16 iulie 2020, 14:00 Realitatea moldovenească views 3087
Curte Anticorupție în Moldova: a fi sau a nu fi?
16 iulie 2020, 14:00 Realitatea moldovenească views 3087

Curte Anticorupție în Moldova: a fi sau a nu fi?

La Ministerul Justiției este în toi elaborarea proiectului de creare a unei instanțe judiciare, specializată în examinarea dosarelor de corupție și infracțiuni aferente mituirii.

Asemenea propuneri au răsunat de multe ori în Moldova, însă așa și nu au fost realizate în practică. Majoritatea specialiștilor sînt de acord, că inițiativa în cauză nu are sorți de izbîndă în condițiile unui sistem de justiție compromis, dependent de factorul politic și alte interese înguste. Și practica neunivocă a altor state demonstrează ineficiența proiectelor de acest fel.

Ca regulă, judecătoriile anticorupție apar în țările care se dezvoltă cu sprijinul comunității internaționale, în urma dezamăgirii generale și a imposibilității de a opri corupția pe alte căi. Dacă justiția este eficientă, nu este nevoie de ”o instanță anticorupție mai legală și mai echitabilă”. În opinia experților, politicienii trebuie să analizeze detaliat sistemul existent și mecanismele lui, înainte de a investi bani și efort în crearea unei noi instanțe, activitatea căreia ar putea dezamăgi.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

judecata , coruptie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1574
Populația:
8 locuitori

Iagorlîc este un sat din cadrul comunei Goian din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Dubăsari și la 58 km de Chișinău. Populaţia satului Iagorlîc alcătuia 8 oameni în anul 2011. Satul Iagorlîc a fost menționat documentar în anul 1574.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.