|
Peste şapte mii de copii se odihnesc anual în instituţii de reconfortare ale CNSM
Peste şapte mii de copii, inclusiv trei mii cu finanţare de la bugetul de stat, se odihnesc anual în cele trei instituţii de reconfortare pentru copii aflate în gestiunea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor. Costul unei zile de odihnă pentru un copil este de 175 de lei.
CNSM are în gestiune taberele „Campingul" şi „Perlele Nistrului" din oraşul Vadul lui Vodă şi „Dumbrava Albă", amplasată în municipiul Bălţi. În modernizarea imobilelor din Vadul lui Voda, în ultimii cinci ani au fost investite sume care se ridică la 20 de milioane de lei.
Într-un răspuns oferit Agenţiei de presă IPN, preşedintele CNSM, Oleg Budza, a menţionat că instituţiile de reconfortare pentru copii din Vadul lui Vodă nu generează profituri. Perioada activă este de doar trei luni, iunie-august, iar cheltuielile de întreţinere a imobilelor sunt suportate întreg anul. Pe lângă aceasta, Primăria Vadul lui Vodă solicită în judecată Confederației Naționale a Sindicatelor să plătească 3,2 milioane de lei pentru folosirea terenurilor aferente imobilelor.
CNSM are în gestiune şi trei sanatorii: „Nufărul Alb" din Cahul; Staţiunea Balneoclimaterică Codru din Hârjăuca, Călăraşi, şi Staţiunea Balneară Bucuria-Sind din Vadul lui Vodă. Organizarea tratamentului balneosanatorial în aceste trei sanatorii permite anual întremarea sănătăţii a peste 23 de mii de cetăţeni.
Sursa:
- Pascaru: "Cetățenii sînt îngrijorați ca alegerile să nu se transforme într-un "sportloto""
- YMCA lansează un nou proiect în Moldova ©
- MAE: Se confirmă decesul unui cetățean moldovean în urma masacrului de la Crocus City Hall
- În Rusia s-a sărbătorit "Mărțișorul" cu speranța îmbunătățirii relațiilor dintre cele două țări
- Cîrnaț, despre votul prin corespondență: ”El trebuie introdus ori pentru toți, ori pentru nimeni”
- Produsele Viorica Cosmetic, vedete la expoziția Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024 din Bologna ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 1428 locuitori
Şendreni este un sat din cadrul comunei Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Nisporeni și la 72 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1428 de oameni. Satul Şendreni a fost menționat documentar în anul 1429.
Comentarii
(0)