05 iulie 2018, 14:15 Realitatea moldovenească views 6174
Timpul de lucru pentru educători va fi redus
05 iulie 2018, 14:15 Realitatea moldovenească views 6174

Timpul de lucru pentru educători va fi redus

Modalitatea de finanţare a grădiniţelor ar putea fi schimbată, iar norma didactică pentru educatori urmează să fie redusă de la 35 pînă la 30 de ore pe săptămînă.

Sînt propunerile Ministerului Educaţiei privind soluţionarea problemelor instituţiilor preşcolare din ţară. Subiectul a fost discutat la şedinţa Comisiei cultură şi educaţie din cadrul Parlamentului.

În prezent, grădiniţele sînt finanţate din bugetul primăriilor, deşi instituţiile sînt subordonate direcţiilor raionale educaţie.

"Cu sprijinul experţilor UNICEF, experţii internaţionali caută posibilitatea de a veni cu o formulă de finanţare per elev şi în instituţiile de educaţie timpurie", a spus Angela Cutasevici, secretar de stat al ministerului Educaţiei.

Reprezentanţii direcţiilor raionale Educaţie salută iniţiativa ministerului de a modifica modul de finanţare a grădiniţelor. Potrivit lor, modalitatea propusă va permite repartizarea banilor mai eficient.

"Sînt mai multe doleanțe ca acestea să fie finanţate fie direct, instituţia direct să primească aceste resurse financiare, fie prin administraţia publică locală de nivelul doi. De multe ori noi nu avem acces ca să vedem, dacă acestea sînt direcţionaţi corect", a spus Silvia Mustovici, şefa Direcţiei Educaţie Orhei.

De asemenea, urmează să fie redusă cu cinci ore norma săptămînală de muncă pentru educatori, ca ei să aibă timp pentru pregătiri. O altă problemă, discutată în cadrul comisiei, este lipsa cadrelor didactice. Potrivit ministerului Educaţiei, aproape două mii de profesori şi educatori lipsesc în şcolile şi grădiniţele din ţară.

"Noi am reieşit din această situaţie şi profesorii din instituţii merg la recalificări ca să poată preda mai multe discipline în aceeaşi instituţie. Este salutabilă iniţiativa ministerului de a acoperi cheltuielile de recalificare a cadrelor didactice", a spus Galina Musteaţă, șefa Direcției Educație Edineț.

"Noi analizăm potenţialul didactic al raionului, poate vom încerca să cotăm colegi dintr-o instituţie în alta. Vom merge pe indentificarea altor facilităţi, dar miza noastră cea mai mare este pe tinerii absolvenţi", a spus Valentina Tonu, şefa Direcţiei Educaţie Hînceşti.

Autorităţile spun că vor veni cu mai multe soluţii pentru a îmbunătăţi condiţiile din sistemul de învăţămînt.

"Depunem efortul pentru a-i motiva tineri specialişti să rămînă în sistem. Ei beneficiază de un adaos salarial de circa 45 de mii de lei", a spus Angela Custasevici, secretar de stat al ministerului Educaţiei.

Deputaţii din cadrul comisiei cultură şi educaţie au declarat că vor analiza aceste informaţii şi vor veni cu soluţii la nivel legislativ. În şcolile şi grădiniţele din ţară activează aproape 28 de mii de specialişti.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

timp , munca

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
2385 locuitori

Bumbăta este un sat şi comună din raionul Ungheni. Bumbăta este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2385 de oameni. Satul Bumbăta a fost menționat documentar în anul 1437.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.