string(7) "library" string(8) "document"
1410
300
1639
1711
1574
1822
940
82
1832
1812
1475
1476
1457

Musca şi carul

La ocazia compunerei Regulamentului organic
Bucureşti, 1830

La amiază, pe căldură,
Se urcau pe drum la munte
Şase harnici cai de frunte
Înhămaţi la o trăsură.
Spre-a o face mai uşoară,
Toţi drumeţii se coboară;
Caii însă asudau,
Opinteau şi iar mai stau,
Când o muscă foarte iute
Au venit să le agiute.
Bâzâind pe ii îndeamnă
Şi prin aer drum l însamnă;
Unde coama nu agiunge
Pe rând caii tot împunge.
Carul dacă naintează,
Crede că-nsaşi ea l-au tras,
Şi-nmândrită-apoi s-aşază
Cărăuşului pe nas.
Iar de stă la vre o râpă,
Musca-atunci se face foc:
Zboară,-mpunge,-njură, ţipă
Că stau roatele pe loc,
Ca bătrânul capitan,
Ce în cruntă bătălie
Cătră un asalt îmbie
Pe aprodu al său oştean.
Mai oftează musca mică
Că povara nu-i rădică
Şi că dintre călători
Nu-i dă nime agiutori,
Dar l-a sa bâzâitură
Nici pic caii iau aminte,
Ci păşind tot înainte
Suie-n deal cea grea trăsură.
Atunci musca, stând, li zice:
Să ne răsuflăm aice
Dup-atâta osteneală!
Ş-apoi fără de sfială
Li mai cere legiuită
Pentru lucru mulţămită.

Aşa unii multe ori
Se îndeasă la o treabă,
Unde-s pre sârguitori
Şi la vorbă şi la grabă,
Dar în faptă-s chiar bufoni,
Minciunoşi şi fanfaroni.