14 decembrie 2019, 13:00 Realitatea moldovenească views 3735
Medicii şi farmaciştii vor primi din ianuarie indemnizații unice mai mari
14 decembrie 2019, 13:00 Realitatea moldovenească views 3735

Medicii şi farmaciştii vor primi din ianuarie indemnizații unice mai mari

Proiectul de lege ce prevede modificarea articolului 11 din Legea ocrotirii sănătății, care stabileşte majorarea indemnizațiilor unice acordate pentru tinerii specialiști - medici, farmaciști, personal medical și farmaceutic a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul va intra în vigoare la începutul anului 2020, comunică MOLDPRES.

Conform modificărilor operate, indemnizația unică pentru medici și farmaciști se va majora, începând de anul viitor, de la 45 mii la 120 mii de lei, iar cea pentru personalul medical și farmaceutic – de la 36 mii la 96 mii de lei. Indemnizația urmează să fie achitată în trei tranșe egale, a câte 40 mii de lei anual pentru medici și farmaciști, respectiv a câte 32 mii de lei pentru personalul medical și farmaceutic, după expirarea primei luni de activitate și, ulterior, la finele fiecărui an de activitate.

De indemnizații unice vor beneficia şi absolvenții studiilor postuniversitare de rezidențiat și ai învățământului profesional tehnic medical, care și-au efectuat studiile în bază de contract sau din contul bugetului de stat și care vor fi angajați în baza repartizării eliberate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Persoanele care au primit rate ale indemnizației anterior stabilite de legislație vor beneficia în continuare de rate majorate corespunzător. Pentru ratele indemnizației primite anterior recalcularea nu se va efectua.

De indemnizații majorate vor beneficia, 1260 de tineri specialiști.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

medic , farmacist , indemnizatii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1907
Populația:
383 locuitori

Țolica este un sat din cadrul comunei Enichioi, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 41 km de orașul Cantemir și la 127 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 383 locuitori. Satul Țolica a fost înființat în anul 1907.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.