Înfiinţarea fabulei

În palat la împărat,
Adevărul, gol din fire,
Fără veste au intrat.
La a lui aşa privire
Împăratul au strigat:
— Cine eşti? Cum îndrăzneşti,
Gol, aici, să te iveşti?
— Adevărul sunt.

— Ce vrei?
— Vreau să-ţi spun a mea părere:
Tu nicicum nu ai durere
Pentru pământenii tăi;
Cei mai mari te măgulesc
Şi norodul jefuiesc;
Legile îţi sunt călcate...
— Ieşi afară! Ieşi afară!
Golule neruşinate!
Daţi-l uite jos pe scară!
Iată cum fu primit
Adevărul dezgolit;
El, oftând, se depărtară.
Dar a lui dorinţă bună
Un alt chip i-au arătat.
Adevărul mai pe urmă
Iar au mers la împărat,
Însă nu gol, ci-n veşminte

Împrumutate la minte
Şi, cu aer de respect,
Au vorbit frumos, încet.
Împăratul, în mirare,
I-au dat toată ascultarea;
L-au pătruns, l-au înţeles,
Şi îndată au ales
Alţi miniştri, altă curte,
Au făcut prefaceri multe,
Trebile au îndreptat
Ş-au fost binecuvântat.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Trebujeni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1575
Populația:
1449 locuitori

Trebujeni este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Butuceni, Morovaia și Trebujeni. Localitatea se află la distanța de 25 km de oraşul Orhei şi la 71 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1449 de oameni. Satul Trebujeni a fost menționat documentar în anul 1575.

Citeşte mai departe