Mergi spre compartimentul: Bucătăria
10 aprilie 2017, 09:30 Băuturi tradiţionale views 6870
Noi reguli de vînzare a vinului în Moldova
10 aprilie 2017, 09:30 Băuturi tradiţionale views 6870

Noi reguli de vînzare a vinului în Moldova

Peste o lună în Moldova vor intra în vigoare noile reguli de comercializare a produselor vinicole.

Acestea fiind prevăzute de amendamentele la Legea viei și vinului, adoptate anterior de Parlament și publicate în ultimul număr al Monitorului Oficial, care vor intra în vigoare în 30 de zile.

Modificările prevăd că produsele vitivinicole în ceea ce priveşte denumirile de origine protejate şi indicaţiile geografice protejate, destinate consumului uman, pot fi introduse pe piață numai în formă îmbuteliată.

Totodată, livrarea produselor vinicole în vrac cu denumire de origine protejată sau indicație geografică protejată poate fi efectuată numai între vinării - membri ai Asociației Producătorilor desemnați zonei geografice corespunzătoare și sub supravegherea Biroului Național al Viei și Vinului.

De asemenea, modificările la lege prevăd că producătorii care comercializează producția vitivinicolă pot realiza en gros vinul, obținut în baza mustului și produse vitivinicole aromatizate numai ambalate, în cazul în care aceștia sînt: înregistrați în Registrul vitivinicol; au drepturi de proprietate sau de arendare a depozitelor capitale specializate cu suprafața de cel puțin 200 de metri pătrați, acoperite și împrejmuite, echipate cu sistem computerizat de contabilitate și sînt destinate exclusiv pentru depozitarea acestor produse.

Producătorii pot realiza cu amănuntul produse vinicole obținute în bază de must și produse vitivinicole aromatizate numai în cazul în care: au permis de desfășurare a acestei activități, eliberat de organele administrative locale de nivelul I; dispun, indiferent în ce calitate, de suprafețe comerciale nu mai mici de 20 de metri pătrați, dar și de personal angajat direct în activități comerciale, persoane mai mari de 18 ani.

Totodată, este interzisă vînzarea cu amănuntul a produselor vinicole obținute în baza mustului și a produselor vitivinicole aromatizate: prin intermediul rețelelor mici de comerț cu amănuntul (tarabe mobile, cisterne, remorci, mașini etc.), cu excepția zonelor expoziționale publice, oferite de către autoritățile administrației publice locale pentru desfășurarea sărbătorilor naționale și tradiționale; în chioșcuri, pavilioane și alte puncte de vînzare cu suprafața mai mică de 20 de metri pătrați; în instituțiile de învățămînt, inclusiv preșcolar, în căminele pentru elevi și studenți, în instituțiile medicale, la întreprinderi, șantierele de construcții și reparații; la obiectele sportive și pe teritoriul adiacent al acestora, pe terenurile de sport; lîngă lăcașurile de cult, la o distanță determinată de autoritățile administrației publice locale convenite cu reprezentanții cultelor religioase; la cimitire, în penitenciare, în unitățile militare și la depozitele de aprovizionare militară; persoanelor sub 18 ani.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

reguli , vin , vînzare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1426
Populația:
3350 locuitori

Boldureşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Boldureşti, Chilişoaia și Băcşeni. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Nisporeni și la 77 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3350 de oameni. Satul Boldurești a fost menționat documentar în anul 1426.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.