Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul

eye 27151 Vizualizări

Sadova și Nișcani – vechi sate moldovenești (Foto)

Continuăm călătoria noastră prin satele din centrul Moldovei. Chiar din Vorniceni ne-am îndreptat pe drum de ţară spre satul Sadova din raionul Călăraşi. Acest sat are aceeaşi vechime ca şi satul Vorniceni, este amintit în literatura istorică la fel, începînd cu anul 1420. Cîndva satul a fost parte componentă a domeniilor Mănăstirii Căpriana. Denumirea satului provine de la un rîuleţ micuţ, pe care localnicii îl mai numesc Zalob sau Zalobiţa.

Este un sat mare şi frumos, fiind înconjurat din toate părţile de Codri adevăraţi. Satul se dezvoltă şi devine tot mai frumos, au apărut multe case noi, dar sînt şi case vechi pitoreşti, inclusiv şi printre acelea părăsite. Una dintre casele care prezintă interes o veţi putea vedea în albumul foto. Sadova este vestită prin viile şi vinurile sale. În ultimii ani suprafaţa viilor s-a extins considerabil. Alături de Ocolul Silvic Sadova din apropierea satului, în pădure, se află cunoscuta Casă de Odihnă Sadova, cu lac în pădure, alei, locuri de odihnă. Aici este frumos mai ales primăvara şi în plină toamnă aurie. Vin, însă, aici la odihnă oamenii şi pe parcursul iernii înzăpezite.

Satul este situat într-o localitate deluroasă, cea mai înaltă parte a sa se înalţă în direcţia centrului raional Călăraşi. Acest drum trece prin pădure şi este foarte pitoresc, anume pe acest drum ne-am continuat călătoria înspre satul Nişcani.

Satul Nişcani este amintit pentru prima oară în anul 1545. Este la fel de pitoresc şi confortabil, ca şi cele anterioare. De altfel, ca şi majoritatea satelor din zona Codrilor. Anterior şi acest sat a fost parte a domeniului Mănăstirii Căpriana. În sat locuiesc 1900 de oameni. Ne-am bucurat să vedem, că satul se extinde şi se dezvoltă, nu arată părăsit. Nişcanii se întind pe dealuri nu foarte înalte, însă la o oarecare depărtare de masivele silvice.

Punctul principal de atracţie al satului este frumoasa biserică de piatră, construită în anul 1910 conform proiectului vestitului arhitect Alexei Şciusev. Nu demult biserica a fost restaurată. Vă prezentăm cu plăcere fotografiile acestei capodopere arhitecturale. Interiorul bisericii este foarte frumos, pictat în nuanţe azurii, sobre, liniştite.

Biserica este foarte luminoasă, are aer de sărbătoare, pe tot perimetrul se întind balcoanele pentru cor. Trebuie să veniţi la Nişcani chiar şi numai pentru a admira biserica. Iar din clopotniţa bisericii se deschid vederi minunate spre sat şi împrejurimi.

 

Patru sate din inima Codrilor - album foto

Cuvinte cheie:

turism , Moldova , localitati

Comentarii

 (1)
  • #1 georg
    Красивые места! Увиденное впечатляет!

Localităţile Moldovei şi diasporei

Mirnoe

Statut:
Sat
Prima atestare:
1900
Populația:
205 locuitori

Mirnoe este un sat din cadrul comunei Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Anenii Noi și la 45 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 205 oameni. Satul Mirnoe a fost înființat în anul 1900.

Citeşte mai departe