Palatul lui Duca-vodă

mai 1842

Amice, îţi scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălţime unde odinioară vegheau cete de ostaşi viteji, ţinând ochii în calea tătarilor, şi unde astăzi se îngraşă dormind câţiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetăţuie, şi iată ce-am găsit:

Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din faţă cu Iaşii, este întreg de piatră, cu bolţi de cărămidă. El nu întruneşte proporţiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginaţiei. Ferestrele, prea mici, sunt împrăştiate fără nici o simetrie pe faţada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuinţele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi.

Înălţimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainiţe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă şi lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se deschide uşa beciurilor.

Pe acest balcon de piatră o altă uşă, rotundă, îngustă şi scurtă, dă pas în o tindă boltită, pardosită cu cărămizi exagonale şi luminată prin o fereastră din fund. În dreapta şi în stânga tindei, două uşi dau intrare în două mici apartamenturi; cel din stânga cuprinde o sală destul de mare cu trei ferestre spre ogradă, boltită şi pardosită cu cărămizi. În unghiul de-a stânga, cum intri, se vede locul unei sobe ce s-a dărmat. Acea sală servea pentru primiri şi sfaturi; ea comunică cu o cameră luminată prin două ferestre, tot dinspre ogradă, asemenea boltită şi pardosită cu lespezi de cărămidă.

În unghiul din fund, în dreapta, se vede o uşă mică ce se crede că ar fi comunicat prin o scăricică săpată în zid cu tainiţele de dedesubt.

Celălalt apartament, din dreapta tindei, se compune iarăşi din două camere, însă mai mici. Cea dintâi are două ferestre spre ogradă, boltă şi pardoseală de cărămizi. În unghiul de-a dreapta uşii se găseşte încă o sobă, ce seamănă cu vetrele ţărăneşti, deşi mai bine lucrată, mai elegantă şi mai ridicată. A doua cameră, numită odaia lui vodă, primeşte lumina din partea oraşului Iaşii. Pe pereţi apar nişte flori roşii zugrăvite cu puţină artă; însă aceste vestigiuri arată că apartamentele au fost acoperite cu frescuri, peste care s-a lăţit mai în urmă varul vandalismului călugăresc.

În unghiul din fund, în dreapta camerei din fund, este o uşă foarte îngustă şi scurtă care se deschide în zidul dinspre ogradă. O scăricică săpată în acel zid, şi luminată numai prin o ferestruică rotundă, duce în o cameră numită iatacul doamnei, şi care se găseşte sub odaia lui vodă. Acea cameră misterioasă, boltită cu piatră, puţin ridicată şi luminată prin două metereze, are în fund un soi de scobire în zid, ce servea de vatră. Ferestrele ei privesc în partea Prutului.

Aşadar, rândul de sus al palatului se compune din cinci camere, dintre care una tainică şi subaşezată. Intrarea în beciuri este pe din faţă, adică din partea ogrăzii. Ele sunt săpate în pământ, boltite şi zidite de-a curmezişul palatului, în număr de cinci sau şase, dar nu au nimic remarcabil.

Iar intrarea în tainiţe se găseşte în peretele palatului care priveşte spre oraş. O uşă mică, rotundă şi ridicată de la pământ ca de vreo doi coţi, duce într-un fel de tindă îngustă, în al cărei fund se deschide o vizunie ce are multă asemănare cu un cuptor de pitărie; nivelul ei e mai ridicat decât acel al tindei. În stânga se vede o cameră boltită, tupilată, întunecoasă, în al cărei colţ, de-a stânga, se arată o gaură prin care de-abia încape omul, pentru ca să intre în o altă cameră, asemenea întocmai ca cea dintâi. Amândouă sunt zidite pe aceeaşi linie cu iatacul doamnei.

Care a fost menirea acestor tainiţe?... Las această întrebare pe seama arheologilor; eu constat numai că bolţile sunt lucrate cu multă măiestrie, că forma ferestrelor este rotundă şi că arhitectura palatului, deşi străină regulilor arhitecturale, are un sigil de originalitate şi poate să ne facă a întrevedea în trecut soiul locuinţelor adoptate de strămoşi pe timpul periculos în care trăiau.

În pervazurile uşii balconului se cunosc încă borţile scobite în zid pentru capetele drugului ce servea a întări uşa pe dinăuntru, când era închisă noaptea; obicei care s-a păstrat până astăzi în casele ţărăneşti.

În odaia lui vodă, la ambele colţuri, în partea ferestrei, sunt doi stâlpişori de piatră, puţin ridicaţi, care ţineau loc de picioare pentru un pat. Asemene se obişnuieşte şi la ţărani, cu deosebire numai că stâlpii sunt de lemn.

Din dosul palatului se găseşte o cişmea seacă, făcută în zidul ce înconjoară Cetăţuia. Poarta Cetăţuiei se deschide în partea zidului ce cată spre dealul Pietrăriei. O clopotniţă se înalţă pe dânsa, însă nu are nimic mai însemnat decât toate celelalte clopotniţe de pe la mănăstiri. În fruntea porţii, pe dinafară, este săpată în piatră stema ţării: cap de zimbru, purtând o coroană pe coarne, şi între coarne o stea; în dreapta un soare, în stânga o lună, dedesubt o cruce şi primprejur o inscripţie încă bine păstrată. Grăbească-se arheologii să o copieze, căci timpul macină.

În stânga porţii se înşiră nişte case mari cu două rânduri, ce par a fi mai moderne; iar de acestea se ţin un rând de case vechi, care au o sală lungăreaţă de o frumoasă arhitectură. Proporţiile sunt bine chibzuite, iar mai cu seamă bolţile, de stil gotic, sunt demne de admirat. Sub ea, se află pivniţe lungi, largi şi trainice.

În dreapta porţii, lângă zidul Cetăţuiei, dinspre Prut, este o zidire de formă rotundă, a cărei boltă este o adevărată minune de eleganţă şi de măiestrie. Lumina o primeşte pe deasupra ca domnul

Panteonului. Ce păcat că acel mic cap-d'operă de arhitectură servea, precum se spune, de bucătărie!

Biserica se ridica mai în mijlocul ogrăzii. Ea seamănă cu Biserica Goliei din Iaşi. Pe zidul dinlăuntru, deasupra uşii, sunt zugrăvite portreturile lui Duca-vodă şi al familiei sale. Domnul ţine în mâna dreaptă planul bisericii.

N.B. — Se zice că o parte din dealul Cetăţuiei s-ar fi dărmat — nu ştiu când... şi că în acea dărmare ar fi dispărut şi un palat cu două rânduri... (?)

Pe zidul Cetăţuiei este un foişor luminat cu trei ferestre mari, din care turistul se bucură de o minunată panoramă. Lângă acel foişor se deschide în zid o portiţă ce dă drumul afară din Cetăţuie... Câte scene romantice s-ar putea clădi pe acel foişor şi acea portiţă misterioasă!...

Localităţile Moldovei şi diasporei

Cişmichioi

Statut:
Sat
Prima atestare:
1809
Populația:
5054 locuitori

Cişmichioi este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Cişmichioi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 108 km de municipiul Comrat și la 207 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 5054 de oameni. Satul Cişmichioi a fost întemeiat în anul 1809.

Citeşte mai departe