20 iunie 2017, 14:45 Realitatea moldovenească views 4755
Astăzi este marcată Ziua Mondială a Refugiaţilor (Doc)
20 iunie 2017, 14:45 Realitatea moldovenească views 4755

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Refugiaţilor (Doc)

În întreaga lume, este marcată astăzi Ziua Mondială a Refugiaților. În timp ce mai multe ţări europene fac faţă cu greu valului de refugiaţi, în Republica Moldova numărul solicitanților de azil a scăzut de două ori.

Astfel, în timp ce unii vin și pleacă, alții spun că Moldova le-a devenit a doua casă, iar oamenii de aici - adevăraţi prieteni.

Mohanad Khayata are 34 de ani și este originar din Siria. Ca mulţi alţii, el a venit la Chișinău pentru o învăța o meserie.

În anul 2000, Mohanad s-a înscris la facultatea de Stomatologie de la Universitatea de Medicină, iar după ce a absolvit, s-a întors la baştină.

Peste doi ani a revenit să continuă rezidenţiatul, neştiind că nu se va mai întoarce în ţara de unde a venit.

"Războiul din Siria continuă şi în prezent. Situaţia este instabilă, iar oamenilor le este greu. Am venit cu familia în Republica Moldova. Aici am început o viață nouă și deja ne-am obişnuit. La început ne-a fost greu şi mie, și soției.", a comunicat refugiatul, Mohanad Khayata.

Soția lui Mohanad are 19 ani, dar este deja mamă a doi copii. Pentru a le asigura existenţa, capul familiei munceşte în calitate de stomatolog într-un centru medical din Capitală.

Totuşi, el speră ca într-o zi să nu se mai audă focuri de armă şi explozii în țara sa, unde şi-a lăsat rudele și părinții. Între timp, pentru familia Khayata, Moldova a devenit a doua casă.

"Aici e linişte, e bine. Oamenii sînt foarte buni. Am observat că moldovenii sînt binevoitori. În viitor, poate, vom merge acasă măcar să ne vedem părinții, rudelele.", a spus refugiatul, Mohanad Khayata.

Potrivit Biroului Național al Agenției ONU pentru Refugiați, numărul solicitanților de azil în țara noastră a scăzut în ultima perioadă.

"Majoritatea cererilor provin de la persoane care provin din Siria și Ucraina. Anul acesta au fost 30 de cereri, ceea ce o scădere cu 50 la sută, chiar mai mult, decît în anul precedent 2016. Republica Moldova nu a fost și nu este o țară de destinație neapărat pentru refugiați, este mai mult o țară de tranzit.", a afirmat șeful Biroului Național UNHCR pentru Moldova, Traian Țurcanu.

În prezent, în Moldova, sînt în jur de 500 de refugiați.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

refugiați , migranți

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1822
Populația:
327 locuitori

Curtoaia este un sat din cadrul comunei Condrăteşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Ungheni și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 327 de oameni. Satul Curtoaia a fost menționat documentar în anul 1822.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.