|
Festivalul de Muzică Clasică în aer liber „DescOPERĂ” revine la Butuceni (Foto)
Cea de-a III-a ediție a Festivalului de Muzică Clasică în aer liber, "DescOPERĂ", care se va desfășura în perioada 15-17 iunie în Rezervația cultural – naturală "Orheiul Vechi", va readuce în scenă muzică de Carl Orff, Giuseppe Verdi și Johann Strauss. Evenimentul va avea loc în amfiteatrul natural de la Butuceni, care asigură o sonoritate ideală pentru orchestra simfonică și vocile soliștilor de operă.
În cadrul unei conferințe de presă de astăzi, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a menționat că festivalul urmărește drept scop promovarea muzicii clasice și a talentelor de care dispune cultura Republicii Moldova, precum și a obiectivelor turistice, și, în mod special, a Rezervației cultural-naturale "Orcheiul vechi", unde stînca, rîul Răut și natura alcătuiesc un decor fantastic.
Potrivit oficialului, festivalul se va deschide vineri, 15 iunie, la ora 19.00, cu lucrarea scenică "Carmina Burana" a compozitorului Carl Orff, care va fi interpretată de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale "Serghei Lunchevici".
Sâmbătă, în scenă va fi pusă opera "Nabucco", în patru acte de Giuseppe Verdi. La pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice a Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" se va afla Friedrich Pfeiffer din Austria.
La rândul său, directorul Filarmonicii Naționale "Serghei Lucnhevici", Svetlana Bivol, a afirmat că ziua de duminică, 17 iunie, este dedicată în mod tradițional – Regelui Valsului – Johann Strauss.
Prezent la eveniment, dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer a subliniat că R. Moldova are orchestre, coruri și soliști la cel mai înalt nivel. "Publicul din Austria vrea să vină aici să le admire. În fiecare an, prietenii mei vin la festival, pentru că la Butuceni sunt niște locuri pitorești de toată frumusețea, iar muzica clasică este divină", a mai spus dirijorul.
Potrvit organizatorilor, prețul biletelor variază în funcție de amplasare, între 200 și 350 de lei. Pentru pensionari și studenți prețul unui bilet este de 150 de lei. Microbuzele se vor deplasa la Butuceni de la Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu", iar costul unui bilet de călătorie este de 35 de lei.
Evenimentul face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică „Fii Oaspetele Nostru" și este organizat sub egida brandului turistic de țară "Pomul Vieții" și a brandului național "Vinul Moldovei". Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la master-class-uri culinare inedite, pregătite de gazdele evenimentului.
Festivalul de Muzică Clasică în aer liber, ediția a III-a, este organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu" și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici" și găzduit de Eco-Resort „Butuceni".
Sursa:
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Tragedia de la Crocus City Hall: MAE nu confirmă rănirea unui cetățean moldovean
- Republica Moldova anulează regimul liberalizat de vize cu Ecuador
- Șamponul natural poate fi făcut acasă. Iată 4 rețete simple...
- Această baie elimină toate toxinele din organism în doar 20 de minute! Simte puterea vindecătoare a…
- Cum crește pinul - video accelerat
- Alcoolul - băutura lașiilor
- Rețeta tradițională tibetană pentru tinctură de ghimbir
- Pune usturoi în gură și ține-l acolo timp de 30 de minute. Rezultatele sunt incredibile!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1518
- Populația:
- 5444 locuitori
Bubuieci este un sat şi comună din municipiul Chișinău. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bubuieci, Humuleşti și Bîc. Localitatea se află la distanța de 4 km de municipiul Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 5444 de oameni. Satul Bubuieci a fost menționat documentar în anul 1518.
Comentarii
(0)