Şalul negru de Alexandr Puşkin

La şalul cel negru mă uit în tăcere
Şi sufletu-mi rece e nemângăiat,
Pentru că de jale, de chin şi durere
Este sfăşiat!
Eu astăzi la lume a spune voiesc,
Din care pricină cumplit pătimesc.

Când eram mai tânăr iubeam cu dulceaţă
O gingaşă greacă cu părul frumos,
Cu negre sprincene, cu rumănă faţă
Şi trup mlădios;
Căci atunce lesne în amor credeam,
Şi amărăciunea-i încă n-o ştiam.

Iscusita fată cu a sa iubire,
Cu-a ei cătătură ce înflăcăra,
Singurul meu bine, ş-a mea fericire
Pe lume era.
Dar statornicie este pe pământ?...
Credinţa e vorbă, amorul cuvânt!

Într-una din zile, poftisem la masă
Câţiva buni prieteni, cu care vorbind
Mă simţeam ferice, la greaca frumoasă
Gândul meu fiind.
Căci de zile negre grijă nu purtam;
Vro nenorocire nici macar visam.

Iat-un mârşav jidov vine şi-mi şopteşte:
“Greaca ta, stăpâne, ce-atât o iubeşti,
Te vinde pre tine şi te vicleneşte,
Iar tu nici gândeşti!”
Eu îi dădui aur şi îl blăstămăi,
Şi pe credinciosu-mi rob atunci chemăi.

Pe calul meu ager sării cu grăbire,
Şi lăsându-i frâul ca vântul zburam,
Nu simţeam durere, nici compătimire,
Ca piatra eram.
O negură ochii îmi păinjini,
Şi îngheţul morţei inima-mi slei.

Dar când casa grecei zării de departe,
Slăbi tot curajul şi puterea mea;
Zbor, ajung, descalec rece ca de moarte,
Şi intru la ea.
O, vai! o, turbare! o, chin nedescris!
Văz... aievea oare sau e vrun rău vis?

Văzui fărădelege, văzui pângărire!
Pe-un arman în braţe ţinea strâns la sân,
Ş-a lor buzi lipite arătau simţire,
Numai prin suspin.
Iute ca un fulger paloşul am scos...
C-o cruntă lovire i-am prăvălit jos!

Apoi a lor trupuri călcând cu turbare,
Priveam a fetiţei chipul cel plăcut,
Guriţa-i deschisă cerea sărutare
Ş-într-acel minut.
Atunci de pe capu-i şalul am luat,
Ş-am şters în tăcere fierul sângerat.

Tot încă ţiu minte ruga ei duioasă,
Şi cum din grumazu-i sânge gâlgâia...
De-acum se sfârşiră greaca cea frumoasă,
Ş-amoriul cu ea!
De-acum pentru mine zi senină nu-i!
Cui să-mi spun durerea? Amor s-arăt cui?

Robul luă îmbe trupurile-n spate,
Şi-ndată ce-a nopţei umbră se ivi,
Merse, şi în apa Dunărei spumate,
El le azvârli.
Ah! cu trupul grecei în val îngropat,
Ş-a mea bucurie s-a acufundat!

Nici minut, nici oară nu mai am de-atunce
De-amor, de odihnă, ci numai de chin,
Nu mai am ochi negri să mai sărut dulce,
Viaţa mea-i suspin!
La şalul cel negru în tăcere cat,
Şi tristul meu suflet e nemângăiat!

Localităţile Moldovei şi diasporei

Carmanova

Statut:
Sat
Prima atestare:
1806
Populația:
5000 locuitori

Carmanova este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Fedoseevca, Carmanova, Cotovca și Mocearovca. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Grigoriopol și la 67 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2010 populaţia satului constituia circa 5000 de oameni. Satul Carmanova a fost menționat documentar în anul 1806 cu denumirea Neidorf.

Citeşte mai departe