Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Cultura

eye 4652 Vizualizări

A fost lansat concursul proiectelor culturale 2019


Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a inițiat astăzi concursul pentru co-finanţarea din bugetul de stat a proiectelor culturale ale asociaţiilor obşteşti pentru anul 2019.

Cuantumul total al alocaţiilor bugetare prevăzute pentru concurs constituie 5 mln de lei.

Proiectele culturale vor fi elaborate conform Regulamentului cu privire la modul de finanţare din bugetul de stat a proiectelor culturale desfăşurate de asociaţiile obşteşti, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr. 834 din 8 octombrie 2014.

Organizațiile interesate vor completa un formular de participare, la care vor anexa toate documentele necesare, dosarul urmând a fi depus on-line, fără înregistrare-autentificare și logare, accesînd următorul link: https://mecc.gov.md/ro/content/proiecte-culturale-2

Dosarele pot fi depuse pînă la 15 octombrie curent.

Potrivit secretarului de stat pentru cultură al ministerului sus-numit, Andrei Chistol, acest concurs are drept scop de a susţine proiectele culturale de interes naţional, general şi comunitar, implementate de către uniunile de creaţie şi alte organizaţii obşteşti.

În 2018, peste 90 de proiecte culturale, desfăşurate de asociaţiile obşteşti, vor beneficia de finanţare din bugetul de stat în sumă totală de patru milioane lei.

Cuvinte cheie:

concurs , proiect , cultura

Localităţile Moldovei şi diasporei

Băxani

Statut:
Sat
Prima atestare:
1471
Populația:
915 locuitori

Băxani este un sat şi comună din raionul Soroca. Băxani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la 17 km de oraşul Soroca și la 147 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 915 oameni. Satul Băxani a fost menționat documentar în anul 1471.

Citeşte mai departe