11 december 2010, 14:25 views 10794

Opera de artă

  

 

   Orice operă de artă (din lat. opera-lucrare) este rezultatul final al creaţiei artistice umane care se soldează cu apariţia unei lucrări originale, irepetabile ca formă şi conţinut, care nu are analogii în domeniul artelor plastice, fiind calificată ca unicat. Se evaluează astfel reieşind din integritatea structurii compoziţionale a operei, formei şi culorii, reflectate prin mesajul care exprimă anumite sentimente şi presupune o activitate meditativă din partea spectatorului.

   Ea mai presupune existenţa unui echilibru în cadrul operei, care poate servi drept model prin profunzimea dezvăluirii realităţii datorată măiestriei profesionale a artistului, care prin crearea unei imagini sugestive, influenţează spectatorul, oferindu-i mai multe posibilităţi de interpretare a semnificaţiei operei. Fiecare epocă reflectă idei noi, care corespund celor mai înalte valori estetice şi filosofice ale societăţii. Statutul de operă de artă nu se conferă lucrării automat, în momentul apariţiei, ci după trecerea unui anumit interval de timp, care poate dura decenii şi secole. Exemple pot fi considerate lucrările lui Au. Baillayre, M. Grecu, I. Vieru, V. Rusu–Ciobanu, A. Sîrbu ş.a.

   Prin specificul său opera de artă poate fi sesizată la diverse niveluri de interpretare: ca model de artă naţională, regională sau universală. În cazul ultimei categorii se utilizează noţiunea de shef-d’oeuvre (capodoperă), fiind cea mai înaltă apreciere valorică şi materială a unei opere de artă. Exemple: frescele exterioare ale mănăstirilor bucovinene din Moldova medievală.

   Opera de artă este un sistem deschis, care se adresează fiecărui individ, avînd propria semantică şi propriul său loc în cazul, se extinde în cazul depăşirii acestor condiţii, devenind transcendentală, raportată la un cadru universal.

          

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
1786 locuitori

Pîrjolteni este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Pîrjolteni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Călărași și la 61 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1786 de oameni. Satul Pîrjolteni a fost menționat documentar în anul 1429.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.