15 februarie 2016, 15:17 Copiilor 7542

Ecaterina Deleu: Fenomenul minorilor migranţi neînsoţiţi, originari din Moldova

Copii sînt vulnerabili, în special, acei implicați în procesul migraţional, fiind separați de părinţi sau în lipsa cuiva care să-i poarte de grijă, sînt și mai vulnerabili. Cei mai vulnerabili sînt acei care vin şi rămîn ilegal în ţările europene. Ei sînt în afara oricărei legalităţi şi cad uşor victime ale traficanţilor sau adulţilor fără scrupule, care îi exploatează. „Copiii separaţi sau neînsoţiţi - toţi au nevoie de atenţie din partea noastră − a declarat Thomas Hammarberg, Comisar CE pentru drepturile omului 2006-2012. − migranţi neînsoţiţi care au fost reperaţi de poliţie ori semnalaţi la serviciile sociale, fiind adăpostiţi pentru o anumită perioadă (în unele cazuri chiar şi o zi) în centre şi comunităţi".

Conform rezultatelor unui studiu despre situaţia minorilor moldoveni neînsoţiţi primii minori moldoveni neînsoţiţi au fost semnalaţi în 1997-1998, odată cu migranţii moldoveni care au ajuns în Uniunea Europeană. În numeroase privinţe, dinamica şi motivaţiile procesului migraţional al minorilor moldoveni neînsoţiţi a coincis cu cel al adulţilor. Vorbim despre un fenomen complex, dificil de estimat. Datele statistice oficiale de multe ori lipsesc, sînt parţiale sau au la bază diferite criterii. În ţările UE diferă legislaţia care se aplică în cazul minorilor migranţi neînsoţiţi, deşi în Planul de Acţiuni al Comisiei Europene (2010) este stipulat clar că „este fundamental ca toţi copiii să fie trataţi ca atare, indiferent de statutul de imigrant, naţionalitate sau antecedentele lor".

Date statistice. Ponderea migranților neînsoțiți, țările, unde au fost înregistrați. În Slovacia, una din ţările de tranzit, în perioada 2004-2008 circa 664 de minori moldoveni neînsoţiţi au depus cereri de protecţie internaţională. În anul 2003, Republica Moldova apare pe locul VIII în clasamentul ţărilor de provenienţă a minorilor neînsoţiţi din Italia, cu 76 persoane (o incidenţă de 1,1 la sută). Numărul lor a crescut până la 172 (la 1 septembrie 2006).

Cel mai mare număr de minori moldoveni neînsoţiţi a fost înregistrat pe parcursul anului 2006 – 268 persoane – potrivit datelor oficiale din Italia, Republica Moldova fiind deja pe locul V între ţările de origine a minorilor. În decursul acelui an, în centrele italiene s-au aflat 300 minori moldoveni neînsoţiţi, cu o incidenţă de 5,3 la sută la nivel naţional. La 1 ianuarie 2007 în centrele pentru copiii fără familie erau 145 minori moldoveni. Pînă la 1 ianuarie 2009 numărul lor a scăzut la 110 persoane (sau 1,1 la sută). În perioada 2006- 2008, în cazul Republicii Moldova a fost înregistrată o variaţie negativă de 59 la sută. Un număr relevant de minori moldoveni neînsoţiţi în Italia s-a menţinut pînă în anul 2010. În perioada 2011-2012, numărul acestora a scăzut pînă la 26-32 persoane sau 0,3 la sută din total, Republica Moldova plasîndu-se deja pe locul 29 printre ţările de provenienţă. În 2013 erau 23 minori moldoveni neînsoţiţi în Italia sau 0,3 la sută din total, în 2014 – numărul a variat între 18 persoane sau 0,1 la sută , iar în 2015 – 21.

În perioada 1998-2001, un număr mare de adolescenţi moldoveni neînsoţiţi au fost înregistraţi în Germania şi Austria, ulterior lista ţărilor de destinaţie s-a diversificat. În ţările europene s-a menţinut constant o incidenţă de pînă la 10 la sută a minorilor neînsoţiţi proveniţi din Europa de Est, inclusiv, din Republica Moldova.

Problema minorilor neidentificați. Date statistice. La 1 ianuarie 2007, doar 22 minori moldoveni neînsoţiţi erau identificaţi (din numărul total de 145). La începutul anului 2010, din cei 84 de minori moldoveni neînsoţiţi, doar 20 erau identificaţi. Minorii moldoveni neînsoţiţi ocupau detaşat primul loc (cu 95 la sută) după concentrarea maximă în oraşele mari din Italia, cu o populaţie de peste 100 mii de locuitori. În 2006, cea mai mare prezenţă se nota în regiunea de Centru a Italiei (151 din cei 268 minori moldoveni aflaţi în centrele specializate sau 56,3 la sută), urmată de regiunea de Nord-Est (89 persoane sau 33,2 la sută) şi Nord-Vest (27 sau 10,1 la sută). Trebuie să precizăm că datele statistice oficiale se referă doar la minori. Cea mai vulnerabilă categorie de migranţi – minorii migranţi neînsoţiţi.

Pe parcursul anii 2008-2015 au fost înregistrate mai multe cazuri de aflare a minorilor neînsoțiți în Italia: la Padova, Veneția, Roma, Ivreia, Torino, dar și în Austria și Germania.

De regulă, minorii sînt recuperaţi şi integraţi în centre şi comunităţi, sînt informate autoritățile țărilor-gazdă, dar și a cele moldovenești. Reprezentanţi ai Ministerului de Interne, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi asistenţi sociali se deplasează, de regulă, la familie fiecărui minor, discută despre situaţia creată, se fac anchete sociale. Sînt intentate mai multe dosare penale pentru decăderea din drepturi a părinţilor, însă niciunul, pînă acum, nu a avut cîştig de cauză în instanţă. Minorii sînt repatriaţi, de regulă, în țară.

Mediatorii culturali, traducătorii, oamenii de bună credință printre care Oleg Josanu, Cristina Leahu, Părintele Visarion Ipati (originar din Moldova, locuiește în Austria), Olesea-Olga Dînga s-au ocupat nemijlocit de rezolvarea cazurilor minorilor neînsoțiți. Printre cazurile rezolvate de ei sînt cele ale numeroșilor minori din Colibași, dar și a victimelor traficului de persoane. Inclusiv prin intermediul persoanelor indicate, a autorităților, altor oameni de bună credință li s-a oferit cazare, asistență medicală, consiliere psihologică şi recuperare, după care au fost repatriați.

Concluzii. În cazul minorilor migranţi, a fost evidenţiat un grad multiplu de vulnerabilitate (ca şi copii, migranţi şi străini), un risc considerabil de ecluziune socială şi lipsă de oportunităţi. Ei sînt expuşi riscului de a fi invizibili, de a aluneca în clandestinitate, de a fi discriminaţi şi exploataţi.

La reuşita incluziunii sociale în țările vizate din Europa a minorilor moldoveni neînsoţiţi a contribuit în mare parte faptul că proiectele de integrare socio-profesională au fost stabilite individual, pentru fiecare minor migrant, de către o echipă de experţi coordonată, de regulă, de un psiholog, în funcţie de vîrsta, studiile şi parcursul minorului în ţara de origine. Numărul celor plasaţi în centre pentru minori, care au beneficiat de un parcurs formativ şi de integrare, a fost însă extrem de mic faţă de numărul real al minorilor migranţi neînsoţiţi.

Ecaterina DELEU, doctorandă, Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM