Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
23 aprilie 2018, 16:03 Natura şi turismul views 12708
2000 de puieţi au fost plantaţi la Ţîpova (Foto, Video)
23 aprilie 2018, 16:03 Natura şi turismul views 12708

2000 de puieţi au fost plantaţi la Ţîpova (Foto, Video)

Circa două mii de puieţi de salcie şi plop au fost plantaţi astăzi în satul Țîpova, raionul Rezina de peste o sută de voluntari.

La evenimentul organizat de Fundația pentru Dezvoltare Ecologică din Moldova „EcoDava" au participat zeci de activişti care au venit cu acelaşi scop – să înverzească natura şi să evacueze deşeurile din zonă.

„Astăzi am reușit să plantăm 2000 de puieți de salcie și plop, am reușit să salubrizăm zona de pe traseul turistic, am colectat circa 100 de saci cu deșuri. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la îmbogățirea rezervației naturale. Acesta este un prim pas, în următorii ani ne vom ocupa și de îngrijirea copacilor. Ne vom strădui împreună cu voluntarii, ca de două ori pe an să avem grijă de acești copaci, ca peste cîțiva ani să ne bucurăm de o alee destul de frumoasă. Totodată mulțumim pentru material săditor proiectului "Million Trees Moldova", a declarat președintele Fundației „EcoDava", Oleg Sclifos.

Zeci de copaci a plantat astăzi şi preşedintele Mişcării de Tineret „Voievod", Nicolae Pascaru, care a îndemnat oamenii care locuiesc în preajmă să nu fie atît de neglijenţi şi să contribuie la salvarea mediului ambiant.

„Aceste locuri trebuie de păstrat în curățenie, mai ales că țara noastră este vizitată de mulți turiști și de oaspeți. Este bine ca într-o țară cu un viitor bun şi civilizată, precum este Republica Moldova, să fie păstrată curățenia. Îndemnăm oamenii să fie mai atenți și să curețe zonele de deșeuri pentru a avea o Moldovă curată și frumoasă", a comunicat Nicolae Pascaru.

Mulţumiţi de rezulatul obţinut sînt şi voluntarii, care spun că a fost o plăcere să planteze aceşti puieţi, care, peste ani, vor înfrumuseţa şi mai mult satul Ţîpova.

„Astăzi am plantat 20 de copaci, care în viitor vor creşte mari şi vor îmbogăţi zona", a spus unul din voluntarii participanţi la eveniment, Iuvenalii.

Precizăm că proiectul de salubrizare a zonei turistice „Țîpova" s-a desfășurat pentru al cincilea an consecutiv și are drept scop salubrizarea zonei și îmbunătățirea situației ecologice.

Seria de evenimente ecologice este organizată de Fundația „EcoDava", cu sprijinul companiei DAAC Hermes, Primăriei Comunei Lalova, Inspecției Ecologice Rezina, Federației de Luptă Națională „Voievod", Gimnaziului comunei Lalova și altor organizații private care au donat puieții pentru plantare.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Țîpova , copac

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
1980 locuitori

Lunga este un sat şi comună din raionul Floreşti. Lunga este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, satul se află la distanța de 8 km de orașul Florești și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1980 de oameni. Satul Lunga a fost întemeiat în secolul XX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.