Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Istoria

eye 28534 Vizualizări

Domnița fără nume, fiica lui Vasile Lupu


Foto: hypotheses.org

Deşi cronicile moldovenești nu vorbesc decît despte două fete ale lui Vasile Lupu, Maria şi Ruxanda, totuşi ele au fost trei.

Existenţa celei de-a treia domniţe este confirmată de pictura murală din biserica mănăstririi Golia. Paul din Alep, care a trăit la curtea lui Vasile Lupu, spune, vorbind, despre picturi: «Lîngă ei (Domnul, Doamna şi domniţele Maria şi Ruxanda) este Ştefan Vodă cu o a treia soră, ambii în haine frumoase şi foarte asemănători.» Deci, nu numai c-a existat, dar Paul din Alep a şi cunoscut-o. De altfel, rapoartele ambasadorilor veneţieni către doge vorbesc de ea în numeroase rînduri, deși numele ei a rămas pîna azi necunoscut.

Se pare că această domniţă a fost cea mai mare dintre fetele domnitorului, fiindcă pe dînsa a căutat întîi s-o mărite Vasile Voda, iar pe vremea aceea fetele se măritau la rînd, după vîrstă. În anul 1641 această domniţă trebuie să fi avut vreo 18-19 ani, cam de-o vîrstă cu mama ei vitregă, Ecaterina, sosită de curînd din Caucaz. Cum se însurase a doua oară, Vasile Lupu îşi puse de gînd să-şi mărite fata mai mare. Şi urmărind interesele sale politice înainte de toate, o propuse lui Antonio Grillo, dragomanul (traducătorul) ambasadorului veneţian la Constantinopol, pentru fiul acestuia, Ambrosio. Încuscrirea Domnului Moldovei cu dragomanul veneţian prezenta două avantaje: acel de-a se lega mai de aproape cu un om care avea mare influenţă la Poartă, şi al doilea de-a se alia cu o familie de vechi patricieni genovezi, ceea ce ar fi dat neamului domnului Moldovei o strălucire, care nu-i putea fi decît de folos, mai ales la Istambul şi printre vecini. În adevăr, familia Grillo, care data din secolul al XlII-lea, numărase un ambasador genovez pe lîngă hanul tătarilor (1308), un savant călugar benedictin şi acum pe Antonio, influentul dragoman veneţian de la Poartă.

Aşadar, în acel an, 1641, Vasile Lupu cerceta printre agenţii lui la Istambul posibilitatea acestei căsătorii, care, către toamnă, fu hotărîtă. În martie 1642, el trimise la Poartă pe nepotul medicului său italian Scocardi, pentru a pune toate la cale în vederea căsătoriei şi a hotărît ziua nunţii. În august acelaşi an, soseau la Istambul boierii lui Vodă pentru a conduce pe Ambrosio Grillo la Iaşi. Nunta domniţei trebuie deci să fi avut loc în toamna anului 1642.

De la început vedem pe ginerele Domnului devenindu-i un fel de consilier de taină, care face legătura între socru-sau, Voievodul, şi tatăl său, dragomanul. Această asiduă legatură avea un scop: de-a discredita pe Matei Basarab, domnitorul Valahiei, la Poartă pentru a-i scoate domnia, veşnica dorinţă a lui Vasile Lupu. Duşmănia aceasta a domnilor Moldovei și Valahiei și sforile ce se trăgeau acolo erau periculoase pentru actorii principali ai piesei ce se juca. În chiar primăvara anului 1643, abia la luni după nunta domniţei, solul veneţian scria dogelui că Antonio Grillo se căia de înrudirea lui cu domnul Moldovei şi că-i era frică pentru viaţa fiului său. Doi ani mai tîrziu, în 1645, nora lui Grillo, fata lui Vasile Lupu, sosea ea însăşi la Constantinopol «pentru afacerile şi complicaţiunile politice ale tatălui său».

Nu numai în politică, dar mai ales în situaţia acestei familii italiene faţă de Poartă, afacerile erau în adevar «foarte complicate». Căci în 1645 se declarase razboiul între republica Veneţiei şi Imperiul Otoman pentru posesiunea insulei Creta; iar un an mai tîrziu, în 1646, Veneţia şi papa proiectaseră un fel de cruciadă a Europei Centrale şi Orientale împotriva semilunei, în fruntea căreia se plănuia a se pune pe unul din voievozi: al Transilvaniei, al Munteniei sau al Moldovei. Ambiţios cum era, văzîndu-se în închipuire împărat al Bizanţului, Vasile Lupu nu se îndoia că lui i se va da conducerea cruciadei. În ianuarie 1646, el scria lui Antonio Grillo despre aceste planuri politice, iar în iunie aceluaşi an îl vestea că «la toamnă se vor vedea lucruri mari».

În atare condiţiuni, Antonio Grillo devenise de două ori suspectat de Poarta, întîi ca dragoman al republicii Veneţiei şi al doilea ca cuscru al Domnului Moldovei.

Vasile Lupu, pentru a ieşi din orice bănuială faţă de Poartă, hotărî să se desfacă de această încuscrire, care devenea nu numai supărătoare, dar şi primejdioasă.

În chiar vara anului 1646 se vorbea că Domnul Moldovei vrea să-şi izgonească ginerele, iar în mai 1648 îl şi băgă la închisoare. Un an mai tîrziu, în aprilie 1649, lucrurile se rezolvară de la sine. Războiul turco-veneţian, fiind mai aprins ca oricînd, solul fu înfundat în închisoarea de la Hîrsari cu toţi oamenii lui, iar dragomanul Antonio Grillo sugrumat.

În urma acestei catastrofe familiale, fata lui Vasile Lupu plecă cu bărbatul ei la Constantinopol pentru a asista la înmormîntarca socrului, însă ajunsă acolo, de grija poate de ce i s-ar întîmpla, Vasile Lupu puse, prin prietenii lui, toate stăruinţele pentru a o hotarî să se despartă de soţul ei. Apoi, cu mari greutăţi, căci turcii voiau să reţină fata la Istambul ca o chezăşie a credinţei Voievodului, el reuşi totuşi să şi-o aduca din nou la Iaşi, măritînd-o a doua oară cu un nobil polonez, Koniecpolcki.

De atunci se pierd şi urmele acestei domniţe. Ştim numai de acest al doilea soţ al ei că era unul din marii magnați ai Poloniei, ofiţer tînăr, inimos şi nepriceput, pe care Bogdan Hmielniţki îl numea «puştiul» şi care, de cîte ori mergea la război, se purta ca un viteaz, dar pierdea bătălia.

Cuvinte cheie:

domnitori , istoria , Moldova

Comentarii

 (3)

Localităţile Moldovei şi diasporei

Alexandru Ioan Cuza

Statut:
Sat
Prima atestare:
1770
Populația:
2653 locuitori

Alexandru Ioan Cuza este un sat şi comună din raionul Cahul. Alexandru Ioan Cuza este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 37 km de orașul Cahul și la 194 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2653 de oameni. Satul Alexandru Ioan Cuza a fost menționat documentar în anul 1770.

Citeşte mai departe