Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Istoria

eye 8575 Vizualizări

Moldova este Valahia Mare


Dimitrie Cantemir în repetate rînduri scrie şi argumentează denumirea Valahia Mare pentru Moldova. El sublinia: „Partea Valahiei, cea Mare, de pe apa Moldova, numele a toată ţara mutînd, s-au numit Moldova...

Între aceasta (Ardeal) şi între Dunăre s-au zis Valahia mică, adică ţara Muntenească. Între Valahia mica (Muntenia) şi între apa Prutului, asijdere între Prut şi între Nistru pînă la Marea Neagră, s-au chemat „Valahie Mare, adică Moldova”.

D. Cantemir atrăgea atenţia, cum o făcuse şi Miron CostinIon Neculce, Constantin Cantacuzino (Stolnicul), asupra greşelilor, „buiguielilor” autorilor străini, mai ales ale celor vecini: „istoriile străinilor nu puţină confuzie în cunoştinţe şi deosebire numerilor (=numelor) fac, un lucru adică pentru altul luînd, iar lucrurile ce s-au tăcut într-o parte a Valahiei, le socotesc într-alta făcute pentru care nu puţină amestecătură şi greşeală vedem făcută şi în mapele gheograficeşti cele mai vechi, în care pe Valahia Mare, adică pe Moldova, o pun în locul Valahiei mici şi în potriva, pe cea mică în locul celei mari”... „Vlahia Mare din socoteala tuturor gheografilor şi a istoricilor, este Moldova noastră”.

 

Cuvinte cheie:

istoria , Moldova , Dimitrie Cantemir

Localităţile Moldovei şi diasporei

Vadul-Leca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1662
Populația:
1295 locuitori

Vadul-Leca este un sat din cadrul comunei Căzăneşti, raionul Teleneşti. Localitatea este situată la distanța de 35 km de orașul Telenești şi la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1295 de oameni. Satul Vadul–Leca a fost menționat documentar în anul 1662.

Citeşte mai departe