Arată noutățile începînd cu...

eye 562 Vizualizări

Horoscopul pentru 14 iunie 2018


BERBEC

Primeşti un verdict destul de sever care nu-ţi permite să duci mai departe ce ai început. Eşti nevoit să-i pui punct aici şi, pe moment, eşti trist pentru că nu e răspunsul pe care-l visai. Unde-i lege nu-i tocmeală, ca atare trebuie să accepţi acest final de drum cu oarecare smerenie, dar nu îl considera o înfrângere, ci o altă lecţie învăţată. Vei şti, altădată, să nu mai faci greşeli şi să urmezi doar căile corecte. Dacă acum se închide un capitol cu un refuz categoric, e semn că trebuie să schimbi imediat macazul, pornind pe calea cea bună.

TAUR

Adu-ţi aminte de o sarcină pe care nu ai dus-o la îndeplinire la timpul potrivit, cândva în trecut, şi care acum îşi cere de urgenţă dreptul de a o termina. Aruncă deci o privire înapoi, pentru că acum deţii toate resursele pentru a o încheia cu brio şi a o şterge mai apoi de pe lista de restanţe. Că e vorba de un împrumut în bani nereturnat până acum, de o promisiune neonorată sau de un plan abandonat mai demult, acum toate ar putea merge mult mai uşor, ca atare ocupă-te un pic şi de lucrurile uitate printre amintiri.

GEMENI

Anturajul în care ai nimerit îţi este neprielnic, pentru că te influenţează negativ. Ai în jur doar oameni trişti, săraci, bolnavi, cu tot felul de probleme care văd în tine o ureche bună de ascultat sau un umăr de plâns şi te monopolizează cu ale lor. Oricât ai încerca să pleci din acel mediu, nu vei scăpa de discuţiile cu tentă negativă, încât, la finalul zilei, vei vedea că nu eşti deloc în apele tale, ci începi să gândeşti ca ei. Încearcă să găseşti în preajma ta măcar un cârlig de speranţă sau de veselie de care să te agăţi, pentru că anturajul acesta îţi face rău!

RAC

Intuiţia ta e ascuţită, multă lume o apreciază, deoarece reuşeşti să presimţi imediat dacă în spatele unui aspect se află pericole, riscuri sau minciuni. Eşti pus şi azi în faţa unei situaţii cu două feţe şi reuşeşti să descoperi la timp ce se ascunde în spatele unor aparenţe înşelătoare, astfel încât să nu cazi în plasa nimănui. Treci ca prin urechile acului de o situaţie cu grad mare de risc: o persoană cu caracter cel puţin dubios încearcă să te atragă. Ai noroc cu această voce interioară care te trage de mânecă la timp!

LEU

Tu eşti cheia oricărei probleme, pentru că nimeni nu te întrece când vine vorba de creativitate! Îţi pui în joc toate talentele, pentru că tu ai curajul de a încerca şi soluţii pe care alţii le evită din teama de a nu da în bară. Tu, în schimb, ai suficient curaj pentru a încerca şi alte variante, unele originale, altele ciudate, pentru că ştii sigur că totul are o soluţie, dacă eşti dispus să încerci. Alţii spun din start că nu se poate, dar la tine nu există nu se poate! Se poate orice, dacă vrei! Iei taurul de coarne şi oferi cea mai bună soluţie, spre uimirea tuturor celor reticenţi şi fricoşi.

FECIOARĂ

Profită de această zi liniştită pentru a te concentra asupra unei cărţi din care vei afla nişte informaţii extrem de utile şi interesante. Poate cineva ţi-a oferit acest pont, ţi-a spus exact unde să cauţi, deci rupe-te de orice altă activitate pentru a studia, pentru a săpa după acele cunoştinţe de care ai nevoie şi pe care, momentan, nu le deţii. Vei încheia ziua cu sentimentul că te-ai îmbogăţit intelectual sau spiritual, că ai descoperit ceva foarte important ce poate fi aplicat în curând într-un proiect de mare anvergură. Mulţumeşte-i sincer celui care ţi-a oferit sfatul cel bun, pentru că a jucat rol de profesor pentru tine.

BALANȚĂ

Dacă ţi-ai luat cândva angajamentul faţă de cineva că vei interveni în ajutorul lui la un moment dat, adu-ţi aminte de promisiune şi ţine-te de cuvânt. Tu oricum eşti un om foarte corect care-şi îndeplineşte întotdeauna legămintele, dar de data aceasta e posibil să nu fie tocmai uşor pentru tine să duci la capăt ce ai promis. Totuşi, pentru că eşti om de cuvânt, vei lăsa la o parte activităţile tale urgente şi vei pune umărul în soluţionarea problemei celuilalt. Încă o misiune îndeplinită pentru tine, meriţi felicitări, dar te va motiva fantastic recunoştinţa pe care o vei citi în ochii celui care a beneficiat de ajutorul tău. Nu te întreba, însă, dacă alţii ar face la fel pentru tine...

SCORPION

Tu reprezinţi autoritatea deplină în ochii altora care ascultă de tine cu sfinţenie. Unii o fac din respect, pentru că îţi recunosc astfel valoarea şi superioritatea, alţii o fac din frică, pentru că e posibil să deţii şi unele instrumente coercitive în cazul în care n-o fac, dar alţii, pur şi simplu, îţi admiră personalitatea luminoasă, puternică, ce iese în evidenţă pe oriunde ar trece. Nu te folosi însă de poziţia ta pentru a supune şi a da ordine în stânga şi-n dreapta, ci o poţi canaliza cu succes şi în alte scopuri. Prin puterea pe care o deţii poţi face lucruri minunate, fără a avea nicio conotaţie egoistă, de exemplu poţi lupta pentru alţii!

SĂGETĂTOR

Eşti o companie plăcută, deci să nu te mire că devii centrul atenţiei pe oriunde ai merge. Ai chef de distracţie, găseşti mereu replica sa gluma potrivită în orice împrejurare iar atitudinea ta jovială îi stimulează şi pe alţii la o activitate veselă. Fii tu cel care mobilizează prietenii la ceva relaxant, cum ar fi o ieşire în oraş, o drumeţie prin împrejurimi sau măcar dă cuiva un telefon, pentru că spiritul tău copilăros şi vesel va aduce sigur un zâmbet pe chipul celor pe care îi vei apela. Faci bine tuturor doar cu un zâmbet larg pe buze!

CAPRICORN

Dacă primeşti susţinerea potrivită de la cei din jur, eşti capabil de succese de răsunet, deci cel mai greu e să-ţi alegi tovarăşii potriviţi. Eşti în faţa unei provocări interesante cu mari sorţi de izbândă, dar cu atât mai bune vor fi rezultatele cu cât reuşeşti să atragi şi pe alţii alături de tine. Vei aduna un grup mai larg de persoane şi veţi vâsli împreună în acelaşi sens. Ei devin motorul secundar pentru tine, pentru că altfel evoluezi când ştii că ai pe cineva alături care ţine cu tine, te încurajează şi crede în ceea ce doreşti să faci!

VĂRSĂTOR

Luptă să te eliberezi din starea nefastă în care te simţi captiv de la o vreme. Tu nu eşti aşa, nu accepta nici limitele lumii în care trăieşti, nici supunerea oarbă în faţa altora care te-ar putea intimida cu ceva. Tu eşti, de obicei, un spirit mult mai liber care îşi urmează numai propriile dorinţe, or acum te comporţi de parcă ţi-ar fi mereu frică de ceva sau cineva mai presus de tine. Dacă simţi că a sta cuminte în banca ta e spre binele tău, fă-o, dar nu transforma modestia, singurătatea, retragerea în penumbră într-un motiv de nefericire şi de procese de conştiinţă. Recunoaşte că te-ai închis singur în această carceră a fricii, deci fă ceva să ieşi din ea prin voinţă proprie.

PEȘTI

Ai multe de făcut pe parcursul zilei, trebuie să te împarţi între mai multe sarcini în timp scurt. Prima ta preocupare rămâne familia, pentru că aici au loc unele aspecte care necesită atenţia ta sporită, cum ar fi treburile gospodăreşti, cumpărăturile săptămânale sau o vizită la părinţi. Vei reuşi să le faci pe toate cu succes, pentru că pui suflet în aceste activităţi şi ai şi motive de satisfacţie ori de câte ori intri în legătură cu oamenii pe care îi îndrăgeşti. De dragul lor, găseşti în tine resurse fantastice de energie.

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2018

Localităţile Moldovei şi diasporei

Alexeevca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1913
Populația:
388 locuitori

Alexeevca este un sat din cadrul comunei Svetlîi, UTA Găgăuzia. Localitatea se află la distanța de 38 km de municipiul Comrat și la 142 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 388 de oameni. Satul Alexeevca a fost menționat documentar în anul 1913.

Citeşte mai departe