28 august 2018, 15:00 Realitatea moldovenească views 9950
Zile libere pentru părinții care au copii în clasele I și a II-a
28 august 2018, 15:00 Realitatea moldovenească views 9950

Zile libere pentru părinții care au copii în clasele I și a II-a

Părinţii care au copii în clasele I şi a II-a pot beneficia de o zi liberă la începutul anului școlar.

Aceeași regulă este valabilă pentru sfîrșitul anului de studii. Prevederile sînt incluse în Convenţia colectivă „Timpul de muncă şi timpul de odihnă", în vigoare de pe data de 26 iunie, 2015.

Sub incidenţa prezentei Convenţii cad toate unităţile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică.

Această prevedere a fost introdusă și promovată la insistența Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Responsabil de această aplicare legală este angajatorul. În context, părintele trebuie să scrie o cerere în care să facă trimitere la această prevedere. Pînă în 2015, prevederea era valabilă doar pentru mame.

Codul Muncii (art. 48, al. 2) prevede că, la angajare, salariatului îi vor fi puse la dispoziţie, suplimentar, convenţiile colective care-i sînt aplicabile, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern al unităţii, precum şi informaţia privind cerinţele de securitate şi sănătate în muncă aferente activităţii sale.

În cazul în care angajatorul nu-şi onorează angajamentele, salariatul se poate adresa la oficiile teritoriale ale Inspectoratului de Stat al Muncii. Responsabilii vor efectua un control și, în caz de depistare a încălcării legislației, vor aplica o amendă angajatorului.

Totodată, dacă părțile conflictului (în cazul dat, angajatorul și părintele) nu au ajuns la o înţelegere sau nu sînt de acord cu decizia comisiei de conciliere, acestea sînt în drept să depună o cerere de soluţionare a conflictului în instanţa de judecată.

Amintim că elevii din Republica Moldova vor începe anul de studii pe data de 3 septembrie, întrucît prima zi de toamnă pică într-o zi de sîmbătă.

Sursa: suntparinte.md

Cuvinte cheie:

copii , parinti

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1922
Populația:
160 locuitori

Homuteanovca este un sat din cadrul comunei Gangura, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 57 km de orașul Ialoveni și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 160 de oameni. Satul Homuteanovca a fost înființat în anul 1922.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.