26 februarie 2019, 12:50 Realitatea moldovenească views 17142
În Moldova, deocamdată remiză pentru Rusia şi SUA
26 februarie 2019, 12:50 Realitatea moldovenească views 17142

În Moldova, deocamdată remiză pentru Rusia şi SUA

În Moldova, Rusia are, deocamdată, un scor egal cu SUA.

Declaraţia vine din partea directorului Institutului țărilor CSI și deputatului în patru legislaturi ale Dumei de Stat, Konstantin Zatulin, care și-a prezentat, pentru publicaţia Komsomolskaya Pravda, punctul de vedere asupra rezultatelor și lecțiilor oferite de alegerile moldovenești, transmite Noi.md.

El a menționat că socialiștii moldoveni, pe care Rusia i-au considerat prieteni, au obținut o treime din voturi și nu vor putea forma de sine stătător un Guvern.

„Pentru orice persoană imparțială era clar, chiar înainte de alegeri, că obținerea unei majorități în Parlament este o sarcina greu de realizat pentru socialiști. Despre aceasta s-ar mai putea judeca dacă nu ar fi existat trecerea la sistemul electoral mixt, proporțional-majoritar", a spus Konstantin Zatulin.

Răspunzînd la întrebarea: pe cine ar trebui să susţină Rusia în Moldova, pe cine să-l aleagă?, el a menționat: „Ei bine, Rusia doar nu alege pe nimeni în Ucraina? Este o înţelegere a faptului că oricine ar veni – Zelenski, Poroşenko, Timoșenko – ei toţi sînt din acelaşi aliniament antirusesc în care, odată ajunşi, nu mai pot ieși. Același lucru are loc şi în Moldova. Nu există nici un păcat că i-am simpatizat pe socialiști, avînd în vedere declarațiile lor electorale. Dar, în același timp, nu am căutat profunzime în aceste relații", a declarat directorul Institutului țărilor CSI și deputatul în patru legislaturi ale Dumei de Stat.

Cît privește profunzimea, Konstantin Zatulin a subliniat că vorbim despre pașii către Transnistria, detensionarea situaţiei de blocadă şi respectarea drepturilor persoanelor care trăiesc în această regiune.

Expertul a opinat că valabilitatea rezultatelor alegerilor va fi recunoscută.

„Există reclamaţii privind încălcările comise în aceste alegeri. Nu cred că aceste alegeri vor fi contestate. Dar nu exclud că dacă partidele nu vor conveni asupra unei coaliții, va fi nevoie de organizarea unor alegeri repetate la mijlocul anului 2019", a menţionat el.

Vorbind despre modul în care ar putea evolua situaţia şi eventualul beneficiar al unei astfel de evoluţii, directorul Institutului țărilor CSI și deputatul în patru legislaturi ale Dumei de Stat a spus că acesta nu se va schimba semnificativ, din moment ce Moldova este fragmentată din punct de vedere politic.

Konstantin Zatulin a mai fost rugat să răspundă la întrebarea: dacă socialiștii ar fi obținut pe neaşteptate o jumătate din voturi, ar fi avut loc Maidanul moldovenesc?

În acest sens el a notat: „Pot exista diferite scenarii. Acum este o situaţie de impas în balanța forțelor politice din Moldova. Alegerile au confirmat acest lucru. Speranța că socialiștii ar putea obţine victoria și completa cu un conţinut real împuternicirile președintelui ţării ca urmare a unei schimbări a echilibrului de forţe în Parlament, nu şi-a găsit justificarea".

La întrebarea dacă rezultatele alegerilor din Moldova reprezintă un plus pentru SUA și un minus pentru Rusia, directorul Institutului țărilor CSI și deputatul Dumei de Stat a răspuns: „Nu cred că rezultatele sînt un mare plus pentru America. Rusia și SUA înregistrează aici o remiză. Americanii i-au adus în Parlament pe cei pe care îi vor susţine în viitor. Așa-numiții tineri reformatori. Și acum aceştia vor dezlănțui lupta împotriva „moștenirii trecutului" în Moldova.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

SUA , Rusia

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1924
Populația:
252 locuitori

Spicoasa este un sat din cadrul comunei Burlacu, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Cahul și la 155 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 252 de oameni. Satul Spicoasa a fost înființat în anul 1924 cu denumirea Cuciurgoaia.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.