De unde vine numirea naşterii mântuitorului nostru - Crăciun?

Numirea aceasta-i foarte veche — şi despre iscodirea ei s-au spus multe. Cu toate acestea, şi pân-acuma nu se ştie lămurit de unde a venit această numire în limba moldovenilor noştri. Să cercetăm trebuinţa aceasta mai de aproape. Să luăm în vedere că limba noastră, care s-a născut odată cu primirea sfintei credinţe a lui Hristos, a păstrat vreo câteva urme şi din acea vreme, când strămoşii noştri au fost încă păgâni. Aşa-s, de pildă, numirile sărbătorilor păgâneşti, pe care norodul nostru adeseori le păstrează încă şi acuma: Rusaliile, Joile Mari şi altele de felul lor.

Aşa-s şi numirile zilelor săptămânii, care se trag din numirile dumnezeilor păgâneşti ale vechilor romani, din care ne tragem şi noi: luni, de la dumnezeoaia Luna; marţi, de la Mars — Dumnezeul războiului; miercuri, de la Miercurie — Dumnezeul negustoriei — şi aşa mai departe. Păgânătatea şi-a lăsat unele urme de ale sale în limba şi obiceiurile norodului nostru până în vremea de astăzi, măcar că acuma suntem creştini cu desăvârşire. Obiceiurile şi sărbătorile păgâneşti în obştea noastră creştinească sunt o mare necuviinţă — şi ar trebui ca noi să ne luptăm împotriva lor cu toate puterile noastre. Dar, cu părere de rău, trebuie să spunem că aceste credinţe deşarte le apără mai ales cei bătrâni, care zic că „aşa au apucat de la părinţi“.

Totuşi, fiindcă limba noastră s-a născut odată cu încreştinarea noastră, cuvinte cu rostire păgânească în ea sunt destul de puţine, mult mai puţine decât în multe alte limbi. Aşadar, limba noastră nu se arată ca o limbă mai cu deosebire creştinească de la începuturile sale. Cea mai mare mulţime a cuvintelor ei a intrat într-însa după încreştinarea neamului nostru şi sunt deci creştineşti.

Despre cuvântul Crăciun unii au spus că el este cuvânt păgânesc, alţii, că-i creştinesc. Cei ce au zis că vine de la păgâni spun că-i împrumutat de moldovenii noştri de la slavoni, pe când au fost slavonii încă pâgini, şi că vine de la numirea dumnezeului slavon Caranun, ce era un dumnezeu rău şi, după credirile slavonilor, trimitea oamenilor fel de fel de nenorociri. Alţii zic că Crăciun vine din cuvântul slavon kriciati „a ţipa“, căci adică porcii tăiaţi de Crăciun amarnic mai ţipă; în vechime aceşti porci se tăiau de jertfă dumnezeilor păgâneşti.

Cei ce zic că cuvântul Crăciun este rostire creştinească arată că el seamănă cu cuvântul creştin şi că este legat de marea sărbătoare creştinească, dar mai departe nu dovedesc nimic.

Cum să fie dar? Cine are mai multă dreptate?

Fireşte că cei ce spun că numele Crăciun îi numire creştinească. Cum aşa? S-ar părea că cei dintâi sunt mai temeinici cu părerea lor. Iată cum. Nici o numire a marilor sărbători creştineşti în limba noastră nu-i cu rostire păgână. Numai numirile sărbătorilor răzgândite de norod şi numirile zilelor săptămânii sunt păgâneşti.

Aşa, de pildă, Învierea — Paştele, Boteaza, Duminica Mare, Adormirea Maicii Domnului — Sântămăria şi altele, toate aceste cuvinte sunt de rostirea creştinească. Aceasta-i din pricină că numirea sărbătorilor a intrat în limbă tocmai pe când se alcătuia limba, odată cu primirea credinţei creştineşti de către norodul nostru.

De ce să nu fi fost aşa şi cu Crăciunul?

Mai departe. Numirile sărbătorilor creştineşti, fiind creştine, au putut să fie luate numai din limba părinţilor norodului nostru, romanilor vechi, din limba lătinească, căci de la acest norod ne-au venit nouă sf.[ânta] credinţă a lui Hristos. În adevăr, vedem că toate sărbătorile cele mai mari ale bisericii poartă numiri latineşti.

Paştele vine din latinescul Paseha (Pasha); Duminica Mare, din dies Dominica Magna — ziua Domnului cel Mare; Boteaza, de la latinescul vaptizo (botez) şi aşa mai departe. Prin urmare, şi Crăciunul, ca şi celelalte sărbători, trebuie să fie din rostirea latinească. Altfel nici nu poate să fie.

Aşadar, numirea Naşterii lui Hristos în limba noastră, ca şi numirile celorlalte sărbători trebuie să fie mai întâi creştinească şi apoi latinească. Vasăzică, nu-i drept că-i luată de la păgânii slavoni, din numirile dumnezeilor păgâneşti.

Numirea Naşterii lui Hristos, Crăciun, adevărat îi creştinească. Dar nu pentru că aduce cu cuvântul creştin.

Cuvântul Crăciun vine din latinescul incarnatio (incarnaţio), ceea ce va să zică încarnare, întrupare (venirea în trup a Domnului nostru Iisus Hristos).

Se vede că în vechime, la creştinii romani, numele naşterii Mântuitorului se numea dies incarnationis (incarnaţionis) — ziua încărnării, întrupării lui Hristos. În limba noastră incarnatio (incarnaţio) s-a schimbat dintâi în încărnăciune (precum a fost cu cuvântul rugăciune, din latinescul rogaţii, rogatio, rogaţione, rugăciune; incarnaţio, incarnaţione, încărnăciune), de unde, pierzându-se în de la început şi e de la sfârşit, a ieşit cuvântul cărnăciun, care s-a şi prescurtat în Crăciun.

Iată istoria acestei numiri, după cât se pare mai aproape de adevăr.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Buciuşca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1522
Populația:
263 locuitori

Buciuşca este un sat din cadrul comunei Saharna Nouă, raionul Rezina. Satul Buciuşca este amplasat pe malul drept al rîului Nistru, este situat la o distanță de 22 km de oraşul Rezina şi la 104 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 263 de oameni. Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1522.

Citeşte mai departe