12 august 2015, 17:31 Caleidoscop views 6576
Seceta obligă Spania să importe ulei de măsline
12 august 2015, 17:31 Caleidoscop views 6576

Seceta obligă Spania să importe ulei de măsline

Spania, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, este obligată să importe acest produs întrucît seceta prelungită a afectat grav recolta de măsline din acest an.

„Am avut o lună aprilie şi o lună mai foarte călduroase, ceea ce a afectat înflorirea şi a dus la pierderea unei părţi a recoltei", a declarat secretarul general al Federaţiei Spaniole a Producătorilor de Ulei de Măsline.

Situaţia a fost agravată de valul de căldură din vară, înregistrat în special în sudul ţării, din cauza căruia 'măslinele au greutate mai mică' şi, implicit, scade producţia de ulei.

În aceste condiţii, Spania a importat ulei de măsline, mai ales din Tunisia, pe care apoi l-a revîndut în afara Uniunii Europene pentru a-şi păstra cota de piaţă din acele state. Spania furnizează 45 % din necesarul mondial, ceea de îi asigură primul loc pe glob, înaintea Italiei, la comercializarea uleiului de măsline.

Importurile Spaniei de ulei de măsline s-ar putea tripla în 2015, pentru a ajunge la 170.000 de tone, cu toate că, după cum a recunoscut Delgado, există probleme întrucît şi alte state mediteraneene se confruntă cu scăderi ale recoltei de măsline.

Sursa: jurnal.md

Cuvinte cheie:

Spania , seceta

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1560
Populația:
2253 locuitori

Purcari este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Din componenţa comunei fac parte localităţile Viişoara și Purcari. Localitatea se află la distanța de 19 km de orașul Ștefan Vodă și la 114 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2253 de oameni. Satul Purcari a fost menționat documentar în anul 1560.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.