Mergi spre compartimentul: Cultura
15 ianuarie 2024, 15:30 Teatrul views 21503
Valeriu Cupcea – un talent marcat de darul omeniei
15 ianuarie 2024, 15:30 Teatrul views 21503

Valeriu Cupcea – un talent marcat de darul omeniei

Astăzi se împlinesc 35 de ani de la trecerea în neființă a marelui actor şi regizor moldovean Valeriu Cupcea. Născut la 12 martie 1929 în satul Cupcui, raionul Leova, el şi-a făcut stidiile la Liceul „B.P.Haşdeu” din Chișinău, a absolvit Institutul de artă teatrală „A.N.Ostrovski” din Lenigrad.

Din anul 1952 este actor la Teatrul moldovenesc muzical-dramatic „A.S.Puşkin”, iar din 1956 şi regizor. În anii 1963-1977 şi 1981-1985 Valeriu Cupcea este prim-regizor al Teatrului moldovenesc muzical-dramatic „A.S.Puşkin”. Talent deosebit, Valeriu Cupcea a realizat o suită de roluri, diferite ca factură şi tonalitate. Timp de peste treizeci şi cinci de ani spectatorii l-au aplaudat şi i-au apreciat prestanța scenică.

Valeriu Cupcea s-a afirmat ca un regizor talentat, montînd în teatrele din Moldova şi alte republici sovietice peste 50 de spectacole. El a montat în scenă şi lucrările dramaturgilor contemporani: „Roata vremii” de Ana Lupan (1961), „Nu mai vreau să-mi faceţi bine” de Gh.Malarciuc (1963), „Două vieţi şi a treia” de T.Vidraşcu (1963), „Unde eşti, Campanella?” de A.Marinat (1988), „Păsările tinereţii noastre” de I.Druţă (1973) etc. Spectacolele montate de Cupcea au figurat mulți ani în repertoriul teatrului, fiind distinse cu premii, apreciate de public şi de presă, cîştigătoare de concursuri naţionale şi unionale.

Valeriu Cupcea a lăsat în fonoteca de aur al radiodifuziunii naționale o comoară inestimabilă – înregistrările poemelor lui M.Eminescu. În lectura lui Valeriu Cupcea fiecare poezie eminesciană devenea o adevărată perlă sonoră. Nici pînă la V.Cupcea şi nici după el nimeni nu a atins astfel de performanţe în lectura poemelor lui Mihai Eminescu.

În calitate de actor Valeriu Cupcea s-a produs în mai multe pelicule cinematografice: „Singur în faţa dragostei”, „Lăutarii”, „Dimitrie Cantemir” etc. În anul 1975 Valeriu Cupcea a fost distins cu titlul Artist al poporului din R.S.S.M. Pentru meritul în dezvoltarea artei teatrale i s-au conferit Ordinele Prietenia Popoarelor şi Insigna de Onoare.

În 1989, la numai 60 de ani, artistul şi regizorul Valeriu Cupcea a trecut în eternitate. Strada, pe care se aflase casa unde V.Cupcea a trăit aproape întreaga viaţă, îi poartă numele şi amintirea.

La Teatrul Național „Mihai Eminescu”, sala-studio, unde se experimentează numeroase piese ale tinerilor, poartă numele marelui actor şi regizor Valeriu Cupcea.

Cuvinte cheie:

actori , cultura , teatru

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1672
Populația:
1972 locuitori

Ustia este un sat şi comună din raionul Glodeni. Ustia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la 18 km de orașul Glodeni și la 165 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 1972 de oameni. Satul a fost menționat documentar în anul 1672.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.