04 februarie 2019, 14:20 Realitatea moldovenească views 13316
Cum procedaţi cînd v-aţi trezit stropit de o maşină
04 februarie 2019, 14:20 Realitatea moldovenească views 13316

Cum procedaţi cînd v-aţi trezit stropit de o maşină

Ploile din această săptămînă au pus la grea încercare nervii pietonilor care s-au trezit stropiţi din cap pînă-n picioare de maşinile care treceau nemilos prin preajmă.

O fi o problemă veche, dar rămîne a fi actuală. Pot fi traşi la răspundere şoferii care "îşi permit" să-i stropească cu apă şi noroi pe pietoni sau şi aceasta rămîne a fi o ecuaţie fără soluţie?

Este o întrebare care îi frămîntă pe tot mai mulţi moldoveni, în special pe Cătălina Bejenari, care a decis să scrie pe adresa redacţiei Noi.md, în speranţa că va găsi un răspuns:

„Bună ziua. Zilele de trecute, în timp ce aşteptam culoarea verde a semaforului, pentru a traversa strada, o maşină a trecut pe lîngă mine şi alţi pietoni şi ne-a stropit din cap pînă în picioare. Aş vrea să ştiu dacă şoferii care îşi permit să ne stropească pot fi penalizaţi cumva şi unde mă pot adresa pentru a scrie o plîngere".

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, am sunat la Inspectoratul Naţional de Patrulare, de unde am aflat că, din păcate, în Regulamentul circulaţiei rutiere nu este stipulat că şoferii care, intenţionat sau nu, stropesc pietonii sînt pasibili de amendă. Dar chiar şi aşa ei pot să se apropie la poliţie pentru a depune o plîngere, după care se va decide soarta şoferului lipsit de bun simț.

„E nevoie neapărat de dovezi – fotografii sau video – în care să se vadă şi numărul maşinii. Pietonul stropit se poate adresa la orice inspectorat de poliţie, unde poate depune o plîngere. Ulterior, se va decide dacă şoferul merită să fie sancţionat sau nu", a menționat ofițerul de presă din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare Alina Bunghez.

Cu plîngerea depusă la poliţie, pietonilor revoltaţi nu le rămîne nimic altceva decît să spere că şoferii se vor alege cu vreun proces penal sau cu vreo amendă.

Juriştii spun că stropirea pietonilor poate fi calificată drept deteriorarea bunurilor personale, iar acest lucru se pedepseşte cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 40 de ore.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

automobil , apa

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
142 locuitori

Ştefăneşti este un sat din cadrul comunei Tănătarii Noi, raionul Căuşeni. Satul are o suprafaţă de circa 0.50 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 3.24 km. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Căușeni și la 67 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 142 de oameni. Satul Ştefăneşti a fost menționat documentar în anul 1910.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.