|
Italia a prelungit restricțiile de intrare în țară pentru moldoveni
Italia a prelungit restricțiile de intrare în țară pentru persoanele care în ultimele 14 zile s-au aflat sau au tranzitat Republica Moldova. De asemenea, a a fost prelungită obligativitatea izolării la domiciliu, pentru 14 zile, pentru persoanele care vin din România sau Bulgaria.
Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a semnat un nou decret care a intrat în vigoare luni, 7 septembrie, prin care sînt prelungite toate măsurile de restricţie adoptate în 10 august, relatează Mediafax.
Decizia a fost luată pe fondul creşterii numărului de cazuri de coronavirus din ultimele săptămîni. Intrarea în Italia se face pe baza actului care atestă reşedinţa, se completează un formular unde se declară domiciliul pentru autorităţile sanitare.
Persoanele care sosesc din Grecia, Malta, Spania şi Croaţia au obligaţia să se supună testului pentru depistarea noului coronavirus.
Purtarea măştii rămîne obligatorie în toate spaţiile închise, dar şi în exterior în intervalul de timp 18.00 – 6.00, acolo unde nu se poate respecta distanţa de un metru.
Discotecile şi stadioanele rîmîn închise, iar mijloacele de transport vor circula cu o capacitate de 80% pentru a permite respectarea distanţei.
Rîmîne interzisă intrarea în Italia a persoanelor care în ultimele 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Republica Moldova, Armenia, Bangladeş, Boznia Herţegovina, Brazilia, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Columbia.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1963
- Populația:
- 1369 locuitori
Sadovoe este un sat şi comună în subordinea administrativă a municipiului Bălţi. Sadovoe este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Bălți și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1369 de locuitori. Satul Sadovoe a fost oficial înregistrat în anul 1963.
Comentarii
(0)