Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Istoria

eye 2289 Vizualizări

Armata moldovenească


De la începuturi stăpîni ai Ţării Moldovei au fost proprietarii de pămînturi, adică boierii. Unul dintre ei, în virtutea împrejurărilor şi a unor anumite calităţi de voievod — comandant viteaz şi priceput, a fost ales căpetenie, întemeind o dinastie succesoare în această funcţie.

 Acei care stăpîneau moşia (satele, pămînturile sale), ulterior cu semnificaţia de „vatră strămoşească”, „patrie” aveau obligaţia s-o apere. În secolele XIV-XV în Moldova mergeau la război, atunci cînd erau chemaţi, boierii cu cetele lor. Acei care refuzau să vină la oaste erau învinuiţi de hiclenie, adică de trădare. Ţăranii supuşi boierilor — vecinii mergeau la oaste numai în cazurile de mare primejdie, cînd se chema oastea de strînsură formată, mai ales, din ţărani. După cum scrie I. Neculce: „oaste de strînsură, negrijiţi şi fără arme şi neînvăţaţi la războiu”.Orăşenii aveau datoria pe vreme de război să înarmeze cete de oşteni pe care le puneau la dispoziţia voievodului. Steagul era o unitate militară care avea vreo 50 de oşteni, cu un steag al ei, comandată de un stegar. Existau şi unităţi mari: „...un polc (regiment) de moldoveni, ca vreo 500 de moldoveni” (I. Neculce).

Cete aparte formau şi dregătorii care aveau numeroşi subalterni în ţinuturi: pitărei, armăşei, spătărei, vornicei, comişei... Căpetenie a fiecărei cete astfel alcătuite era un vătaf. Într-un document din timpul domniei lui Gaspar Graţiani din 15.03.1620 este atestat Ionaşco, vătaful de comişei din Uscaţi. Comandant al tuturor vătafilor dintr-un ţinut era un mare vătaf. Pe la 1566 în Moldova se documentează 24 de mari vătafi. În Moldova un element militar de prim rang îl alcătuiau curtenii. În veacurile XIV-XV marii dregători, comandanţii cetelor de curteni uneori, în documente, erau numiţi viteji. De pildă, în omagiul prestat regelui polon la 5.01.1395, domnitorul Moldovei Ştefan I se asigură şi de credinţa panilor: Dragoş viteazul, Grozea viteazul, Ioanîş viteazul, Costea viteazul. Curtenii erau destul de numeroşi.

Oşteni din oastea domnească

În catastiful de contribuabili al lui Petru Şchiopul din 20.02.1591 sînt înregistraţi 4.948 de curteni, 626 de vătaşi. În documentele Moldovei din veacurile XVII-XVIII ostaşii de ţară sînt numiţi slujitori, ei formau o categorie fiscală deosebită, fiind scutiţi de bir, scoşi de sub jurisdicţia organelor locale ale puterii, putînd fi judecaţi numai de superiorii lor. Steagurile, cetele boierilor, slujitorilor, la chemarea domnitorilor se prezentau la un loc anumit. Astfel, la 1497 la porunca lui Ştefan cel Mare, oştenii se „silia cu toţii de să strînjia la tîrg la Roman, unde era beleagul” (loc de concentrare).

La campaniile militare ale voievozilor Moldovei în diferite perioade luau parte hînsarii, oşteni fără leafa, care mergeau la război în dobîndă — în nădejdea prăzii ce o puteau lua de la duşman; joldunarii (de la începutul veacului XVI) — soldaţi în jold, adică în leafă, mercenari. Cel mai mare număr de mercenari — străini plătiţi de vistieria tării, circa 14.000, întreţinea domnul Ugrovlahiei Mihai Viteazul. Soldaţii în leafă din Polonia în Moldova se numeau joimiri. Hotarele şi trecătorile, vămile în Moldova erau păzite de străjeri, în Valahia (Muntenia) — de plăieşi, obcinaşi. De paza marginei (graniţei) la Nistru aveau grijă călăraşii. Din veacul XVII călăraşii din Orhei şi Lăpuşna erau subordonaţi marelui serdar. Potrivit lui D. Cantemir, pe timpul său călăraşii s-au specializat: călăraşii de Ţarigrad sau curierii constantinopolitani — 50 la număr...; călăraşii de Galaţi sau curierii gălăţeni...; îmblătorii din Hotin, cincizeci la număr...; îmblătorii de Soroca sau curierii soroceni...

Printre deosebirile esenţiale dintre Moldova şi Ugrovlahia (Valahia Muntenia) N. Iorga evidenţia „întîi de toate sistemul militar al cetăţilor şi ţinuturilor”. În Moldova, de regulă, cetăţile — puternice centre fortificate, sînt amplasate la hotarele ţării: Cetatea Alba, Orhei, Soroca, Hotin, Ţelina, Hmeliov, Roman, Crăciuna, Chilia...

 

Bătălia de la Codrii Plonini (iulie 1368)

Bătălia de la Ghindăoani (februarie 1395)

Bătălia de la Worskla (13 august 1399)

Bătălia de la Grünwald (15 iulie 1410)

Bătălia de la Marienburg (27 septembrie 1422)

Bătălia de la Loloni (septembrie 1433)

Bătălia de la Crasna (5 – 6 septembrie 1450)

Bătălia de la Doljeşti (12 aprilie 1457)

Bătălia pentru cucerirea cetăţii Chilia (23 – 26 ianuarie 1465)

Bătălia de la Lipnic (20 august 1470)

Bătălia de la Soci (7 martie 1471)

Bătălia de la Cursul Apei (18 – 20 noiembrie 1473)

Bătălia de la Vaslui/Podul Înalt (10 ianuarie 1475)

Bătălia de la Războieni (25 – 26 iulie 1476)

Bătălia de la Ştefăneşti (iulie 1476)

Bătălia de la Chilia (5 – 14 iulie 1484)

Bătălia pentru Cetatea Albă (24 iulie – 7 august 1484)

Bătălia de la Cătlăbuga (16 noiembrie 1485)

Bătălia de la Şcheia (6 martie 1486)

Bătălia din Pocuţia (anii 1490 și 1491)

Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497)

Bătălia de la Lenţeşti (29 octombrie 1497)

Bătălia de la Feldioara (22 iunie 1529)

Bătălia de la Obertyn (22 august 1531)

Bătălia pentru Moldova (iulie – noiembrie 1538)

Bătălia de la Jilişte (24 aprilie 1574)

Bătălia de la Roşcani (11 iunie 1574)

Bătălia de la Iaşi (13 noiembrie 1594)

Bătălia de la Tîrgovişte (6/16 – 8/18 octombrie 1595)

Bătălia de la Rabna (1637)

Bătălia de la Ojogeni (23 noiembrie - 3 decembrie 1639)

Bătălia de la Finta (27 mai 1653)

Bătălia de la Viena (14 iulie – 13 septembrie 1683)

Bătălia de la Stănileşti (7 – 11 iulie 1711)

Cuvinte cheie:

armata , istoria

Comentarii

 (1)
  • #1 wq123
    Acest mesaj a fost şters de către moderator!

Localităţile Moldovei şi diasporei

Naslavcea

Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
1130 locuitori

Naslavcea este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Naslavcea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 14 km de orașul Ocnița și la 243 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1130 de oameni. Satul Naslavcea este menționat documentar în anul 1437.

Citeşte mai departe