09 martie 2015, 12:19 Realitatea moldovenească views 10062
În Moldova crește numărul refugiaților din Ucraina
09 martie 2015, 12:19 Realitatea moldovenească views 10062

În Moldova crește numărul refugiaților din Ucraina

Şi-au lăsat casele, bunurile agonisite de o viaţă şi au părăsit estul Ucrainei, unde războiul a şters totul în cale. De câteva luni, Republica Moldova a devenit a doua casă pentru mai mulţi ucraineni care au solicitat statut de refugiat. Aici, aceştia încearcă să uite ororile războiului şi să-şi ia viaţa de la capăt, transmite Mesager.

Ala Muscenco, la cei 50 de ani ai săi, a ajuns pe drumuri. Autorităţile din Drochia i-au oferit o căsuță unde stă cu chirie. Femeia spune că i-a fost extrem de greu să ia viața de la zero într-o altă țară, dar e sigură că a făcut cea mai bună decizie, pentru ea şi pentru fiul său.

„Am locuit o lună într-un subsol, după aceasta, într-un centru pentru refugiați, dar nu doream o asemenea viață - sa aud în fiecare zi sute de bombe îndreptate spre noi. Am fugit prin păduri, câmpuri și într-un final am ajuns în Moldova", povestește refugiata.

În Ucraina, Ala Muscenco avea o carieră frumoasă în domeniul culturii. În Moldova nu şi-a găsit încă un loc de muncă, aşa că s-a bucurat atunci când a fost solicitată pentru a avea grijă de o vecină mai în vârstă. A învățat deja şi câteva fraze în limba română. „Mă străduiesc să învăț, să mă integrez. Orașul natal din Ucraina aproape că a fost distrus și voi încerca să iau viața de la capăt aici", afirmă Ala Muscenco.

Soțul Alei Muscenco a decedat în timpul unui bombardament, iar în afară de feciorul care s-a stabilit la Chișinău nu mai are pe nimeni. „Nu știu ce se întâmplă acum în zona unde am locuit. Unica veste pe care am aflat-o este despre o familie care a fost omorâtă", spune femeia.

De la începutul conflictului armat din estul Ucrainei, în Republica Moldova au fost înregistrate sute de solicitări de azil. Zeci de ucraineni beneficiază deja de protecție din partea statului.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

Moldova , Ucraina , refugiați , statistica

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1595
Populația:
3609 locuitori

Ţipala este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Budăi, Ţipala și Bălţaţi. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Ialoveni și la 32 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3609 oameni. Satul Ţipala a fost menționat documentar în anul 1595.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.