05 aprilie 2019, 16:20 Realitatea moldovenească views 22162
Cetățenia prin investiție, acordată în premieră în Moldova
05 aprilie 2019, 16:20 Realitatea moldovenească views 22162

Cetățenia prin investiție, acordată în premieră în Moldova

Președintele Igor Dodon a dispus „acordarea cetățeniei Republicii Moldova unui cetățean străin (solicitant principal) în baza datelor de identificare №SP/01/2018".

Decretul corespunzător, semnat de șeful statului, a fost publicat în „Monitorul Oficial" și a intrat în vigoare vineri, 5 aprilie.

Surse din cadrul administraţiei Președintelui au confirmat pentru corespondentul agenţiei Infotag că acesta este primul caz de acordare a cetățeniei moldovenești în schimbul investițiilor.

Programul corespunzător de obținere a cetățeniei în schimbul investițiilor a fost aprobat în 2018 de Guvern, care speră că în acest să atragă în republică cel puțin 1,3 mlrd. euro în următorii cinci ani.

Potrivit programului, un investitor străin poate obține cetățenia Moldovei dacă transferă în Fondul de Dezvoltare Durabilă cel puţin 100 mii de euro sau 250 mii într-un domeniu de afaceri de importanţă strategică.

Programul este promovat de un consorțiu internațional selectat în cadrul unui concurs deschis. Din consorţiu fac parte MIC Holding LLC, Henley & Partners Holdings Ltd, Henley & Partners Government Services Ltd și Henley & Partners International Ltd.

Autoritățile au promis că cetățenia Republicii Moldova prin investiții va fi acordată numai solicitanţilor care corespund celor mai bune standarde internaționale. Solicitanții sînt mai întîi supuși unui control al reputaţiei economice și financiare, în patru etape, inclusiv prin Interpol, SIS, MAI şi CNA.

Sursa: infotag.md

Cuvinte cheie:

investiţii , cetatenie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1436
Populația:
1388 locuitori

Jevreni este un sat şi comună din raionul Criuleni. Jevreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Criuleni și la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1388 de oameni. Satul Jevreni a fost menționat documentar în anul 1436.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.