Arată noutățile începînd cu...

eye 1253 Vizualizări

Ce avere a obținut, în 2019, un șef ANRE


Unul dintre șefii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Octavian Calmîc, a declarat pentru anul 2019 un salariu de peste 760 de mii de lei. Ceea ce înseamnă că lunar acesta a avut un venit de peste 63 de mii de lei.

Mai mult, în declarația de avere depusă de Calmîc este specificat că acesta a primit în dar, în 2016, o casă de locuit, cu o suprafață de 104 metri pătrați, care valorează doar 26.320 de lei, circa 1.300 de euro. Acesta spune că locuința a fost moștenită de la părinții săi.

„Este vorba despre casa părintească unde am viza de reședință și unde am crescut toată copilăria mea. Casa a fost donată. Ea fiind construită în anul 1972 și valora pe atunci cam 2.000 de ruble", a declarat Calmîc pentru jurnaliștii AGORA.

În anul 2019, membrul Consiliului de Administrație a mai obținut o remunerare de 10 mii de lei de la Universitatea Cooperatistă din Moldova. Atât el, cât și familia sa a obținut în calitate de dobândă de pe trei conturi bancare la trei bănci comerciale din țară alte 68.500 de lei și o mie de euro. Tot în același an, încă 105 de mii de lei au venit în conturile șefului ANRE de la „Vestmoldtransgaz" SRL, fiind membru al consiliului societății.

Familia Calmîc mai are în proprietate un apartament de 112 de metri pătrați procurat în 1999 cu 580 de mii de lei și două mașini: un Porsche fabricat în 2015 și achiziționat în 2018 cu 40 de mii de dolari și un automobil de model Toyota RAV4 cumpărat anul trecut cu 18 mii de euro.

Aceștia au mai vândut o cotă parte din compania „AI-Export" SRL cu 2.700 de lei.

„Soția mea a fost într-o relație de asociere. Compania „AI-Export" SRL se baza pe domeniul agrar. Peste ani s-au finalizat aceste relații de asociere și a fost vândută cota parte pentru că nu prea a avut mari activități economic", a mai menționat Calmîc.

Octavian Calmîc a efectuat o tranzacție de vânzare-cumpărare a unui autoturism, din care a obținut 17 mii de euro.

„Cât ține de SRL „Serigo decor", acolo a fost o comercializare a autoturismului meu pentru care am încasat suma menționată în declarația de avere", a mai spus fostul ministru al Economiei.

La fel, familia directorului ANRE a mai obținut prin donație alte obiecte de mobilier cu electrocasnice a căror valoare este de 7.500 de euro.

Octavian Calmîc împreună cu familia sa are cinci depozite bancare unde păstrează peste un milion cinci sute de mii de lei și 50.000 euro.

Pe de altă parte, Calmîc este dator la trei persoane cu numele Andrian Calmac, Ion Capița și Constantin Capita de la care a împrumutat în total 450 de mii de lei și 10.000 de euro. Calmîc s-a angajat să întoarcă banii până în 2025.

Din anul 2016 și până în decembrie 2017, Octavian Calmîc a ocupat funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii. Ulterior, acesta a fost numit de fostul prim-ministrul Pavel Filip, consilier pe domeniul economic.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Hîrtopul Mare

Statut:
Sat
Prima atestare:
1495
Populația:
2483 locuitori

Hîrtopul Mare este un sat şi comună din raionul Criuleni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Hîrtopul Mic și Hîrtopul Mare. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Criuleni și la 31 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2483 de oameni. Satul Hîrtopul Mare a fost menționat documentar în anul 1495.

Citeşte mai departe