|
Boțu Pavel – 90 de ani de la naştere
Recent, 14 iulie, s-au împlinit 90 de ani de la naşterea poetului, prozatorului și publicistului moldovean Pavel Boţu.
Născut la 14.07.1933 în satul Ciamaşir, judeţul Ismail. Provine dintr-o familie de ţărani.
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (1974). Om Emerit al Artei din Moldova (1983). Absolveşte Şcoala Pedagogică din Ismail (1952). Studii superioare la Institutul Pedagogic „Ion Creangă" din Chișinău (1956). Colaborator, şef de Sector, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă". La Congresul III al scriitorilor din Moldova (1965) este ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar din 1971 deţine funcţia de prim-secretar al Comitetului de conducere. A fost Preşedinte al Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti; deputat în cîteva legislaturi în Sovietul Suprem al URSS. Publică poezii şi eseuri din 1955. Primele sale versuri apar în culegerea „Glasuri tinere" (1957, 1959). În 1959 debutează editorial cu volumul de poezii „Urma". Apoi editează culegerile „Credinţă" (1963) şi „Continente" (1966). Poetul cîntă Bugeacul natal. Cuvîntul, deşi uneori bolovănos, sună cu fermitate, vocaţia epică se întrevede categoric din cele cîteva poeme cu respiraţie socială. Alte volume de versuri: „Zodiac" (1971); „Casă în Bugeac" (1973), „Ornic" (1978) ş.a. Semnează cărţile de proză: „Ciugur-Mugur" (1961), „Răboj" (1965), „Rubiconul" (1984). În anul 1979 apare culegerea de publicistică „Cercurile trunchiului". Lui P. Boţu. îi aparţin mai multe crochiuri şi eseuri consacrate scriitorilor clasici Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Alexei Mateevici; traduce din poezia rusă.
„Pavel Boţu este un poet al confesiunii. Paginile lui palpită de mărturisiri dezvăluind cele mai tainice ungheraşe ale sufletului. Profesiunile de credinţă, fascinaţia copilăriei desculţă pe drumurile aride ale Bugeacului, impresiile culese din repetatele călătorii pe meridianele globului, turnate în tiparul măiestrit al versului, — toate devin apanajul celor mai largi cercuri de cititori". (Vasile Badiu)
Opere:
„Baştină”, Chișinău, 1959;
„Ciugur-Mugur” (povestiri pentru copii), Chișinău, 1961;
„Credinţă”, Chișinău, 1963;
„Răboj” (nuvele), Chișinău, 1965;
„Continente”, Chișinău, 1966;
„Versuri”, colecţia „Aurora”, Chișinău, 1967;
„Panoplie”, Chișinău, 1967;
„Zodiac”, Chișinău, 1971;
„Casă în Bugeac”, Chișinău, 1973;
„Ruguri”, Chișinău, 1975.
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (1974). Om Emerit al Artei din Moldova (1983).
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1905
- Populația:
- 177 locuitori
Clişcăuţi este un sat din cadrul comunei Prepeliţa, raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 0.24 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 2.20 km și este situat la 12 km de oraşul Sîngerei, şi la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 177 de oameni. Localitatea Clișcăuți a fost întemeiată în anul 1905.
Comentarii
(0)