Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
19 iunie 2018, 10:50 Natura şi turismul views 12366
Important pentru cei care vor tranzita vama
19 iunie 2018, 10:50 Natura şi turismul views 12366

Important pentru cei care vor tranzita vama

Postul vamal de frontieră Sculeni intră în reconstrucție capitală. Cu toate acestea, postul va rămîne funcțional pe întreaga perioadă a lucrărilor de reconstrucție.

Conform proiectului, teritoriul postului va fi extins cu 1,3 ha, ceea ce va face posibilă suplimentarea pistelor de control și reamenajarea elementelor de infrastructură.

Extinderea și modernizarea Postului vamal Sculeni este prevăzută în proiectul de reabilitare a punctelor de trecere de pe segmentul de frontieră moldo-român „Sculeni-Sculeni", "Leușeni-Albița" și "Giurgiulești-Galați". Proiectul urmează a fi implementat în cadrul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană. Bugetul proiectului este de 10 milioane de euro, dintre care 5 milioane sînt destinate Republicii Moldova.

"Avînd în vedere că cele mai mari constrîngeri de infrastructură le avem la Sculeni, 70% din fondurile destinate părții moldovenești vor fi direcționate reconstrucției acestui post. Atît pe sensul de ieșire din țară, cît și pe cel de intrare vom avea cîte 3 artere pentru autoturisme, cîte 2 pentru autocamioane și cîte una pentru autocare. Dacă la frontieră cu Ucraina, cel mai modern post va fi Palanca, atunci la frontieră cu România, acesta va deveni Sculeni.", a explicat Vitalie Vrabie, directorul Serviciului Vamal.

La rîndul său, Ambasadorul Uniunii Europene a reiterat faptul că Uniunea Europenă va continua să susțină proiectele care vin în sprijinul cetățenilor.

Autoritățile examinează în prezent posibilitatea de a mai construi două piste suplimentare. Totodată, pînă la sfîrșitul acestui an, vor fi eliminaate complet staționările de automarfare, prin construcția unei noi zone de control vamal la circa 200 m distanță de post. „Această soluție și-a demonstrat pe deplin viabilitatea la Otaci, motiv pentru care, am certitudinea că va fi eficientă atît pentru Sculeni, cît și pentru celelalte două posturi de la Giurgiulești și Costești", a răspuns Vitalie Vrabie.

În prezent, postul vamal Sculeni înregistrează unele dintre cele mai mari valori de trafic, fiind traversat zilnic de circa 2.000 de unități de transport, dintre care pînă la 350 sînt autocamioane. Odată cu darea în exploatare a postului renovat, capacitatea de procesare a acestuia se va dubla.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

vama , reparatie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1630
Populația:
514 locuitori

Braicău este un sat din cadrul comunei Sudarca, raionul Donduşeni. Localitatea se află la distanța de 3 km de orașul Dondușeni și la 212 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 514 oameni. Satul Braicău a fost menționat documentar în anul 1630.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.