Mergi spre compartimentul: Bucătăria
10 octombrie 2020, 12:30 Bucătăria views 52321
10 octombrie 2020, 12:30 Bucătăria views 52321

Sfaturi de garnisire a bucatelor

Fiecare gospodină ştie că bucatele servite trebuie să fie nu numai gustoase, ci şi frumos decorate. De aceea se folosesc diferite metode pentru a le înfrumuseţa. Astfel gustările reci, din carne, cer o îngrijire aparte şi se pun pe farfurii mari plate. La aranjarea lor se ţine seama de forme, culori, de gustul şi asortarea lor.

Pe farfurii mici rotunde sau ovale se pun diverse paste (icre, unt, maioneză), suprafaţa cărora se netezeşte, în prealabil şi cu ajutorul unui cuţit sau cu o furculiţă se ornează.

Salata boeuf se aşează pe platouri ovale, decorate cu maioneză, cu albuş de ou fiert, măsline sau verdeţuri.

Răciturile de pasăre se servesc pe farfurii mari fără ca să li se strice forma.

Legumele umplute (ardeii graşi, gogoşarii, roşiile) se servesc pe farfurii mari, presărate cu pătrunjel sau mărar proaspăt tocat.

Ouăle umplute se servesc puse pe frunze de salată, pe o farfurie sau decorate cu verdeaţă tocată.

Preparatele din peşte se servesc în farfurii lungi speciale, decorate cu pătrunjel verde, felioare de lămîie, ceapă, măsline etc.

Peştele umplut se serveşte întreg, în prealabil tăiat felii, pe farfurii speciale alungite, decorat cu „solzi” de unt, verdeaţă, morcov.

Fripturile calde se servesc pe platouri mari ornate cu felii de legume.

Sarmalele se servesc pe farfurii mari, alături se pune un vas mic cu smîntînă.

Pentru ornarea şi garnisirea bucatelor se foloseşte morcov, sfeclă roşie, mazăre verde, ouă, măsline, salată verde, pătrunjel, mărar, etc. Pentru înfrumuseţare se pot folosi şi alte procedee şi flori din legume. Sînt enumerate numai cîteva feluri de bucate şi felul în care pot fi ornate, dar fantezia şi ingeniozitatea gospodinelor e mare, astfel fiecare îşi poate arata măiestria la garnisirea bucatelor.

Cuvinte cheie:

bucatele , bucataria , sfat

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1871
Populația:
34 locuitori

Zviozdocica este un sat din cadrul comunei Ucrainca, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Căușeni și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 34 de oameni. Satul Zviozdocica a fost menționat documentar în anul 1871.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.