Filtru pe categorii

Orhei, raionul Orhei

Statut:
Oraș
Prima atestare:
sec. XV
Populația:
25641 locuitori

Orhei este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Orhei.  Amplasat în partea centrală a republicii,  pe malul rîului Răut, oraşul Orhei este situat la o distanţă de 46 km de Chișinău.

Prognoza meteo Duminică, 23 februarie, 2020
Perioadă Prognoză Temperatura Precipitaţii
22:00–0:00 6°C 0 mm
Vînt: SSV Vînt slab, 4.1 m/s
Citește noutățile

Cuprins

[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului Orhei constituie 25 641 locuitori, dintre care 46.56% - bărbaţi și 53.44% - femei. Structura etnică a populaţiei oraşului este următoarea: 89.17% - moldoveni, 3.59% - ucraineni, 5.45% - ruşi, 0.12% - găgăuzi, 0.18% - bulgari, 0.14% - evrei, 0.07% - polonezi, 0.59% - ţigani, 0.67% - alte etnii. În Ungheni au fost înregistrate 8 715 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.9 persoane.

[în sus]Istoria localitații

Primele menţiuni documentare ale Orheiului datează din ultima treime a secolului al XV-lea şi se referă la pîrcălabii cetăţii Orhei, situată la 18 km mai jos pe cursul Răutului de locația actuală a orașului Orhei. S-au făcut mai multe încercări de a explica toponimul Orhei. Conform unei versiuni Orhei ar deriva de la cuvîntul unguresc „var” cu sensul de oraş. O altă ipoteză susține că ar fi un termen cu utilizare locală care indica locul unde fusese o gospodărie, curte, etc. Unii consideră că este de provenienţă turanică, iar „orga” înseamnă reşedinţa hanului.

Orașul Orhei are o istorie veche și bogată. Orheiul de astăzi a avut în trecut o altă vatră, care mai multe secole în urmă a fost părăsită. Populația a abandonat vechea localitate de pe Răut, întemeind o altă așezare cu aceeași denumire Orhei, situată la 18 km mai jos pe cursul Răutului. Vechiul oraș părăsit în primele decenii ale secolului al XVI-lea este cunoscut astăzi sub denumirea Orheiul Vechi, iar noua așezare apărută pe la mijlocul secolului al XVI-lea, a fost numită Orhei. Așezarea veche a devenit un sat obișniut care a dispărut la începutul secolului al XVIII-lea.

Arheologii au descoperit la Orheiul Vechi o veche cetate din lemn și pămînt din secolele XII-XIII, care a fost distrusă în urma invaziei tătaro-mongole din anii 1241-1242. În aceeași vatră în jurul anului 1330 tătaro-mongolii au construit fortificații și chiar un oraș de tip oriental, numit Șehr-al-Gedid (în traducere Orașul Nou). În anul 1369 tătaro-mongolii sînt izgoniți din regiunea pruto-nistreană, iar populația băștinașă se așează cu traiul în vatra orașului, numit de către autohtoni Orhei. Extinderea teritorială a Țării Moldovei prin includerea spațiului șintre Nistru și Prut a favorizat dezvoltarea Orheiului, care devine un centru al producției meșteșugărești și schimbului de mărfuri. Stabilitatea politică în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a contribuit la transformarea localității în tîrg. Mărturie sînt numeroasele monede emise în domnia lui Alexandru cel Bun, dar și cele străine descoperite de arheologi la Orheiul Vechi.

Cetatea de piatră înălțată de tătaro-mongoli, deși era deteriorată a servit moldovenilor drept centru de apărare. În domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504) citadela este reconstruită și transformată în reședință a pîrcălabilor de Orhei. La 1 aprilie 1470 în documente este menționat un pîrcălab al cetății Orhei, care îndeplinea și funcții administrative în ținut. Construind o cetate de pămînt și lemn la Orhei Ștefan cel Mare urmărea să consolideze sistemul defensiv al Moldovei, să o apere de incursiunile tătarilor. Drept dovadă a importanței pe care o acorda Ștefan cel Mare Orheiului, servește faptul că în funcția de pîrcălabi de Orhei erau numiți boierii devotați voievodului, ca Radul Gangur, Galeș, Vlaicu, Grozea Micotici, Ivanco și Alexa.

Pe parcursul secolelor XV-XVI, interiorul fortificației a adăpostit, concomitent cu palatul pîrcălabului și locuințele unor orășeni. În anul 1499 ca urmare a unei incursiuni a tătarilor tîrgul și cetatea Orhei au fost devastate. Deși citadela a rămas îm nîinile moldovenilor, capacitatea ei de apărare nu a fost pe deplin refăcută. În 1513 o nouă invazie a tătarilor a afectat serios cetatea. Incursiuni ale tătarilor au avut loc și în anii următori, prejudiciind grav cetatea, tîrgul și întreg ținutul Orhei. Campania sultanului turc Soliman Magnificul în vara anului 1538 a avut urmări dezastruoase pentru cetatea și ținutul Orheiului, dar și mai grav era pericolul transformării Orheiului în cetate turco-tătară în vederea consolidării otomanilor în spațiul dintre Prut și Nistru.

Devastarea tîrgului Orhei în mai multe rînduri, începînd cu anul 1499, probabil i-a determinat pe locuitorii acestuia să caute un trai mai liniștit în altă parte. Treptat așezarea urbană este părăsită de localnici, fenomen care ia amploare după 1530 – 1540, aceștia strămutîndu-se cu 18 km mai sus pe cursul Răutului și întemeind o localitate cu aceeași denumire – Orhei. Vechiul tîrg a fost părăsit cu desăvîrșire. Începînd cu anii `50 – `60 ai secolului al XVI-lea sursele istorice vorbesc despre apariția unui nou tîrg într-o nouă vatră, care a devenit și centrul administrativ al ținutului Orhei.

Atestări certe ale oraşului Orhei avem din perioada domniei lui Alexandru Lăpuşneanu, de pe la 1554, cînd s-a lucrat la digul de la confluenţa rîurilor Cula și Răut, atunci formîndu-se lacul din faţa localităţii despre care a scris și Dimitrie Cantemir: „Tîrgul este frumos şi înzestrat cu de toate cele necesare pentru viaţă, avînd un lac cu o insulă, cîndva remarcabilă, unde creşte viţă de vie”. Catastiful din 1591 înregistrează în ținutul Orhei 2 657 de oameni săraci, 380 de curteni și 226 de nemeși.

Din 1599 Orheiul este trecut în documentele oficiale ca tîrg, localitatea se dezvoltă devenind un centru al comerțului în regiune, iar unul din proprietarii dughenelor noi apărute este pîrcălabul de atunci al Orheiului, Nicoară Donici. Acesta din urmă, în 1607 dăruia măînăstirii Secu „niște casă și cu tot locul și cu dughene, care sînt în mijlocul tîrgului Orheiului, care sînte de noi făcute și pe ai noștri drepți bani și cumpărătură”. Tîrgul cunoaşte o deosebită înflorire economică în timpul domnitorului Vasile Lupu, care a refăcut lacul Orheiului, a construit poduri, a reamenajat mai multe străzi, a întemeiat lîngă Orhei, o „slobozie”, venitul căreia revenea doamnei sale. Vasile Lupu este ctitorul catedralei „Sf. Dumitru”, una din cele 15 ctitorii ale sale. Paul de Alep, care a trecut prin tîrgul Orhei în 1653 scria în juranalul de călătorie: „casele sînt din piatră şi lemn, iar străzile pavate cu scînduri, cum erau şi la Iaşi”.

Pîrcălabii de Orhei au avut un rol important în viața politică și militară a Moldovei, cumulînd funcții militare și administrative. Printre aceștia s-au evidențiat pîrcălabii orheieni din familia Danciul – Durac, care în secolele XVI – XVIII a dat mai multe generații de conducători ai cetății și ținutului Orhei. În anul 1671 izbucnește o mare răscoală îndreptată împotriva domnitorului Gheorghe Duca, care a introdus dări grele și a instalat în imoprtante dregătorii de stat demnitari reci, lezînd interesele boierimii și a păturilor de slijitori. O deosebită amploare răscoala a căpătat în ținuturile Lăpușna, Orhei și Soroca, în fruntea mișcării fiind Mihalcea Hîncu, fost mare serdar de Orhei, Apostol Durac, fost mare serdar, Constantin, fost clucer. Răsculații au ajuns în anul 1672 pănă la Iași, punîndu-l pe fugă pe domnitor, însă în cele din urmă, Duca vodă, susținut de oastea turco-tătară a reușit să-i înfrîngă pe răzvrătiți. Conducătorii răscoalei s-au refugiat îăn Polonia. Dacă Mihalcea Hîncu s-a întors sub alți domnitori în țară, apoi Apostol Durac a rămas pînă la sfîrșitul vieții în Polonia.

Începutul înstrăinării moșiei tîrgului Orhei este pus în anul 1761, cînd domnitorul Scarlat Grigore Ghica îi dăruiește stolnicului Constantin Rîşcanu, în schimbul unor case din Iași, o parte din moșia domnească a Orheiului. În 1807 tîrgul era deja în proprietatea lui Costache Balș. Mai tîrziu aflăm Orheiul în stăpînirea consilierului de stat Alexandru Ghica. În 1833, Orheiul primește statutul de oraş ţinutal. Localitatea veche s-a extins spre nord şi vest, în direcția căilor de tranzit, unul spre Rezina şi altul spre Bălţi şi Soroca. A crescut numărul populaţiei, a căpătat dezvoltare industria meşteşugărească. Dar din punct de vedre economic Orheiul nu mai putea concura cu noile centre industrial- comerciale ca Chişinăul, Bălţiul, Benderul. În anul 1907 la Orhei este deschis un gimnaziu de fete cu 4 clase, transformat în 1910 în liceu cu 7 clase.

Pînă în anul 1947 Orhei este centru de județ în componența căruia intrau raioanele Bravicea, Chiperceni, Criuleni, Orhei, Răspopeni, Rezina, Susleni și Telenești. Prin reforma administrativă din 1947 sînt desființate județele și Orheiul devine centru raional. În perioada sovietică se dezvoltă economia orașului, sînt puse în funcție întreprinderi industriale, de prelucrare a produselor agricole, de deservire a populației, etc.

În 1998 oraşul Orhei a devenit reşedinţa judeţului Orhei. Odată cu revenirea la raioane în calitate de unități territorial-administrative conform legii din 2001, orașul Orhei capătă statut de centru al raionului omonim.

[în sus]Monumente istorice

Orașul Orhei este o localitate cu valori și tradiții culturale bogate, avînd 63 de monumente istorico-memoriale, de artă și arhitectură, dintre care 14 sînt de importanță națională, iar 49 de importanță locală.

Numele complexului muzeal Orheiul Vechi, provine de la denumirea localității istorice, orasul medieval Orhei, care a existat pe aceste meleaguri în secolele XV-XVI, denumire evoluată în Orheiul Vechi, după părăsirea așezării date și întemeierea în alt loc a unui oraș nou, cu același nume. Complexul muzeal Orheiul Vechi reprezintă un sistem de monumente istorice și landșafturi naturale amplasate pe promontoriile meandrice, formate de albia Răutului între satele Trebujeni si Butuceni. Cercetarea arheologică a complexului Orheiul Vechi a început în anul 1947. Dintre aceste monumente de o semnificație aparte sunt: cetatea getică, cetatea medievală, feredeul, hanul și biserica, complexele rupestre. Din cadrul complexului Orheiul Vechi fac parte două promontorii gigantice: Peștere și Butuceni. Originalitatea peisajului se datorează defileului fluviului Răut, săpat sub forma unui canion în straturile calcaroase ale fostei Mări Sarmatice de circa 14 milioane ani vechime. În cadrul complexului Orheiul Vechi se remarcă cinci obiective, care prezinta un interes deosebit, din punct de vedre științific, dar și muzeografic: cetatea getică, cetatea medievală, feredeul, hanul și biserica; deasemenea în malurile Răutului s-au format peșteri mari și mici, sapate in stîncile calcaroase. Primul complex rupestru situat la extremitatea nordică a șirului de peșteri  este Mănăstirea lui Bosie, aflată la 20-30 m mai sus de apa Răutului. Ea reprezinta un complex foarte vechi, alcătuit din galerii amenajate în cîteva rînduri, cu o biserică rupestră, avînd altar și naos, chilii spațioase.

Al doilea complex rupestru, aflat la circa 30-60 de metri mai sus de apa Răutului, se găsește la vest de Mănăstirea lui Bosie, sub talpa citadelei geto-dace. Complexul cuprinde aproximativ 30 de peșteri, unele inaccesibile în lipsa echipamentului special, amenajate în cateva rînduri orizontale în stînca calcaroasa pe o porțiune de circa 250 metri. În pereții de calcar ai chiliilor sînt incizate diferite semne, care în unele cazuri se aseamănă cu semne din perioada evului mediu timpuriu.

Al treilea complex rupestru este Mănăstirea Peștere, aflată la o înălțime de 60 metri deasupra Răutului, în continuarea chiliilor precedente, cu circa 50 m mai spre vest. Mănăstirea este alcătuită dintr-o biserică rupestră cu altar, naos, pronaos și pridvor, cu un grup de chilii monahale, un coridor cu scări de acces spre Răut și un tunel săpat pe la 1820, care străbate stînca dinspre satul Butuceni, avînd deasupra intrării o clopotniță, amplasată în 1890. Lîngă clopotniță, deasupra bisericii rupestre, la marginea promontoriului, este instalată o cruce masivă din piatră,  datată cu secolul al XVIII-lea.

Muzeul de Etnografie și Istorie din Orhei dispune de o bogată colecție de exponate care ilustrează istoria localităţii şi ocupațiile locuitorilor, povestesc despre personalităţile notorii care s-au născut sau au activate la Orhei: agropedologul N. Dimo (1873 - 1959), poetul Iurie Barjanschi (1922 -1976), interpreta de muzică populară Tamara Ceban, Onisifor Ghibu, care a activat în perioada interbelică la Liceul teoretic din Orhei, etc. Sediul muzeului se află într-o clădire parte a patrimoniului istoric.

Catedrala „Sf. Dumitru”, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu a fost construită anterior anului 1638 -1639 pe un promontoriu de la marginea de sud-vest a oraşului. Este o biserică cu trei compartimente, acoperite cu bolți sferice pe pandantivi. Turnul-clopotniță a fost construit concomitent cu clădirea, avînd părțile inferioare deschise prin arcuri sprijinite pe stîlpi. O   pisanie sculptată, instalată deasupra portalului de intrare în pronaos, împodobit cu baghete, păstrează un fragment din viaţa ctitorilor. La biserica „Sf.Dumitru” au fost inițiate reparații neautorizate care au condus la înlocuirea ramelor din lemn ale ferestrelor prin termopane, fiind dezbătută tencuiala veche din mortar de var și înlocuită cu mortar pe bază de ciment.

Alături de biserica „Sf.Dumitru” se află monumentul lui Vasile Lupu (sculptor Oscar Han, 1932), de numele căruia sunt legate cele mai importante lucrări de dezvoltare urbană. Statuia de bronz a domnitorului iniţial se afla în centrul localităţii, fiind reinstalată lîngă biserică în anul 1972.

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” a fost construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind reconstruită la sfirsitul aceluiasi secol. Arhitectura acesteia este în spiritul bisericilor eclectice ruse.

Monumente istorice sînt biserica ortodoxa de rit vechi „Icoana Maicii Domnului din Cazan”, ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea și Biserica Tuturor Sfinților, edificată la finele secolului al XIX-lea. Biserica romano-catolică ridicată între anii 1904-1915 este o biserică mică construită de comunitatea poloneză. În orașul OOrhei s-au păstrat mai multe clădiri monumentale ca clădirea fostului gimanziu de fete, sediul fostei cîrmuiri a zemstvei județului Orhei cu un parc, și numeroase case de locuit, edificii ale băncilor din secolele XIX-XX.

[în sus]Resurse naturale

Orașul Orhei este amplasat într-un cadru natural foarte variat și ocupă o suprafață de 2047 ha.  Terenurile agricole extravilane ocupă 218 ha, cariera de piatră Ivanos - 54 ha. Rîurile Răut și Ivanos fac parte din rețeaua hidrografică a Nistrului. Sursele principale de alimentare a rîurilor sînt apele subterane, ploile şi zăpada.

Zona Orheiului se caracterizează prin cel mai bogat fond forestier, reprezentat de Codrii Moldovei. Speciile de arbori şi arbuşti care cresc în pădurile din regiune se folosesc ca materie primă pentru confecţionarea articolelor de artizanat. Totodată, fondul forestier poate fi utilizat ca resursă pentru dezvoltarea turismului, recreaţiei şi cinegeticii. Suprafața totală a spațiilor verzi din intravilan este de 184 ha sau 9,1% din suprafața totală a orașului din care 70% sunt acoperite cu vegetație forestieră.

Fauna regiunii este reprezentată de mistreţul sălbatic, bursuc, nevăstuică, vulpea roşcată, jderi, căprioare, etc. Dintre rozătoare aici se întîlnesc veveriţa, hîrciogul de pădure, iepurele, etc. Din păsări se întîlnesc mierla, porumbelul de pădure, gaiţa, cinteza, prepeliţe, bîtlani, cocostîrci, raţele şi gâştele sălbatice, etc. În bazinele acvatice se întîlnesc următoarele specii de peşte: crap, plătică, şalău, morun, etc.

Orașul Orhei dispune de zăcăminte de argilă și piatră. Pe teritoriul urbei sînt terenuri ocupate cu cariere deschise, cu pietriș, bolăvăniș, terenuri cu exces permanent de umiditate, sărăturate, erodate, cu alunecări de teren și ravene.

[în sus]Economia locală

Potențialul economic al orașului este reprezentat de întreprinderile din sectorul industrial, comerț și servicii, transport, telecomunicații, etc. Sectorul industrial este specializat în producerea produselor alimentare, sucurilor, conservelor, produselor lactate, de panificație, țigărilor și băuturilor alcoolice și răcoritoare, mărfurilor de uz casnic, galanterie, încălțămintei. Întreprinderile „Orhei-Vit” S.A., „Fabrica de pîine” S.A., „Gabini” S.A. , Fabrica de fermentare a tutunului, „Orlact” S.R.L., S.A., „Galanta” S.A., asigură piața internă și exportă produse de calitate.

În raionul Orhei se produce un sortiment larg de vinuri, indistria vinicolă fiind reprezentată de 5 fabrici: „Orhei Vin” S.A., „Marvin” S.A. , „Vinul Codrilor” S.A., „Pivnițele Brănești” S.A. și „Chateau Vartely” S.R.L., care își exportă producția pe piețele din Germania, Italia, Franța, Turcia, Israel, Marea Britenie, țările CSI, etc.

În orașul Orhei se dezvoltă dinamic întreprinderile de comerț și cele prestatoare de servicii.

[în sus]Sfera socială

Sistemul educațional al orașului Orhei cuprinde 7 instituții preșcolare, 4 gimnazii, Liceul Teoretic „I.L.Caragiale”, Liceul Teoretic „O.Ghibu”, Școala profesională tehnică, Scoala de arte plastice, Școala de muzică, Școala Internat, Școala sportivă, Colegiul de medicină, Colegiul pedagogic. Instituțiile de cultură din orașul Orhei sînt reprezentate de două case de cultură, 7 biblioteci. În oraș activează 9 colective artistice de amator.  

Muzeul de Etnografie și Istorie din Orhei dispune de o bogată colecție de exponate care ilustrează istoria localităţii şi ocupațiile locuitorilor, povestesc despre personalităţile notorii care s-au născut sau au activate la Orhei: agropedologul N. Dimo (1873 - 1959), poetul Iurie Barjanschi (1922 -1976), interpreta de muzică populară Tamara Ceban, Onisifor Ghibu, care a activat în perioada interbelică la Liceul teoretic din Orhei, etc.

[în sus]Trasee turistice

Unul dintre cele mai cunoscute trasee turistice din Moldova este Chișinău-Ivancea-Orheiul Vechi-Cricova-Chișinău (120 km). Pe acest traseu complexul muzeal Orheiul Vechi este considerat unul din punctele de atracție deosebită pentru turiști. Drumul de la Chișinău spre Ivancea trece printr-o zona vitivinicolă cu tradiții, localitățile din această zonă, așa ca Cricova,  Măgdăcești, fiind renumite grație vinurilor produse. La 10 km de satul Peresecina se află satul Donici, fostă moșie a boierilor Donici, și casa-muzeu a cunoscutului fabulist moldovean Alexandru Donici. Apoi ajungem la Ivancea, un sat așezat într-o zonă pitorească, la poalele pădurii, pe malul unei ape. Aici poate fi vizitat Muzeul Meșteșugurilor Populare care cuprinde în expoziția sa toate meseriile tradiționale din Moldova.

La cîțiva kilometri de Ivancea este amplasat satul Brănești, un sat al pietrarilor. Aici casele, porțile, hogeagurile sînt înfrumusețate cu flori din piatră și coloane cioplite cu multa maiestrie de meșterii locali. Următorul punct de oprire este valea rîului Raut, unde se află ruinele a trei orașe: unul al geto-dacilor, altul tătăresc „Șehr-al-Gedid” și al treilea – medieval moldovenesc. În versantul abrupt al Răutului din vechime a fost săpată o mănăstire ortodoxă rupestră. În satul Butuceni poate fi vizitată o curte țărănească din secolul al XIX-lea, azi transformată în muzeu. Traseul turistic continuă de-a lungul Răutului pînă la Nistru, unde poate fi vazut lacul de acumulare Dubăsari și hidrocentrala. Pe drumul de întoarcere spre Chișinău se va face un popas în orasul subteran de la Cricova, a cărui beciuri sînt cele mai mari din lume.

Comentarii

 (0)

Localităţile Moldovei şi diasporei

Şaptebani

Statut:
Sat
Prima atestare:
1425
Populația:
1740 locuitori

Şaptebani este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Şaptebani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, aflat la distanța de 22 km de orașul Rîșcani și la 202 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1740 de oameni. Satul Șaptebani a fost menționat documentar în anul 1425.

Citeşte mai departe