Un salon din Iaşi

1 2 3 4 5 6 7 8 9

SCENA I

Două dame pe o canapea, în fundul salonului; una din ele, vădană ce a fost odinioară frumoasă; cealaltă tânără, nurlie şi destul de nevinovată încă. Cea dintâi poartă o rochie de catifea vişinie; cea a doua -- rochie de crep trandafiriu cu bucheturi albe.

ROCHIA DE CATIFEA: Cum ai petrecut alaltăseară la adunarea doamnei A.?

ROCHIA DE CREP: Cât se poate de bine; am jucat până la trei ceasuri.

ROCHIA DE CATIFEA: Eu n-am găsit adunarea plăcută... Era prea multă amestecătură... Numai jupâneasa mea din casă lipsea.

ROCHIA DE CREP: Se poate; însă eu, doamna mea, nu caut într-un bal decât petrecere şi nu cer alta decât să am cavaleri plăcuţi pentru Joc.

ROCHIA DE CATIFEA (zâmbind): Şi mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i aşa?

ROCHIA DE CREP (tulburându-se): Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el?

ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc): Ascultă, draga mea, ştii cât te iubesc, şi cred că nu te-i supăra de cele ce ţi-oi spune, pentru că eşti o persoană de spirit, deşi încă foarte tânără.

Lumea începe a vorbi de d-ta, şi aceasta mă mâhneşte, cât nu-ţi pot mărturisi... Vărul d-tale e uşor de minte, şi nu-l socot să fie în stare de a simţi vreodată câte are obicei a înşira din gură. Eu îl cunosc...

ROCHIA DE CREP: Îl cunoşti?... cum?

ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii): A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, şi de-atunci...

ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind): Şi de atunci, draga mea, îţi pare rău şi faci morală altora (sculându-se): Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit.

(Se închină rochiei de catifea şi se îndreaptă către uşa unui salon lăturalnic unde se întâlneşte cu un aghiotant strălucitor sub uniforma sa aurită.)

AGHIOTANTUL: Sărut mâna, verişoară; eşti frumoasă în astă seară ca o zână! Vrei să jucăm cel întâi contradans împreună?

ROCHIA DE CREP: Nu se poate, verişorule, că-l Joc cu domnul D.; însă dacă n-ai damă, du-te de pofteşte pe doamna cea cu rochie vişinie, care îţi vroieşte mult bine.

(Se depărtează, râzând cu mulţumire)

AGHIOTANTUL (posomorându-se): Ce însemnează asta?...

Dnul D. joacă mai toate contradansurile cele dintâi cu verişoara!...

Nu-mi prea place, nu, nicidecum.

(Se apropie de bărbatul verişoarei, tânăr smolit, foarte îngrijit de când s-a însurat, şi care stă înfipt, ca o sentinelă, lângă uşa salonului pentru ca să poată urmări cu ochii toate pasurile nevestei sale.)

AGHIOTANTUL (dându-i mâna): Ce ai, vere, de stai aşa pe gânduri? Ţi s-au înecat corăbiile?

BĂRBATUL (cu glas înăduşit): N-am nimică.

AGHIOTANTUL: Ba ai. Te vezi de pe faţă că-ţi pare rău de ceva.

BĂRBATUL (mirându-se): Mie?... De ce să-mi pară rău?

AGHIOTANTUL (în taină): Pentru că verişoara joacă totdeauna cel întâi contradans cu D.

BĂRBATUL (boldind ochii): Ba că să zici!... N-am băgat de seamă pân-acum.

AGHIOTANTUL: Hmmm!... vere, nu-mi place, nu-mi place! dnul D. ...

BĂRBATUL (ştergându-şi fruntea): Nu pot să-l sufăr; parcăi o muscă leşinată.

AGHIOTANTUL : Muscă, muscă; dar ştie să bâzâiască frumos la urechile damelor. Ia seama, vere, ia seama bine.

(Bărbatul, roş ca un bujor îmbobocit, îşi caută nevasta prin salon şi, nezărind-o, se repede pe urma ei, în vreme ce aghiotantul se apropie de dama care poartă rochie de catifea vişinie.)

ROCHIA DE CATIFEA (foarte graţioasă): Unde-oi scrie că-ţi mai aduci aminte de prietene şi că te apropii de ele!

AGHIOTANTUL: Doamna mea, am avut totdeauna de mare plăcere a mă g[...]n compania d-tale, şi dar...

ROCHIA DE CATIFEA (iute): Şi dar, vii să mă pofteşti la cel dintâi contradans?... Primesc cu mare mulţumire. (Făcând loc pe canapea.) Pune-te lângă mine, că am să-ţi vorbesc multe.

AGHIOTANTUL (în parte): Am păţit-o.

(Se pune pe canapea, fără voie, şi în vreme ce Rochia de catifea îi înşiră o mulţime de vorbe măgulitoare, el se posomorăşte cu atât mai mult că zăreşte mai departe pe verişoara lui, care, ochindu-l cu coada ochiului, se face că ascultă cu multă plăcere complimentele ce-i adresează D. Lângă uşa salonului, bărbatul îşi mănâncă o mustaţă şi aruncă asupra lui D. fulgerătoare căutături.)

SCENA II

N. B. Această scenă se petrece într-un salon mic, pe care francezii îl numesc boudoir, alături cu salonul de Joc. El este luminat prin două lămpi cu gazojen, care răspândesc o palidă lumină pe tapiseria bogată, pe mobilele elegante şi pe etajerele pline de bronzuri artistice şi de porţelane peţioase care împodobesc acel locaş misterios. Trei dame tinere s-au retras în el, urmărite fiind de un cortej de cavaleri admiratori ai frumuseţii lor. Una din ele şade pe o canapea îmbrăcată cu stofă argintie; a doua s-a încuibat, ca o porumbiţă delicată, într-un jilţ elastic; a treia stă pe picioare lângă un clavir mic de Erhard, şi degetele sale fragede se primblă pe tuşele instrumentului, scoţând note armonioase şi cercând melodia unei romanţe noi. Fiecare dintr-aceste trei graţii este înconju­rată detineri eleganţi ce flutură cu uimire împrejurul lor.

DAMA DE PE CANAPEA: Frumoasă melodie!... Ce arie-i asta?

UN CAVALER SPÂN: Un solo din Trovatore.

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Localităţile Moldovei şi diasporei

Holoşniţa Nouă

Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
176 locuitori

Holoşniţa Nouă este un sat din cadrul comunei Palanca, raionul Drochia. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Drochia și la 187 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 176 de oameni. Satul Holoşniţa Nouă a fost înființat în anul 1910.

Citeşte mai departe