Arată noutățile începînd cu...

eye 6461 Vizualizări

Legea privind regimul armelor si al muniţiilor, modificată


Markerele de paintball ar putea fi transportate peste hotare, în scopul participării la evenimente sportive şi de agrement, fără a fi obiectul declarării şi fără a fi supuse autorizării. Parlamentul a examinat, în ședința de astăzi, modificări şi completări la Legea privind regimul armelor si al muniţiilor cu destinaţie civilă, în prima lectură.

Modificările prevăd dreptul de procurare şi de deţinere a unui număr nelimitat de markere de paintball pentru practicarea sportului şi agrementului. Totodată, markerele de paintball vor putea fi transportate peste hotare în scopul participării la evenimente sportive şi de agrement, fără a fi necesară declararea sau autorizarea acestora.

Proiectul este completat cu două noi definiţii pentru marker de paintball și bilă de paintball. Marker de paintball este un dispozitiv pneumatic pentru aruncarea bilelor de paintball (proiectil), care foloseşte forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie-recipient, avînd destinaţie sportivă şi agrement, alta decît tir. Bila de paintball este un proiectil de calibrul 68/50 de folosinţă unică, în forma de capsulă biodegradabilă din gelatină umplută cu vopsea solubilă în apă.

Paintball este un sport la care jucătorii participă individual sau în echipă. Scopul jocului este eliminarea adversarilor prin marcarea lor cu capsule-proiectil. Acestea sînt propulsate cu ajutorul unor arme cu aer comprimat, denumite marcatoare sau arme de paintball.

Modificările urmează a fi votate de către plenul Parlamentului, în lectură finală.

Cuvinte cheie:

lege , armament

Localităţile Moldovei şi diasporei

Cetireni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1480
Populația:
2081 locuitori

Cetireni este un sat şi comună din raionul Ungheni. Cetireni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Ungheni și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2081 de oameni. Satul Cetireni a fost menționat documentar în anul 1480.

Citeşte mai departe