte numele celor care îţi apar astăzi în cale şi fă-ţi-i prieteni. Va veni o zi când vei putea apela la ei cu succes. Ai impresia că toate merg strună, că toate piedicile au dispărut din calea ta şi că de fiecare dată treci prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a primi exact ce căutai. Mai rar asemenea auspicii!

TAUR

Nu ştii cum să abordezi ziua aceasta: să profiţi de linişte şi odihnă sau să te apuci deja de ceva mai palpitant, care să te scoată din comoditate? Numai de starea ta de moment depinde totul, pentru că dacă tot ce-ţi doreşti azi e să leneveşti pe lângă casă, cu preocupări sedentare, atunci trebuie să te răsfeţi încă o zi cu aceste plăceri ale simţurilor. Dar dacă simţi că te plictiseşti, n-ar fi rău să găseşti cel mai mic motiv de a ieşi din monotonie şi să te implici într-o acţiune interesantă: sport, mişcare, drumeţii, muncă!

GEMENI

Nu te învinovăţi pentru problemele altuia, pentru că nu tu le-ai influenţat. Nu ai nicio vină pentru felul în care cineva drag se plânge de toate relele pământului! Nu uita că, în fond, fiecare are destinul lui, fiecare cu norocul lui şi fiecare are viaţa pe care o merită sau şi-o clădeşte cu propriile mâini. Tu bucură-te dacă viaţa ta merge bine şi eşti într-o pasă optimistă, pentru că asta contează acum! Da, suferi să-l vezi pe celălalt că se plânge, dar nu tu ai declanşat problemele sale, deci nu încerca să i le rezolvi tu. Poţi fi pentru el un exemplu de gândire pozitivă şi de atitudine tonică în faţa greutăţilor, dar nu trebuie să preiei pe umerii tăi ghinioanele sale.

RAC

Fii deschis spre dialog, spre discuţii sincere, pentru că se naşte un schimb excelent de opinii din care fiecare are ceva de câştigat. Nu-ţi impune doar tu propriile păreri, pentru că ai putea primi de la ceilalţi suficiente soluţii interesante la întrebările care te frământă. Dacă fiecare îşi expune punctul de vedere cu argumente logice, cu luciditate şi claritate, vei vedea că orice situaţie dezechilibrată îşi va găsi mult mai repede rezolvarea, pentru că din acest dialog ies la iveală idei strălucite. Şi tu ai ceva în minte, şi cel din faţa ta, la fel şi vă puneţi ideile laolaltă spre un rezultat reciproc avantajos. Primeşti şi dai soluţii excelente!

LEU

Orice efort dă roade, fii sigur de asta, chiar dacă uneori ai impresia că pedalezi în gol. Continuă în acelaşi ritm, nu renunţa la proiectul început pentru că nu ai de unde să ştii care e momentul în care se vor vedea şi roadele. Merită să tragi tare mai departe, convins că există un termen bine stabilit acolo sus pentru toate. De tine depinde doar să dai startul, să urmezi acest sens cu încredere, oricât ar dura, şi să aştepţi cu interes ce te aşteaptă la final. De data aceasta chiar nu poţi tu controla rezultatele, trebuie doar să le aştepţi convins că vor veni la timpul potrivit!

FECIOARĂ

Ai norocul de a te alătura unui colectiv de persoane a cărei prezenţă te încarcă pozitiv, te stimulează să te implici într-o activitate nouă şi palpitantă, iar cooperarea merge strună. Când ai asemenea anturaj alături, simţi că eşti capabil de orice, parcă ai aripi şi toate evoluează într-un ritm susţinut către scopul cel mai înalt. Când ai alături echipa de oameni potrivită pentru ceea ce ţi-ai propus, nimic nu te opreşte şi ai forţa necesară chiar şi pentru cele mai dificile confruntări. Singur, ar fi mai greu, tocmai de aceea trebuie să profiţi de excelenta comunicare pe care o ai cu grupul care te susţine.

BALANȚĂ

Nu încerca să pari altcineva decât eşti, pentru că se va vedea de la o poştă că porţi o haină care nu te reprezintă. Încerci s-o faci pe durul, pe superiorul, pe atotputernicul, or tu nu eşti deloc aşa, ca atare ar fi mai bine să îţi admiţi adevărata faţă fără să te jenezi de eventualele puncte slabe. Nimeni nu e perfect, deci de ce ai dori tu să porţi o mască falsă? Alţii vor mirosi că nu eşti aşa şi mai rău te vor ataca în astfel de situaţii. Ai tendinţa de a aborda o imagine înşelătoare care, într-o zi, şi pe tine te va deruta, de aceea ar fi mai bine să te împaci cu cel care eşti şi să fii tu, aşa cum eşti, cu bune şi rele.

SCORPION

Ai o senzaţie ciudată cum că lumea nu te-ar privi cu ochi buni, dar e o impresie greşită. Totul vine din propria ta atitudine negativă despre tine, pentru că îţi vezi numai defectele şi slăbiciunile şi crezi că şi ceilalţi te văd la fel. Nimeni nu are cum să-ţi vadă aceste puncte sensibile dacă tu nu le scoţi atâta la iveală, ca atare învaţă să arăţi ceea ce e mai bun din tine, nu invers! Dacă tu te plângi întruna de cât de imperfect eşti, cum ai vrea ca ceilalţi să spună exact pe dos? Începe să te apreciezi tu însuţi mai mult aşa cum eşti şi aceasta se va oglindi şi în felul în care te respectă ceilalţi.

SĂGETĂTOR

Oricât de energic ai fi tu de obicei, azi ai nevoie de multă pace, de aceea vei profita de orice moment în care rămâi singur pentru a dormi sau pentru a te retrage în lumea ta. Izolarea nu te deranjează câtuşi de puţin, o accepţi cu bucurie, pentru că aşa îţi asiguri un mediu liniştit în care poţi avea timp doar pentru tine. Doar în astfel de stare, complet detaşată, fără nimeni în jur, îţi poţi auzi gândurile mai bine, încât vei descoperi că erau multe aspecte care îţi cereau de multă vreme atenţia, dar abia acum le poţi auzi. Caută un loc, măcar câteva minute, în care să fii singur cuc: vei vedea ce efecte miraculoase are izolarea!

CAPRICORN

Abandonează povara de gânduri şi emoţii pe care o tot cari după tine de ceva vreme şi încearcă să descoperi bucuria din jur! Sunt multe lucruri în preajma ta care pot şterge starea de agitaţie care te-a copleşit, dar totul e să vrei şi tu să dai jos această haină grea a grijilor. Singur ai îmbrăcat-o, nu te-a obligat nimeni s-o porţi pe umeri şi ai tot încărcat-o şi ai încărcat-o până ce a ajuns să te copleşească. Lasă balastul emoţional chiar acum jos, la picioarele tale, şi umple spaţiul de atmosfera veselă şi pozitivă care pluteşte în jur. Vin sărbătorile, deschide-ţi inima şi mintea, şi picură în ele speranţă, veselie, distracţie, vise frumoase! Ai să vezi ce repede dispare povara!

VĂRSĂTOR

Totul are rezolvare pe lume, deci nu privi lucrurile fatalist, ca şi cum, o eventuală greşeală e finalul eforturilor tale. Ai greşit, nu-i nimic, toată lumea greşeşte, dar poţi învăţa ceva util din asta ca să nu se repete greşeala şi altădată. Ia imediat măsuri, recunoaşte-ţi contribuţia şi repară de urgenţă. O greşeală recunoscută este pe jumătate iertată, ba chiar ai putea primi din jur atât de multe sfaturi încât ceea ce părea a fi o gafă colosală se va dovedi a fi cea mai grozavă provocare pentru a demonstra cât de capabil eşti să treci de fapt peste astfel de hopuri. Totul se reaşează pe făgaşul normal, dar primul lucru pe care trebuie e un mic proces de conştiinţă ca să priveşti cu luciditate situaţia. Fă-ţi mea culpa cu inima deschisă, deci nu da praful sub preş!

PEȘTI

Uneori, ca să ajungi la cel mai mare ţel al tău, nu e nevoie să-ţi iei un avânt colosal şi să faci un salt imens până acolo, ci e suficient să faci paşi mici, unul câte unul, dar constanţi până departe. Ca atare nu-ţi propune azi cine ştie ce obiectiv măreţ, ştiind chiar tu cât de greu e să ţinteşti direct acolo, ci primul pas spre succes e... să faci primul pas. Ascensiunea ta e ca o scară: urcă o treaptă, o vezi pe a doua, şi tot aşa, fiind concentrat numai asupra treptei următoare, nu direct la destinaţia cea mai înaltă. Fă-ţi, deci, un plan din etape mici, pe care să le parcurgi una câte una. Marile reuşite se clădesc din succese mai mici, adunate!

Sursa: acvaria.com

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2018

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1603
Populația:
3505 locuitori

Cotiujeni este un sat şi comună din raionul Briceni. Cotiujeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul se află la o distanţă de 12 km de oraşul Briceni. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3505 de oameni. Prima atestare documentară a satului Cotiujeni datează din aprilie 1603, cînd aşezarea, cu loc de moară, este întărită lui Nichifor mare vătav de Vaslui.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.