Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul

eye 11040 Vizualizări

Rezervația Științifică „Codrii” (Foto)


În anul 1971, pe baza părţii de sud a Ocolului Silvic Lozova, a fondului forestier Străşeni, în pădurile căruia regimul de rezervaţie a fost stabilit în anul 1958, a fost creată Rezervaţia Silvică de Stat „Codrii", suprafaţa căreia constituia iniţial 2,7 mii de hectare.

Acest teritoriu, includea doar macropanta sudică a bazinului rîului Botna şi nu putea reflecta pe deplin caracteristicile tipice ale configuraţiei geografice a Moldovei Centrale, iar pădurile rezervaţiei nu puteau servi, pe deplin, drept model al ecosistemelor forestiere ale Codrilor. De aceea, în anul 1975 în componenţa rezervaţiei a fost transferată şi partea de nord a Ocolului Silvic Lozova. Astfel suprafața totală a rezervaţiei s-a extins pînă la 5177 ha, iar suprafața ocupată de păduri ‒ pînă la 5004 ha. Codrii au devenit prima Rezervație Ştiințifică a Moldovei.

Teritoriul rezervaţiei constituie un masiv forestier unic. La sud, vest și nord este înconjurată de terenuri agricole, la nord-est se mărgineşte cu pădurile Fondului Forestier Străşeni. A început crearea unei zone de control şi supraveghere, dar lucrările aşa şi nu au fost finalizate. Administraţia rezervaţiei este situată la 5 km de satul Lozova a raionului Străşeni. În clădirea principală a administraţiei a fost deschis muzeul rezervației, există şi un mic hotel pentru cercetători și vizitatori, sală de conferințe. În apropiere de clădirea administraţiei se află o staţie metrologică. Aici sînt mai multe iazuri foarte pitoreşti, de-a lungul malurilor cărora au fost amenajate zone de odihnă pentru angajați și turişti.

Caracteristicile tipice ale reliefului de podiș crestat, cu aspect deluros ale Podişului Central Moldovenesc sînt clar conturate pe teritoriul rezervaţiei. Panta medie e de 12-15°, unele stînci ajungînd şi pînă la 25-40°. Procesele erozive intense au avut loc paralel cu alunecările de teren și au cauzat formarea pantelor concave, aşa-numitelor „circuri de alunecare" (hîrtoapelor) şi a cumpenelor de apă.

Diapazonul altitudinilor absolute în rezervaţie ajunge pînă la 250 m. Cel mai înalt punct de pe teritoriu se află la cumpăna de ape a bazinelor rîurilor Cogîlnic şi Bîc, altitudinea fiind de 382,5 m, deasupra nivelului mării. În valea pîrîiaşului Bucovăţ, afluentului de dreapta al rîuluiBîc, care izvorăşte din pădurile rezervaţiei, se află cel mai de jos punct, înălțimea căruia e un pic mai mare de 130 m. Cumpăna de ape dintre rîurile Botna şi Bîc împarte teritoriul rezervaţiei în două părţi aproximativ egale ca suprafaţă.

Potrivit observaţiilor meteorologice realizate mulţi ani la rînd, în mediu, anual, cad precipitații în mărime de 446 mm. Acestea predomină în perioada caldă (65,9% din totalul anual), de multe ori sub formă de ploi torenţiale cu temperaturi maxime pe întreaga durată a zilei. O cantitate semnificativă de umiditate provine din rouă, brumă, ceață. Temperatura medie anuală a aerului – 8, 7˚ C. Temperatura medie în ianuarie ‒ 4,4 ˚ C, minimul anual absolut ‒ 33˚C , temperatura medie a lunii iulie ‒ 20,2˚ C, maxima anuală absolută ‒ 40˚ C.

Învelișul solului se formează, în general, sub pădurile de foioase, care determină predominarea absolută aici a solurilor de tip forestier. Depunerile sarmatice cu componenţă diferită mecanică sau litologică sînt rocile care formează solurile de aici. În principal, este vorba de depozite calcaro-argiloase cu adîncimea de 100 m. În rezervaţie predomină solurile cenuşii molice şi solurile brune argiloiluviale (de pădure). O suprafaţă neînsemnată este ocupată de solurile aluviale, formate din luncile şi terasele apelor curgătoare de la fundul văilor, acoperite cu vegetație de luncă.

Flora

Flora plantelor vasculare ale rezervaţiei include mai mult de 40% din totalitatea speciilor florei Republicii Moldova. S-a constatat că pe teritoriul, comparativ mic al rezervaţiei, cresc 18 specii de licheni, macromicete, 69 de specii de briofite, 774 de specii de filum, ferigi și angiosperme (Geideman ş.a., 1979).

Circa 50 de specii de plante vasculare sînt rare pentru flora Moldovei. În Cartea Roşie au fost incluse următoarele specii: ceapa bulgărească (Nectaroscordum bulgaricum), căpşuniţa longifolie (Cephalanthera longifolia), căpşuniţa grandiflora (Cephalanthera damasonium), nemţişorul fisurat (Delphinium fissum), lopăţeaua (Lunaria rediviva), coroniștea elegantă (Coronilla elegans Panc), măzărichea neagră (Lathyrus nige), bumbăcarița (Eriophorum latifolium L). Unele specii rare cresc pe teritoriul Republicii Moldova numai în rezervație: mlăştiniţa (Epipactis palustris), poroinicul palustru (Orchis palustris), sunătoarea (Hypericum tetrapterum).

Relieful disecat, amplitudinea relativ mare a altitudinilor, pantele abrupte au dus la formarea diferitelor fitocenoze pe teritoriul rezervaţiei. Cele mai frecvente sînt dumbrăvile de goruni. Acestea ocupă aproximativ 40% din suprafața împădurită totală (1970 ha). Gorunii cresc între cumpenele apelor rîurilor nu foarte mari Cogîlnic, Botna și Bîc, precum şi pe versanţi cu expuneri diferite, la o altitudine de 180-380 m. Arboreturi pure gorunul practic nu formează, în preajma lui, crescînd mai întotdeauna, la primul nivel ‒ teiul argintiu, carpenul european, arţarul de Norvegia, cireşul, paltinul de munte. Cel de-al doilea nivel este format de jugastru. Lăstărişul este format din numeroşi arbuști: corn roşu, alun, clocotiş, corn alb (siberian). Învelişul de plante conţine un număr mare de specii. Din componenţa acestuia fac parte constant: rogozul de pădure, pirul, ghimbirul-sălbatic, aliorul ş.a.

Pădurile de stejar pedunculat ocupă în rezervaţie o suprafață relativ mică, de 541 de hectare. Ele sînt situate, de obicei, la o altitudine de 150-200 m, în partea de jos a versanților și în văile pîraielor. Baza primului nivel a acestor păduri este alcătuită din stejar pedunculat, pe lîngă acesta creşte aici carpenul, teiul cu frunza mică (pucios) şi cel argintiu, frasinul, cireşul, arţarul norvegian, pe locurile situate la altitudini mai mici ocazional poate fi întîlnit plopul tremurător. La frontiera de sus unde e răspîndit stejarul pedunculat, creşte și gorunul.

Pădurile de fagi europeni din rezervaţie ocupă o suprafață nesemnificativă, de doar 22 de hectare. Mici porțiuni a acestui tip de păduri se întîlnesc la altitudinea de 200-330 m, pe versanții de nord sau est, mai ales, în locurile deformate de alunecările de teren vechi şi pe pantele rîpilor abrupte, adînc împlîntate. Condiții favorabile pentru creșterea fagilor se creează aici din contul umidităţii sporite a solului.

Pădurile de fagi ale rezervaţiei au o mare importanţă pentru protecţia solului și apelor. În plus, ele prezintă, de asemenea, valoare ştiinţifică, deoarece se află la granița de est a arealului său, izolate de teritoriul de bază al răspîndirii fagului european. De aceea, toate pădurile de fag din Moldova sînt obiecte, care merită să fie protejate cu mare grijă.

411 ha din rezervaţie sînt ocupate de pădurile de carpen ‒ formaţii secundare care au apărut în rezultatul defrişărilor de pădure din trecut şi care au contribuit la înlocuirea stejarului și fagului cu carpenul care se caracterizează, la rîndul său, printr-o toleranţă mare pentru umbră, abundenţa rodirii şi capacitatea de a se înmulți pe cale vegetativă.

Pădurile cu predominarea frasinului european sînt derivate ale acelora de tei, frasin, stejar. Suprafaţa lor în rezervaţie este de 1881 ha. Toate acestea provin din lăstari. La primul nivel în afară de gorun, se mai întîlneşte teiul argintiu și arțarul norvegian. Cel de-al doilea nivel este format din arțari de cîmp şi carpeni.

Formaţii secundare sînt considerate, de asemenea, pădurile de tei argintiu, care ocupă în rezervaţie 50 de hectare. Ele au apărut ca urmare a tăierii în trecut a pădurilor de tei, frasin, stejar.

Aproximativ 350 de hectare sînt ocupate de pădurile artificiale. Începutul creării lor se referă la sfîrșitul anilor 20 ai secolului al XX-lea. Predomină culturile de stejar pedunculat ‒ 236 ha. Aceşti stejari se află pe 120 de sectoare cu suprafaţa de la 0,2 pînă la 11 de hectare. Cele mai răspîndite sînt plantaţiile mixte, în componenţa cărora în afară de stejar pedunculat în proporţii diferite, intră: frasinul european, teiul, arţarul norvegian şi alte specii.

Fauna

Lumea animală a rezervaţiei ilustrează destul de larg complexul faunistic al pădurilor Moldovei Centrale. Potrivit zonării zoogeografice a republicii (Averin, 1965), acest teritoriu este inclus în Sectorul Forestier sau cel al Codrilor, care reprezintă avanpostul de sud-est al faunei de tip vest-european. Printre animalele de acest tip se numără: pisica sălbatică europeană, chiţcanul-de-apă, unii lilieci etc. Concomitent Codrii sînt una din căile de pătrundere a unor specii de animale din Balcani, Carpați şi Asia Mică. S-au răspîndit, au pătruns în Rezervaţia „Codrii" şi au devenit parte componentă a faunei locale: ciocănitoarea siriană (specia balcano-asiatică) și cinteza comună (specie din Europa de Vest). Influența și conexiunea profundă cu habitatul faunei Carpaților sînt confirmate de convieţuirea în rezervaţie a două subspecii de veveriţe: comună și de Carpați, în ultimii ani, ciocănitoarea neagră îşi face cuib aici şi, ocazional, piţigoiul.

Extrem de bogată este fauna păianjenilor. Ei sînt răpîndiţi pretutindeni: de la învelişul solului pînă în vîrfurile fagilor giganţi. Mergînd prin pădure, dai peste tot de rețelele de captare ale vînătorilor-artropode. Acestea sînt deosebit de vizibile în august-octombrie.

Primăvara se face simţită puternic activitatea căpușelor. Se întîmplă rar ca atunci, cînd te întorci de la pădure să nu aduci acasă o duzină de exemplare. Deosebit de numeroase sînt aici două tipuri: căpușele-de-cîine și Dermacentor marginatus.

Printre nevertebrate cele mai numeroase dintre specii sînt insectele. Pe teritoriul rezervaţiei și în pădurile învecinate, adiacente acesteia se întîlnesc aproximativ 8 mii de specii. În urma cercetărilor efectuate în ultimii ani a fost înregistrată o mare varietate de fluturi, afide, furnici, gîndaci etc.

Mulţi fluturi sînt adevărate podoabe ale pădurilor rezervaţiei. Cum să ne imaginăm pădurea de primăvară fără fluturele cu sidef și urzicar (fluturele-roş)? La începutul lunii aprilie, cînd pădurea nu este încă acoperită de frunzișul luxuriant al copacilor, pe fundalul covorului de un verde-aprins al leurdei sau ale poieniţelor liliachii de brebenei să ţîşnească brusc orbitoarele aripi galbene ale lamîiţei. În nopţile senine de mai începe să zboare cel mai mare fluture din pădurile Codrilor ‒ fluturele-de-noapte-ochi-de-păun.

În rezervaţie sînt numeroase himenoptere. Numai furnici se întîlnesc aici de circa 43 de specii. Pe teritoriul rezervaţiei au fost găsite mai mult de 300 de muşuroaie de furnici roşii. Furnicarele sînt situate pe expoziţiile pantelor de sud și sud-vest, în lăstărişurile de arțar și carpen; de tei, carpen şi stejar. Cea mai mare parte a furnicarilor sînt situate la marginile pădurii și drumurilor forestiere.

În anumiţi ani, creşte brusc numărul viespilor, bondarilor, viespilor-gărgăun. Deosebit de numeroase sînt viespile. Cuiburile lor pot fi întîlnite în cele mai diverse locuri: în crăpăturile solului, buturugile putrede, scorburile copacilor, în podurile cordoanelor forestiere. Bondari în rezervaţie sînt mult mai puţini, cu toate acestea, îi puteţi vedea. Pentru multe plante bondarii sînt principalii polenizatori.

Vorbind despre insectele din rezervaţie, nu putem să lăsăm fără atenţie detaşamentul destul de numeros al coleopterelor sau gîndacilor. Cei mai mulţi dintre reprezentanţii acestui grup, locuiesc în sol, învelişul solului, trunchiurile copacilor. În aprilie-mai pe suprafața învelişului solului apar permanent gîndaci de pradă din familiile Carabidae (cărăbuşi), Pterostichus (carabizi din Europa), Calosoma (vînătorul de omizi).

Printre coleopterele care provoacă pagube pădurii, cel mai periculos este cărăbușul sau gîndacul-de-mai (Melolontha melolontha). Anual în a doua jumătate a lunii aprilie aceşti gîndaci încep să zboare. Deosebit de intens zboară aceştia la fiecare patru ani, ceea ce e specific pentru această specie biologică. Gîndacii se concentrează la lizierele dumbrăvilor, limitrofe cu terenurile agricole și devorează puternic frunzișul.

Vertebratele au fost studiate în rezervaţie mult mai detaliat. Peștii trăiesc, în general, în iazuri mici, formate înainte de fondarea rezervaţiei. Unele dintre aceste iazuri au pierdut contactul lor cu pîrăiașele și se alimentează numai din contul topirii zăpezilor și apelor subterane. Iazurile au fost împînzite cu stuf și papură. În astfel de bazine acvatice trăiesc specii care necesită o cantitate nesemnificativă de oxigen dizolvat în apă: carpul auriu și argintiu, ţiparul.

Condițiile din rezervaţie sînt mult mai favorabile pentru amfibieni. Primăvara în bălți nu foarte mari, iazuri, canale și pîrăie puteți vedea toată diversitatea amfibienilor. Vorbim aici despre broasca de mlaştină (Rana arvalis) şi broasca rîioasă brună (Bufo bufo), fiind unele cele dintre cele mai numeroase specii de amfibieni din rezervaţie. Mai aproape de luna aprilie se trezesc din hibernare broasca mică de lac (Rana lessonae) şi broasca de lac mare (Rana ridibunda), încep să depună icre tritoni comuni şi cei cu creastă, încep să dea glas buhaii-de-baltă. La sfîrșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, broaştele de lac mici şi mari dau primele lor concerte. Un pic mai tîrziu, li se alătură cei mai zgomotoşi amfibieni din rezervaţie – brotăceii de copaci.

Pe teritoriul rezervaţiei reptilele sînt reprezentate prin cele mai comune specii. La lizierele pădurii și în poieniţe trăiesc şopîrlele sprintene: guşterul (Lacerta viridis) și şopîrla cenuşie (Lacerta agilis). Tot aici putem vedea şi năpîrca (Anguis fragilis). Se întîlnesc două specii de şerpi neveninoşi: șarpele de casă (Natrix natrix) şi șarpele de pădure sau de alun (Coronella austriaca). Ultima specie de şerpi a devenit atît de rară în Republica Moldova, încît a trebuit să fie luată sub ocrotire. Dintre şerpii veninoși în Codrii Centrali se întîlneşte doar vipera (Vipera berrus). Nemijlocit pe teritoriul rezervaţiei se întîlneşte atît vipera neagră cît şi cea deschisă la culoare. Cel mai probabil, putem întîlni acest soi de șarpe la poalele versantului sudic, printre dumbrăvile de arțari, carpeni și stejari. Populaţia de vipere se menține constant la un nivel scăzut.

Printre vertebrate, cea mai mare diversitate de specii o reprezintă păsările. De la începutul existenței rezervaţiei în pădurile acesteia și în zonele adiacente au fost înregistrate aproximativ 140 de specii care fac parte din 14 ordine. Dintre acestea, 90 de specii îşi fac cuiburi.

Printre primele trec prin rezervaţie anzeriformele. Gîștele și lebedele nu se reţin aproape niciodată aici, din lipsa bazinelor acvatice mari. Stolurile de gîște trec, de obicei, în amurg, la mare altitudine. Aproape simultan cu anzeriformele trec în zbor ciconiformele. În fiecare primăvară apar stîrcii roșii și gri, mai rar ‒ stîrcul de noapte (Nycticorax nycticorax). Stîrcul mare alb a fost observat doar o singură dată, în timpul verii. Atît în timpul zborului, cît şi vara în lunca înconjurată de masivul pădurii, se opresc ca să se hrănească berzele albe. Anual în luna august, putem observa stoluri de la 20 pînă la 30 și chiar pînă la 100 de exemplare.

În anumiţi ani, primăvara, deasupra rezervaţiei, zboară intens cocorii. Se întîmplă ca timp de 5-6 zile să treacă în zbor aproximativ 1000 de exemplare. Alte gruiforme: cristeiul-de-cîmp, cîrstel-de-baltă, găinuşa-de-baltă, lișița îşi fac cuiburile în rezervaţie. Cristeiul-de-cîmp și cîrstelul-de-baltă apar doar pe la mijlocul lunii aprilie.

Dintre caradriiforme cel mai des poate fi văzut trecînd în zbor deasupra rezervaţiei sitarul-de-pădure (Scolopax rusticola). În vîlcele, în apropiere de bălţi și pîraie la sfîrșitul lunii martie ‒ începutul lunii aprilie pot fi întîlnite grupuri din 2-3 păsări. Celelalte două specii de caradriiforme: fluierarul-de-zăvoi (Tringa ochropus) şi becațina (Gallinago gallinago) au fost observate întotdeauna singure.

În trecutul îndepărtat pentru Moldova erau caracteristice habitatele de galiforme. Încă Dimitrie Cantemir menționase despre vînătorile de cocoși-de-mesteacăn (Lyrurus tetrix), cocoși-de-munte (Tetrao urogallus). Meleagul se distingea prin abundența potîrnichilor cenuşii și prepelițelor. Cocoșul-de-mesteacăn și cocoșul-de-munte au dispărut demult de pe pămînturile Moldovei. Practicarea agriculturii intensive a dus la reducerea numărului habitatului prepelițelor și potîrnichilor. Și dacă habitatul de prepelițe este încă obişnuit, atunci cel de potîrnichi este cu trecerea anilor tot mai mic. Teritoriul rezervaţiei nu mai este habitatul potrivit pentru aceste specii.

Codrii au fost întotdeauna unul dintre locurile tradiționale, unde îşi fac cuiburi acvila ţipătoare mică şi mare, vulturul încălţat, acvila-de-cîmp. Cultivarea intensă a landşaftului înconjurător, reducerea bazei de alimentaţie au dus la faptul că în prezent numărul acestor specii s-a redus brusc. În rezervaţie se întîlneşte în mod obişnuit și uliul porumbar. Fiind un prădător puternic și agil, el se simte foarte bine în pădure. Anual pot fi văzute cîte 2-3 perechi care-şi fac cuiburi. În afară de uliul porumbar în rezervaţie se mai întîlneşte şi fratele mai mic al acestuia ‒ uliul păsărar. Specia şoimilor este reprezentată de o singură specie ‒ vînturelul roşu.

Pădurile Codrilor întotdeauna s-au deosebit prin abundenta porumbeilor. Şi pînă în zilele noastre, pot fi întîlniţi frecvent porumbelul-gulerat și porumbelul-de-scorbură. Se întîlneşte, de asemenea, în mod obişnuit porumbelul sălbatic, care-şi face cuibul aici. Guguștiucul (porumbelul-turcesc) se întîlneşte rar în rezervaţie şi doar în apropierea conacului central, deși în satele vecine această specie este numeroasă.

Pentru teritoriul relativ mic al rezervaţiei fauna ciocănitorilor este destul de variată. Aici locuiesc permanent ciocănitoarea pestriţă mare, ciocănitoarea-de-stejar, ciocănitoarea pestriță mică, ciocănitoarea-de-grădină și ghionoaia (ciocănitoarea sură), sucitoarea (vîrtecap) (Jynx torquilla) și ceva mai recent a început să-şi facă cuib aici şi ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius). Numeric predomină ciocănitoarea pestriţă mare. Ea locuiește în aproape toate tipurile de păduri și pădurici. Ciocănitoarea sură se întîlneşte şi ea frecvent pe aici. În special, la marginea pădurii, în apropierea poienilor și grădinilor vechi se stabileşte cu traiul un alt reprezentant al ciocănitorilor ‒ sucitoarea. Ţipetele-chemări ale masculilor pot fi auzite începînd cu mijlocul lunii aprilie. Aceasta este singura specie migratoare de ciocănitori de la noi.

Ordinul passeriformes se distinge printr-o mare diversitate de specii: care vieţuiesc pe pajiști, margini de pădure, în diferite tipuri de păduri. Aici se întîlnesc reprezentanți ai 23 de familii care alcătuiesc bogăția principală a avifaunei rezervaţiei. Anume aceste păsări creează cîntecul de rezistenţă al pădurii, care răsună de la mijlocul lunii martie pînă în a doua jumătate a lunii iulie.

Marginile pădurilor, în special, depresiunile sînt habitatele preferate de privighetori. Ele încep să cînte, de obicei, odată ce carpenul înfrunzeşte, concertul lor fiind cel mai spectaculos la mijlocul lunii mai. Cei mai puternici cîntăreți nu încetează să-şi interpreteze trilurile nici chiar noaptea tîrziu.

Atracţia rezervaţiei este canarul (Serinus canaria). Pe la marginile pădurii şi printre grupurile de sălcii împrăștiate pe pajiște, zboară cîntînd tare silvia-de-cîmp (Sylvia communis). Tot prin aceste locuri, dar mai rar, poate fi întîlnită silvia porumbacă (Sylvia nisoria). Masculii acestei specii au striuri fine, transversale, bine definite pe piept, care amintesc de coloratura penajului șoimului. Printre speciile de păsări care îşi fac cuib anual la marginea pădurilor, trebuie să menționăm sticletele (Carduelis carduelis), cîneparul (Carduelis cannabina), sfrînciocul mare (Lanius excubitor), presura sură (Emberiza calandra sau Miliaria calandra), presura-de-grădină (Emberiza hortulana). Iarna aici se hrănesc cinteza-de-iarnă (Fringilla montifringilla), scatiul (Carduelis spinus), mătăsarul sau pasărea-de-mătase (Bombycilla garrulus), mugurarul (Pyrrhula pyrrhula).

În fiecare tip de pădure se formează propriul habitat de păsări, care diferă unele de altele și prin numărul speciilor și prin densitatea cuiburilor. Deosebit de bogate în păsări sînt dumbrăvile de arțar-carpen și fag.

În rezervaţie îşi au habitatul 43 de specii de mamifere din 9 ordine, ceea ce reprezintă 67,1% din componenţa speciilor faunei mamiferelor republicii. Din fauna mamiferelor în rezervaţie predomină speciile caracteristice Europei de Vest: chițcanul-de-cîmp (Crocidura leucodon), liliacul mic (Nyctalus leisleri), orbetele mic (ţîncul-pămîntului), jderul-de-piatră (Martes foina), pisica sălbatică etc., dar şi cele din fauna caracteristică Europei de Est: chiţcanul-de-gradină (Crocidura suaveolens), liliacul urecheat brun (Plecotus auritus), jderul-de-copac (Martes martes) etc.

Fiecare specie din ecosistemele forestiere îşi are propria nișă ecologică. Sub pămînt și în învelişul viu al pămîntului vieţuiesc reprezentanții ordinului rozătoarelor şi insectivorelor: şoarecele-de-pădure (Apodemus sylvaticus), şoarecele-de-cîmp (Microtus arvalis), chiţcanul-de-apă (Neomys fodiens). În pădurile vechi, acolo unde sînt mulți copaci bătrîni cu scorburi îşi au habitatul jderii și veveriţele. Pe pantele uscate îşi construiesc casele-labirinturi bursucii. În dumbrăvile cu învelişul de iarbă bogat și în lăstăriş sînt concentrate habitatele cerbilor și căprioarelor.

În luna mai, la marginea pădurii rezervaţiei apar grămăjoare de pămînt sub formă de cupole, aşa-zisele muşuroaie de cîrtiţe. Cîrtiţa face parte din ordinul insectivorelor, cu excepția acesteia în rezervaţie mai vieţuiesc încă 6 specii din acest ordin. Este vorba de cunoscutul tuturor arici, care face parte din subspecia Erinaceus europaeus romanicus Bozz. ‒ Han. (Lausanne, 1975) și 5 specii din familia şoricidelor-chiţcanilor. Printre acestea: chiţcanul-de-gradină ‒ cel mai mic animal al faunei mamiferelor din Moldova, care are o greutate de doar 2-3 g.

O altă specie de rozătoare din multitudinea acelora care se întîlnesc în rezervaţie ‒ veveriţa o putem observa cel mai uşor toamna, în perioada cînd se coc ghindele și nucile. Codrii sînt habitatul principal al veveriţelor din Republica Moldova. La exterior seamănă foarte bine cu veveriţele reprezentanţii altei familii de rozătoare – pîrşul-cu-coada-stufoasă (sau alunarul) (Dryomys nitedula). Cel mai mult se aseamănă cu veveriţa pîrşul mare (sau pîrşul-de-stejar (Glis glis), pîrșul-de-alun (Muscardinus avellanarius), avînd dimensiuni miniaturale şi deosebindu-se de precedentul doar prin coada pufoasă. Un alt soi de rozătoare – pîrsul-de-copac de dimensiuni medii, iar ceea ce-l face să fie diferit de semenii lui, care sînt de culoare uni, este dunga de culoare închisă de pe botişor care se întinde în jurul ochilor spre ureche ca o masca. Aceste animale sînt cunoscute pentru proprietatea lor de a cădea în hibernare care se extinde nu numai pe perioada iernii, dar, de asemenea, durează şi o parte a sezonului cald.

Familia murinae este reprezentată în rezervaţie de 7 specii. Şoarecele-de-spic (sau soarecele-de-grădină (Mus musculus) și şobolanul cenuşiu (sau guzganul) (Rattus norvegicus), vieţuiesc în preajma locuinţelor umane. Şoarecele-de-pădure (Apodemus sylvaticus) și șoarecele gulerat (Apodemus flavicolli) sînt specii tipice de pădure. Numeric predomină şoarecele gulerat. Acesta din urmă fiind mai mare, mai puternic și mai agresiv, ca și cum l-ar goni din pădure pe păşunile agricole pe şoarecele-de-pădure (Averin ş.a., 1979). Prin văile umede ale rîurilor împînzite cu iarbă înaltă, poate fi întîlnit ocazional șoarecele-de-cîmp și şoarecele pitic. Celelalte rozătoare din rezervaţie aparțin subfamiliei şoarecilor-de-cîmp.

Mamiferele mici din ordinul Chiroptera ‒ liliecii –se deosebesc prin aspectul lor exterior și stilul de viață. Aerul este stihia lor, iar prin capacitatea de a efectua zboruri foarte lungi, ei pot concura cu păsările. Toate speciile ordinului Chiroptera sînt iubitoare de căldură, așa că nu este surprinzător faptul că în Republica Moldova există 18 specii de mamifere din acest ordin. În Rezervaţia „Codrii" adăposturile pentru lilieci sînt scorburile goale ale copacilor, cavitățile de sub coajă şi trunchiurile tulpinii, stivele de lemn, și, în cele din urmă, o varietate de locuri dosite ale locuințelor oamenilor. În scorburi preferă să vieţuiască liliacul-de-amurg (Nyctalus noctula). Coloniile acestei specii care numără pînă la 30 de exemplare sînt ușor de găsit după sunetul tipic pe care-l emit micile animale, pe care o persoană neavizată le-ar putea considera ţipete de pui flămînzi.

Din ordinul lagomorpha se întîlneşte iepurele comun (Lepus europaeus). Populaţia acestuia era cîndva destul de numeroasă în Republica Moldova. Aplicarea agriculturii intensive, utilizarea pe scară largă a produselor chimice de protecție a plantelor, aratul ultimelor bucăţi de terenuri înţelenite sînt cauzele reducerii numărului de iepuri.

Dintre mamiferele prădătoare în rezervaţie se întîlnesc animale a trei familii: Canidae, Mustelidae şi Felidae. Reprezentantul familiei Canidae ‒ lupul era o specie comună pentru Rezervaţia „Codrii", acum în întreaga Moldovă se întîlnesc izolat doar cîte 1-2 exemplare.

Ponderea altei specii din familia Canidae, cea a vulpii este supusă fluctuațiilor bruşte, fiind determinată de numărul rozătoare mici (hamsteri, şoareci etc.) Pot influenţa semnificativ asupra populației acestui animal diferite epizootii. Pentru a se reproduce vulpile utilizează vizuinile abandonate ale bursucilor îşi fac, adesea, vizuinile în rîpile şi ravenele pădurilor.

Din familia Mustelidae în rezervaţie se întîlneşte nevăstuica, două specii de jderi și bursucul. Cel mai mic prădător din această familie ‒ nevăstuică trăiește prin văile pîraielor, nu evită așezările umane și se întîlneşte şi în grădini. Jderul-de-piatră (Martes foina) are în Moldova habitate diverse, inclusiv așezările umane (chiar şi în orașe), iar populația acesteia ajunge la 10-10,5 mii de exemplare (Uspenski, 1972). Jderul-de-copac nu este o specie numeroasă aici.

Complexul natural al Codrilor creează condiții prielnice pentru răspîndirea bursucului, care e una dintre speciile obişnuite și numeroase în rezervaţie. Primăvara, vara, toamna, iar uneori şi iarna putem întîlni urmele specifice de labe cu gheare care nu pot fi confundate cu alte urme de animale.

Cel mai interesant și, în același timp, cel mai puțin studiat prădător este pisica-de-pădure din Europa Centrală. Acesta este singurul reprezentant al familiei Felidae a faunei republicii, un prădător retras şi precaut, întîlnirea cu care este un mare noroc pentru zoolog.

Componenţa speciilor familiei ungulate a rezervaţiei include două tipuri de locuitori indigeni ai Codrilor: mistreții și căprioarele și două specii introduse ‒ cerbul carpatin şi cerbul pătat. Douăzeci de exemplare de cerb lopătar, care au fost aduse în rezervaţie în anul fondării (1961) pe teritoriul său actual, s-au răspîndit prin pădurile din împrejurimi. Cel mai mic membru al familiei ungulate ‒ grațiosul căprior ‒ este considerat adevărată bijuterie a pădurilor din Republica Moldova.

Mistreţul a populat Codrii dintotdeauna, adaptîndu-se bine în condiţiile în care a fost înconjurat de agrocenoze. Ponderea acestuia în perioada de iarnă ajunge la 90-100 de capete, iar în unii ani și mai mult.

Cerbii carpatini din rezervaţie ‒ descendenți ai acelor cerbi-marali de Ascania care au fost aduşi aici la începutul anilor '60. Pe teritoriul actual al rezervaţiei au fost aduse 25 de exemplare adulte (Uspencschi, 1961). Acest lucru s-a făcut în scopul completării nişei ecologice a cerbului european, dispărut în Moldova încă la începutul secolului al XIX-lea.

Cerbul pătat a pătruns în rezervaţie prin frontiera de est a Ocolului Silvic Căpriana, unde se află unul dintre principalele focare de aclimatizare a acestei specii în Rezervaţia „Codrii".

În încheierea publicației noastre am dori să vă reamintim că aceasta este una dintre cele mai atractive zone turistice din Republica Moldova, deoarece în imediata apropiere a rezervaţiei se află numeroase atracții culturale și istorice. În publicaţia noastră „Cele patru mănăstiri din preajma Chişinăului" v-am povestit despre unele dintre ele.

Aici le vom numi doar, este vorba de mănăstirile: Condrița şi Căpriana (raionul Strășeni), Suruceni (raionul Ialoveni), Hîncu şi Vărzăreşti (raionul Nisporeni). De asemenea, vom aminti Casa-muzeu Ralli din satul Dolna, raionul Străşeni. De pe teritoriul rezervaţiei izvorăşte rîul Botna, despre care am scris deja. Aceste locuri sînt vizitate anual de mii de turiști din Moldova și alte țări.

De un real şi nepreţuit ajutor ne-a servit la pregătirea acestei publicaţii cartea „Rezervaţiile URSS: Rezervaţiile Ucrainei și Republicii Moldova", 1987, scrisă de un grup de autori.

 

Rezervația Științifică „Codrii" - album foto

Cuvinte cheie:

natura , rezervaţie , Codrii , Moldova

Comentarii

 (1)
  • #1 wqwq
    Acest mesaj a fost şters de către moderator!

Localităţile Moldovei şi diasporei

Ciofu

Statut:
Sat
Prima atestare:
1904
Populația:
22 locuitori

Ciofu este un sat din cadrul comunei Zgărdeşti, raionul Telenești. Localitatea se află la distanţa de 23 km de oraşul Teleneşti şi la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 22 de oameni. Satul Ciofu a fost înființat în anul 1904.

Citeşte mai departe