Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
08 aprilie 2019, 16:35 Natura şi turismul views 15340
Mai mulți voluntari au curățat de gunoi complexul ”Orheiul Vechi” (Foto, Video)
08 aprilie 2019, 16:35 Natura şi turismul views 15340

Mai mulți voluntari au curățat de gunoi complexul ”Orheiul Vechi” (Foto, Video)

Deja pentru al 7-lea an consecutiv, un grup de voluntari din țara noastră se adună în fiecare primăvară pentru a curăța complexul "Orheiul Vechi" de gunoi.

La fel ca și în anii trecuți, acțiunea de salubrizare organizată de voluntari din cadrul Federației "Voievod", fundației "Ecodava", Mișcării de tineret "Urmașii lui Ștefan", dar și cu ajutorul Complexului turistic "Vila Etnica", a adunat peste 100 de persoane cărora le pasă de situația ecologică din țara noastră.

Potrivit lui Oleg Sclifos, vicepreședintele Federației Naționale de lupte "Voievod", aceste acțiuni ecologice sînt foarte importante, iar asta pentru că doar așa ne putem bucura de un mediu curat.

"Tradițional ne implicăm activ în aceste acțiuni ecologice, este important pentru noi ca zonele frumoase din Moldova să fie curățate de deșeuri. În această acțune sînt prezenți circa 40 de sportivi de la Federația "Voievod", voluntari de la fundația "Ecodava", oameni care își iubesc țara și oameni care doresc ca locurile frumoase de la noi să arate mult mai bine", a spus Sclifos.

La rîndul său, Igor Sîrbu, președintele Fundației pentru dezvoltare ecologică "Ecodava" a spus că la acțiunea care a avut loc în acest sfîrșit de săptămînă, la Complexul "Orheiul Vechi" au participat peste 100 de voluntari.

"Sîntem în jur de 100 de voluntari, care am venit aici pentru a organiza expediții pe cinci trasee cu scopul de a colecta toate deșeurile. Ne bucurăm că deja al 7-lea an consecutiv aceste deșeuri sînt tot mai puține, iar voluntari tot mai mulți. Dacă în prima expediție am colectat cîteva tractoare, acum ne gîndim în jur de un tractor, maxim două", a menționat Sîrbu.

Totodată, acesta a spus că astfel de expediții vor mai fi organizate. Următoarea este stabilită pentru 14 aprilie, cînd voluntarii își propun să curețe de gunoi complexul de la Țîpova.

Nina Dimoglo, organizator al evenimentul, a spus că este salutabil faptul că astfel de acțiuni motivează oameni și din alte localități să iasă și să salubrizeze zonele verzi de pe teritoriul țării noastre.

"Volunarii se adună să curețe astfel de zone precum Orheiul Vechi, Țîpova sau Butuceni de deșeuri. An de an oameni care vin să ne ajute sînt tot mai mulți, iar gunoi este tot mai puțin. De menționat că după astfel de evenimente, datorită informării populației, astfel de acțiuni sînt organizate și de alți voluntari pe întreg teritoriul țării", a spus organizatoarea.

Potrivit co-organizatorului acțiunii, Vladimir Parnov, astfel de evenimente sînt binevenite, pentru că doar așa putem spera la un viitor fără gunoi în zonele pitorești ale Moldovei.

"Sînt foarte bucuros că iarăși au venit mulți oameni cărora le pasă de situația ecologică din Republica Moldova. Este viitoru nostru și sîntem recunoscători acelor oameni care ne ajută. Sperăm în viitor să nu mai avem gunoi în așa locuri pitorești ale țării", a adăugat Parnov.

Reamintim că deja al 7-lea an consecutiv voluntari de la diferite organizații vin să salubrizeze Complexul "Orheiul Vechi".

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Orheiul Vechi , curăţenie , deşeuri

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1595
Populația:
801 locuitori

Ţipleşti este un sat din cadrul comunei Alexăndreni, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Sîngerei și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 801 oameni. Satul Țiplești a fost menționat documentar în anul 1595.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.